Regina Maria – jurnalul anului 1929

Însemnările reginei Maria nu au avut deocamdată parte de o unitate editorială și stilistică. Au fost traduse parțial de-a lungul anilor în România la mai multe edituri, adesea fără o preocupare deosebită pentru calitatea interpretării și pentru condițiile grafice. Este de la sine înțeles că dată fiind această neglijență față de documentele originale – cu excepții izolate, regăsite doar la anumite edituri – cercetătorii au preferat întotdeauna să studieze manuscrisele în limba engleză. Volumul de față – publicat în cadrul editurii Corint – având ca subiect jurnalul reginei din anul 1929, oferă istoricilor și pasionaților posibilitatea de a parcurge (în condiții editoriale excelente) perioada de timp interbelică anterioară sosirii lui Carol al II-lea. Tradus admirabil de către Georgeta Filitti, cu note substanțiale alcătuite de către istoricul Nicolae Pepene și cu o serie de fotografii existente și în paginile documentului original (păstrat în cadrul Arhivelor Naționale Centrale), volumul se pliază pe un orizont de așteptare a publicului cititor în raport cu acest răstimp.

Volumul cuprinde activitatea reginei din acest an, care presupune un program cotidian extrem de încărcat – discuții politice, audiențe, vizite oficiale, apariții publice, preocupări de natură familială sau referitoare la amenajarea reședințelor sale – pe care suverana îl gestionează cu meticulozitate și cu optimism. Este o perioadă a Regenței, dominată pe scena politică de Partidul Național Țărănesc condus de Iuliu Maniu și, în același timp, o perioadă în care încep să se contureze așteptările față de principele Carol, moștenitorul Tronului, care, renunțând la prerogativele regale, alesese cu ani în urmă să trăiască în străinătate.

În tot acest timp regina Maria rămâne cu un capital de imagine formidabil (datorat, în primul rând, implicării sale în contextul Primului Război Mondial) și este, în continuare, una dintre cele mai credibile figuri ale politicii care se bucură de imensa afecțiune a românilor. Firește că în orgoliul său – să nu uităm că suverana României era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii – regina Maria și-ar fi dorit să facă parte din Regență, însă istoria momentului i-a rezervat un loc îndepărtat de vârfurile decizionale. Chestiunea îndepărtării sale de putere o indignează profund, și, deși „rămâne calmă și ironică“, notează în jurnalul său episodul considerându-l „o crimă împotriva țării și Tronului“ și totodată „o pagină urâtă din istoria noastră.“

Jurnalul conține și raporturile – adesea tensionate, reci sau, dimpotrivă, cordiale – cu multe dintre personalitățile politice, diplomatice și istorice ale momentului. Sunt detalii interesante despre Iuliu Maniu, Constantin Stere, Alexandru Averescu, Nicolae Iorga, principele Carol, principele Nicolae, principesa Elena, principesa Ileana etc. Chestiunile de natură personală cum a fost divorțul dintre fiul său (cu care, de altfel, întreține o corespondență intensă) și principesa Elena, precum și educația nepotului său, Mihai, sunt incluse în filele acestor însemnări. O regăsim pe regină pledând de fiecare dată pentru prestigiul monarhiei, pentru onorabilitate și destinul Coroanei, nefiind dispusă să facă niciun compromis pentru a umbri credibilitatea instituției pe care o reprezenta admirabil. Nu lipsesc nici criticile la adresa unor persoane din proximitatea ei (începând cu nora sa în contextul prezenței familiei regale grecești la București), nici îngrijorările referitoare la fiul său Carol (punând elegant pe seama anturajului derapajele acestuia), nici momentele de entuziasm sau de admirație. O bună parte din aceste pagini îi sunt dedicate principesei Ileana, fiica cea mică a reginei, care reprezintă „rațiunea ei de a fi“. Sunt descrise călătoriile în străinătate, în care cele două merg împreună, implicarea în amenajarea reședințelor regale precum și planurile referitoare la posibilele alianțe matrimoniale ale acesteia. În toate aceste pagini, regina Maria se impune ca un personaj credibil, un martor cheie și extrem de atent al timpului, un excelent creator de portrete și un autor pe cât de emoționant uneori, pe atât de savuros ca stil în multe privințe.