Ben Wilson în dialog cu Cristian Pătrășconiu

Ben Wilson e autorul unor cărți de istorie primite cu entuziasm de critica de specialitate și de marele public. Recent, la Editura Trei, a publicat volumul care stă la baza acestui dialog – „Metropolis“.

Wilson este deseori invitat la posturile publice de radio și televiziune din SUA, Marea Britanie și Irlanda și scrie periodic pentru publicații precum „The Times“, „The Spectator“, „The Literary Review“, „Daily Telegraph“ și „Prospect“.

Cristian Pătrășconiu: Este, cu adevărat, orașul cea mai mare invenție a omenirii?

Ben Wilson: De acolo am pornit, de la ideea că specia umană a inventat orașele, de la tranziția către viața urbană, acum 7000 de ani. Urbanizarea reușește să reunească mentalul colectiv într-un fel de „gândire de stup“ și este o invenție importantă. Dacă vă gândiți la primul oraș din lume, Uruk, din Mesopotamia (pe teritoriul statului modern Irak): la scurt timp de la decizia acelor oameni de a locui laolaltă, de a trăi în densitatea urbană și de la eliberarea oamenilor de corvoada de a obține hrană pentru a-și folosi mai bine mintea a apărut cuvântul scris. Gândiți-vă la tot ce a derivat din invenția asta: acolo s-au inventat banii, matematica modernă și aspectele financiare, începuturile comerțului. Din acest punct de vedere, puține alte invenții evoluează atât de mult în istoria omenirii, încât să reunească oameni de origini diferite, având abilități diferite într-un fel de vârtej al orașului aflat în continuă schimbare întrucât sosesc oameni noi, alții pleacă, apare cerere mai mare de bunuri, de alimente, se dezvoltă tot ce ține de viața orașului. Urbanizarea a ajuns să se producă la scală mare, fie pe teritorii întinse, care nouă acum ni se par mici, cu 20, 30, poate 50 de mii de oameni, ca toate orașele de tipul Los Angeles-ului,fie la nivel redus, cum ar fi lumea din jurul unei universități – urbanizarea de tip campus.Principiul urbanizării este același – reunirea mai multor cetățeni. Este o invenție importantă, doar că are și o latură întunecată. Sunt vremurile de început ale cuvântului scris, cu toate consecințele favorabile, însă avem și fenomene precum sclavia, guvernarea monarhică, războiul. Societatea complexă duce la apariția a diverse probleme. Această carte nu este doar o laudă adusă orașului ca invenție măreață, deși este o invenție cât se poate de importantă, deoarece marchează tranziția în evoluția noastră culturală de la societatea vânătorilor la societatea hiper-avansată. Aceasta mă fascinează: cum au putut face orașele acest lucru posibil și ce anume a fost bine sau rău pentru restul omenirii.

CP: Cum ați ajuns convins că această idee – că istoria lumii e istoria orașelor – se va transforma într-o carte, și încă una extraordinară?

BW: Cuvântul Metropolis înseamnă orașul-mamă în greaca veche. Am vrut nu doar să prezint istoria limitată a fiecăruia dintre aceste orașe – fie Roma, fie Atena, fie alte orașe –, ci felul în care aceste orașe influențează vremurile în care prosperă ele sau evenimente care se petrec în acele orașe și care își află ecou la nivel mondial, arătând lumii ce înseamnă urbanizarea. De exemplu, nu am dorit să reiasă chiar atât de direct, dar este o carte despre urbanizare. Am oferit exemplul Romei și al băilor publice ca loc de socializare. A fost primul oraș mare cu milioane de locuitori, iar băile au apărut ca o necesitate într-un oraș murdar și poluat. Am studiat legătura dincolo de aspectul de socializare, când oamenii se întâlnesc la baia publică, vorbesc și interacționează. Am studiat, de-a lungul istoriei, cum se spălau oamenii,care era scopul înotului și agrementului în orașe.De aceea m-am gândit să structurez cartea nu doar cu un punct de plecare și un punct de sosire, pornind de la Uruk și ajungând la Lagos din Nigeria, cu 25 de milioane de locuitori azi. Cartea e mai degrabă despre cum supraviețuim într-un oraș, despre ce ne oferă orașul. Parțial, este despre ce ne atrage la orașe, de ce există super-lux precum cel al băilor din Roma Antică, despre plăcerea de a se amesteca în acele locuri printre alți cetățeni. Este un lux să trăiești într-un oraș mare, dincolo de băi. Este vorba despre mâncare, despre întregul hedonism urban,despre ce îi atrage pe oameni către oraș puternic din punct de vedere financiar, despre descoperirea experiențelor din oraș, dar și despre cum supraviețuim în oraș. Am încercat să spun această poveste într-un mod mai inovator, cu referire la piețe, la bazaruri, la stadioane, restaurante, cafenele, marile spații publice, hoteluri de lux, bănci, clădiri ale parlamentului. Am arătat cum noi, oamenii, am făcut trecerea de la un stil de viață natural la unul conceput, artificial și cum, în acest proces, am învățat să supraviețuim și să „negociem“ orașul, ceea ce nu este ușor.

CP: Care este logica din spatele alegerii acelor orașe ce marchează istoria dvs.?

BW: Nu aveam cum să descriu toate orașele din lume, a trebuit să le selectez pe cele mai reprezentative. Am pornit de la Uruk, o alegere evidentă, deoarece este primul oraș al lumii. Cuvântul chiar înseamnă oraș. Cred că nu toți cititorii știu prea multe despre Mesopotamia din Antichitate și mi s-a părut important să-l prezint, oricum are o poveste universală despre cum a evoluat de la viața la țară sau mai aproape de natură către cea urbană, mult mai artificială. De aceea am propus exemplul Mesopotamiei, cu primul oraș din istorie, Uruk, care apare și în literatură, în Epopeea lui Ghilgameș. Așadar, Uruk a fost alegerea evidentă și a deschis calea spre dezbatere: ce presupune să locuiești la oraș? Și alte exemple sunt naturale. Ar fi dificil să scriu o istorie a urbanizării fără să abordez Roma, care și-a extins influența urbană în zone nordice unde nu exista niciun semn de urbanizare pe atunci, nu erau semne de mari așezări în zone precum cea de unde provin eu, din Anglia. Din punctul de vedere al Angliei, probabil că era un aspect important pentru culturile mediteraneene. Așadar, era important să aleg Roma. Și am dorit să extind discuția, să nu fie doar orașe din Europa. Am un capitol despre Bagdad, care leagă cultura orientală de cea occidentală, gastronomia și tradițiile culinare. Este un creuzet de idei, filozofie și știință. Mi-am propus să reunesc toate aceste elemente. Mi s-a părut important să analizez Londra în secolul al XVIII-lea, fiind prima metropolă în sensul că era clădită în jurul spațiilor de relaxare: teatre, grădini de promenadă, toate acele locuri pe jumătate publice, pe jumătate private, ceea ce reprezenta o distanțare față de stilul clasic, în care orașul era construit în jurul pieței publice (plaza, piazza), acele spații ceremoniale pe care le recunoaștem ca fiind o experiență urbană organizată în jurul ideii de cumpărături și de divertisment. Londra era un oraș atât de vibrant și de palpitant în secolul al XVIII-lea, de acolo ne vine și modelul de economie modernă, acolo au apărut asigurările. Există o legătură între începutul capitalismului și plăcere, deoarece asigurările, care acoperă toate domeniile tranzacțiilor moderne, se încheiau în cafenele, unde veneau oameni de toate felurile. Acolo se intersectau știința, comerțul la distanță, activitățile bancare, speculațiile. Mediul comun tuturor domeniilor era cafeneaua, de aici și ideea modernă care s-a ivit, aceea că există o strânsă legătură între oraș și cafea. Ideea n-a pornit din Londra, ci din Constantinopol și Smirna, însă primul oraș din Europa Occidentală unde au apărut cafenele a fost Londra. Era spațiul privilegiat de comunicare, de socializare, o rețea unde se transmiteau informații zi de zi. Orașele se bazează pe schimbul de informații, iar la Londra, acest lucru se petrecea în cafenele. Am tratat și New York-ul, însă nu ca pe Londra, în contextul dezvoltării financiare și al capitalismului, ci în context cinematografic, legat de ideea unui oraș al visurilor tuturor, de modul în care vedem și percepem orașele. Filmele și zgârie-norii au apărut exact în același timp, camerele de luat vederi sunt topite după zgârie-nori, iar New York-ul încarnează ideea de oraș al visurilor în secolul al XX-lea, are admiratori pretutindeni în lume și reprezintă viitorul. Oamenii prevăd dominanța New York-ului în viitor, zgârie-norii sunt ca o proiecție a viitorului în filmele SF și în cele de tip aspirațional. Orașul Varșovia ilustrează reziliența orașelor față de cele mai îngrozitoare evenimente pe care le îndură în vreme de război. Varșovia a devenit un exemplu de oraș care a îndurat lucruri abominabile, dar care a avut capacitatea de a se reconstrui. Ilustrez și povestea orașelor durabile, ce rezistă în fața tuturor dificultăților și pedepselor primite de la destin.Fiecare oraș din carte descrie o idee mai amplă despre vremea lor, dar și despre vremurile noastre, astfel încât să fie de actualitate. Criteriul a fost să aleg acele orașe anume care să spună povestea propriilor noastre orașe, o poveste mai cuprinzătoare decât cea limitată în timp a vremurilor lor. Am urmat această logică în alegerea orașelor din carte. Ca un fel de concentrare a istoriei vremurilor lor, un soi de chintesență a epocii acelor orașe.

CP: Este adevărat că doar azi, la ora la care stăm de vorbă, populația orașelor din întreaga lume a sporit cu 200.000 de locuitori? BW: Da. CP: Deci e adevărat.

BW: E surprinzător, dar sunt vremurile în care trăim, caracterizate de o revoluție în istoria speciei umane, de aceea am și vrut să scriu cartea. Am scris încă de la început că doar astăzi se mută la oraș 200.000 de oameni sau orașul se mută către ei întrucât se extinde atât de rapid, înghițind zona rurală, în special în Asia ori în Africa. Trăim vremuri de importanță colosală în istoria omenirii: orașul a devenit modul de viață predominant în lume. Încă de acum 10 ani, peste 50% din populația lumii locuia în zonele urbane. Există avantaje și dezavantaje.Trăim vremuri în care ne place mai puțin la oraș în perioada de pandemie. Orașele sunt locuri minunate în care să locuiești și se vorbește mult despre cum oamenii cred în orașe, dar argumentul meu este să cauți și alte locuri din lume.Esențial este unde anume se mută oamenii în oraș. Orașele sunt printre cele mai importante nuclee de biodiversitate, cu consecințe foarte importante asupra naturii,din cauza modului în care se tot extind. Orașele din lume se întrepătrund cu zonele împădurite, cu savanele, pășunile, deltele fluviilor – locuri esențiale pentru viața pe Pământ. Ne urbanizăm într-un ritm care devine periculos, iar în această carte afirm că tindem să devenim o planetă urbană, însă pentru mulți oameni este o planetă a suburbiilor, a zonelor periferice ale orașelor. Am dorit să reamintesc, prin această carte, că a avea un stil de viață urban, a locui aproape de locul de muncă, în mijlocul unor tipologii diferite de oameni, având la îndemână mijloace bune de transport contează mult pentru dezvoltarea, pe viitor, a unei specii urbanizate. Acesta a fost rolul benefic, important și influent al orașelor.Încerc să descopăr modalități mai inteligente de urbanizare pentru viitor, în locul fenomenului actual produs la scală planetară.

CP: Ne putem imagina o lume urbanizată integral peste vreo 100 de ani, să spunem? Este posibil?

BW: Orice se va întâmpla, e clar că oamenii vor avea un stil de viață tot mai urbanizat. Procentul celor care lucrează în agricultură a scăzut de la 40 și ceva la sută la 20 și ceva la sută și continuă să scadă. Populația se mută la oraș pentru oportunități, după cum a procedat întotdeauna: o mai bună educație, o speranță de viață mai lungă. E valabil pentru prima generație, dar în general, oamenii au mai multe oportunități la oraș, acolo scapă de sărăcie. Orașul exercită o influență nemaipomenită asupra restului planetei. Urbanizăm o suprafață redusă ca procent a planetei, însă ceea ce ne trebuie pentru buna funcționare a orașelor capătă proporții. Amprenta ecologică a orașelor este enormă. Un oraș ca Londra (vă dau exemplul pentru că am cifrele la îndemână) cu teritoriul aferent este de 180 de ori mai întins decât orașul în sine. Gândiți-vă la toate arterele rutiere și la toate conexiunile de transport care asigură bunul mers al metropolei, alimentația și tot ce trebuie adus în oraș. Nu reprezintă oraș întreg acest teritoriu, dar este influențat de oraș și de stilul nostru de viață urban. Cred că au loc două fenomene. Devenim o specie urbană și urbanizăm și planeta într-o oarecare măsură.Dar ne păstrăm speranța, nu vreau să fac lucrurile să pară îngrijorătoare.Dacă trăim mai compact, vom găsi modalități de proiectare urbană mai adecvată, astfel încât orașele să aibă nevoie de mai puțină energie, de mai puține resurse pentru transport public, încălzire și alte aspecte asemă – nătoare, comparativ cu comunitățile mai dispersate. Paradoxal, orașele compacte sunt mai bune pentru mediul înconjurător sau pot fi, dacă facem acțiuni mai sustenabile.Viața urbană poate fi durabilă cu condiția să dorim noi să fie, ceea ce presupune să trăim mai urban, adică în densitate mai mare. Dacă este realizată corect, urbanizarea ne aduce în stadiul de dinainte: orașul este locul în care putem supraviețui cel mai bine schimbărilor climatice, pentru că putem adapta orașele la schimbările climatice. Dacă, în trecut, orașele, ne protejau de pericole, poate că în viitor vor reuși să diminueze efectele schimbărilor climatice, doar că trebuie să concepem o urbanizare mai eficientă.Trebuie să aflăm care este cea mai bună formă de urbanizare.

CP: La modul fundamental, marile metropole sunt locuri de ordine sau de dezorganizare?

BW: Ce întrebare bună! Ambele! Tema cărții este că, de-a lungul istoriei, oamenii au încercat să impună ordinea asupra orașelor, asupra a ce părea dezordonat, scăpat de sub control, neigienic. Și e cât se poate de adevărat. Orașul industrial din secolul al XIX-lea era un loc al dezordinii în sensul că se dezvoltase foarte rapid către industrializare în momentul în care oamenii s-au mutat în număr mare la oraș, iar pe atunci orașele nu se dezvoltau ca în prezent. Atunci, orașul se dezvolta mai rapid decât infrastructura și locuitorii trebuiau să facă față. De când există orașe pe lume, a existat și dorința de a le proiecta mai bine. Începând de pe vremea lui Platon sau chiar înainte de el, societatea a dorit să conceapă orașul perfect. Se credea că, dacă planul urbanistic este corect, locuitorii acelui spațiu devin mai buni. Dacă impui ordinea, poți proiecta un oraș care să scoată la iveală ce este mai bun din oameni. Alexandria, marele oraș din epoca pre-romanică, era o așezare pre-proiectată bazată pe ordine, cu un plan al străzilor logic și rațional. Mișcarea modernistă din secolul al XX-lea își propunea să schimbe fundamentele orașelor lăsate în voia forțelor pieței libere și alegerilor individuale. Mișcarea modernistă dorea să redea puterea orașelor aglomerate și murdare conform unui plan urbanistic mai ordonat, cu clădiri drepte, care să salveze aspectul orașului sufocat de elementele încâlcite ale propriei istorii. Mișcarea anglo-americană a orașului ca o grădină de la începutul secolului al XX-lea își propunea să impună un fel de ordine rațională asupra urbei. Am încredere într-un oraș precum Tokyo, care a fost distrus de mai multe ori de-a lungul istoriei, momentul cel mai cunoscut fiind în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial, la fel cum am încredere în orașe din Europa Occidentală asupra cărora s-a încercat să se impună ordinea, uneori inclusiv cu consecințe dezastruoase. La fel s-a întâmplat și în Statele Unite cu reamenajarea centrelor istorice ale orașelor. În Tokyo s-a permis dezvoltarea treptată a orașului odată cu locuitorii, comunitățile și cartierele, din cenușa tragicelor evenimente din al Doilea Război Mondial și, paradoxal, a devenit cel mai modern oraș în a doua jumătate a secolului al XX-lea. A renăscut pe fundațiile puse de oamenii de bine. Modernizările au fost făcute astfel încât să se potrivească stilului din cartiere așa cum exista el deja, dar fără a face diferențe urbanistice între cartierele bogate și cele sărace. Ce rețin eu din istoria urbanistică este că, societatea umană pricepându-se atât de bine să locuiască la oraș, a știut mereu să se adapteze la orașe și să și le adapteze, să trăiască în dezordine sau în haos, dar și să impună oarecare ordine asupra lor. Să luăm drept exemplu Lagos, din Nigeria, care este un oraș imens, înfricoșător de dezordonat, scăpat de sub control, dar în care oamenii au reușit, totuși, să impună o oarecare ordine. Acolo a fost creată la sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000 o piață de reparații de calculatoare, iar cu timpul a devenit cea mai mare piață de produse electronice, software și dezvoltare IT din Vestul Africii. A fost un fel de start-up autopropulsat în cadrul căruia oamenii au învățat unii de la ceilalți, și-au făcut ucenicia, iar acum dețin propriile afaceri cu electronice și trebuie să concureze pe piață cu alți competitori care au pornit de la zero, fără să beneficieze de ajutor sau de experiență într-un magazin. Este o piață cu afaceri demarate și dezvoltate spontan, care aduce venituri uriașe prin auto-administrare. Succesul a pornit de pe stradă, iar afacerile au dus la dezvoltarea întregului oraș.Urbanizarea pare, în schimb, să fie un coșmar, deoarece a scăpat de sub control. În Lagos observăm o activitate comercială stradală de succes, multe interacțiuni umane și numeroase afaceri puse astfel pe picioare. Tocmai asta va unifica și va ordona un oraș, dar va ucide, în același timp, simțul spontan al străzii, acel efect de adunare, faptul că oamenii se întâlnesc și interacționează în mod natural și spontan care a și marcat urbanizarea încă de la începuturi fără să fi fost impus de la conducere către popor. Au existat eșecuri de proporții, dar dorința de a clădi orașul ideal, utopic s-a manifestat permanent în istorie. Cele mai reușite orașe sunt cele în care oamenii nu-și luau liber de la acest obiectiv, așezând istoria locului strat cu strat, conferind clădirilor altă destinație într-un amestec de stiluri urbanistice. Cea mai bună organizare urbană nu este cea în care ordinea este prestabilită, ci aceea care-și sprijină cetățenii să dea formă propriului oraș.Revin la exemplul Los Angeles-ului. Orașul a fost conceput ca un teritoriu vast de proprietăți private cu casă și mașină și foarte puține spații publice.Trebuia să fie un oraș al spațiilor de locuit.Spre sfârșitul secolului trecut și începutul secolului al XXI-lea, Los Angeles a început să fie locuit în principal de o populație de origine latino-americană, dornică de un spațiu vital diferit de acest model, respectiv dorea un stil mai comunal și mai public. Astfel, stabilimentele de alimentație publică, de exemplu restaurantele de taco, au devenit zone de interacțiune stradală, așa cum nu cunoscuse niciodată până atunci orașul Los Angeles. Genul acela de piețe stradale cu petreceri și parcuri, de deschidere a proprietăților private către viața comunității, care le permite concetățenilor să interacționeze. Urbaniștii Los Angeles-ului au încercat să oprească această tendință, după care s-au adaptat la ea, rezultatul fiind acela că orașul are zone deosebit de animate și de incitante, locuite de tineri creativi care preferă orașul în loc de cartierele sale mărginașe – iată un exemplu de cum pot schimba oamenii orașul din comunitate către factorii de decizie,de cum pot valorifica urbaniștii acea energie în loc s-o controleze și să prestabilească ei ordinea orașului, oricare ar fi acea energie – doar știți că orașele se află în permanentă schimbare, de aceea și sunt atât de interesante, pentru că se adaptează și se metamorfozează în funcție de locuitorii lor. Aceasta a fost ideea pe care am dorit s-o redau în carte, că orașele sunt în continuă mișcare, evoluție și preschimbare cărora nu le poate face față niciun urbanist.

CP: Ce înseamnă să fii metropolitan?

BW: Să fii metropolitan…Este o întrebare interesantă. Această realitate capătă mai multe forme. În principiu, cred că înseamnă să locuiești într-un loc în care te întâlnești cu neprevăzutul și de aici izvorăște adesea și inovația, de aceea orașele sunt zonele cele mai creative și mai de succes, de exemplu Silicon Valley. Silicon Valley nu este un oraș, dar sediul Apple a fost proiectat să fie ca un oraș în care angajații să se întâlnească și să interacționeze. Astfel, să fii metropolitan înseamnă, cred eu, să te afli într-un loc în care să ai deschidere către alți oameni în moduri care te-ar putea surprinde, către cultură și către spații publice în care să poți interacționa. Cred că stilul de viață modern și costisitor de la periferia marilor orașe înăbușă adesea spiritul unui oraș din cauză că lipsesc spațiile publice, zonele de întâlnire și de socializare. Cred că subestimăm faptul că succesul și inovația provin, în mare măsură, din lucruri care nu sar în ochi, precum discuțiile cu alți oameni, intersectarea diverselor idei, socializarea care decurge din lucruri neplanificate, spontane. Toate marile orașe s-au clădit astfel. Să fii locuitorul unei metropole presupune să ai ocazia să-ți stabilești propriul drum în viață, să-ți alegi și să-ți influențezi cartierul indiferent dacă ești bogat ori sărac, să poți descoperi noi idei menite să-ți schimbe viața, să modeleze orașul și cartierul din jurul tău. Aceasta este, după mine, esența unui metropolitan. Să trăiești liber și în același timp aproape de alți oameni.