Sindromul apusului de soare

Observând de câtă fantezie dau dovadă psihiatrii în denumirea unor boli, se naște suspiciunea că ei toți sunt niște poeți ratați, niște esteți avizi de metafore, ce caută mai întâi sintagme memorabile și apoi tulburările psihice care să li se potrivească. Identificarea cu personaje celebre poate provoca, zice-se, apariția unor dezechilibre, dar sensul este uneori inversat, de la anomalii psihice spre personaje definitorii precum Othello, Pollyanna, Madame Bovary, Peter Pan, Dorian Gray ș.a. Până și nevinovatele Cenușăreasa sau Alice (da, cea din Țara Minunilor) au umbrele lor în lumea maladiei.

Există și sindromul apusului de soare. Sună atât de frumos! Dar boala e urâcioasă, se manifestă prin anxietate, oboseală fizică și mentală, descompunerea ritmurilor de somn circadiene, confabulație.

Personajul principal din romanul-cult Ultima vară în oraș, de Gianfranco Calligarich (apărut prima oară în 1973, apoi, în ciuda succesului fulminant, abia în 2010)), este bănuit la un moment dat că ar suferi de acest sindrom. Dar el pare să fi luat și din celelalte câte puțin, prin slaba conexiune la real, confuzia planurilor existenței, melancolia apăsătoare, captivitatea în trecut („suntem ce am părăsit”, pag. 22), incapacitatea de a comunica și frica de a iubi etc. Leo Gazzara, jurnalist într-o lume în care „cititorii buni sunt mai rari decât scriitorii buni” (pag. 47), are multe calități pe care se obstinează să le dizolve în alcool și nehotărâre. La numai 30 de ani, el pare să se rotească într-o asumată paradigmă a eșecului, schimbând servicii, hoteluri, femei, și toate acestea duc „într-o poveste ce te poartă direct la final” (pag. 11), cum declară el însuși. Nici marea lui iubire, Arianna, nu scapă de stigmatul ficțiunii, pentru că și ea devine, în relația cu Leo, un fel de personaj literar ce poate să dispară când închizi ochii. Ca un fel de predestinare a întâlnirii unor suflete în oglindă, și ea fuge de realitatea iubirii. „Să nu crezi că te iubesc”, repetă mereu, negând evidența. Își asumă astfel un mare risc. Fără curajul mărturisirii, nu ești om întreg, oricât de cult te-ai considera și oricâtă emoție ai închide în tine. Iubirea respinsă lasă în urmă blestemul mortificării, alunecarea într-un gol fără capăt. Arianna simte nevoia să-i strige în față bărbatului: Fermecătorule! Ucigătorule! În loc de asta, tace și pleacă. Se retrage, își creează spațiu să se lepede de el.

Însă, dincolo de acest sentiment, viața este vis. Iubirea oferă o viziune nouă, cu totul surprinzătoare. Refuzând-o, zilele își pierd consistența, orizontul se sfărâmă și oamenii devin doar niște haine care deambulează hipnotic. Ca un adevărat boier al spiritului, Leo crede că are de unde risipi. Dar greșește. Disprețuindu-și propria inteligență, viața devine pentru el un joc al aparențelor, un simulacru de prost gust, deoarece „poți trăi fără idealuri” (pag. 156). „Când nu-ți mai rămâne nimic, îți dai seama că și aparențele înseamnă totuși ceva”, crede el. Această miză falsă conferă vieții lui un sens giratoriu, pe care numai ființele încarcerate îl acceptă. Oamenii distruși devin ușor distrugători pentru că nu-și mai pot susține structura psihică altfel decât consumând ființele din jur, decăzându-le la rangul de personaje. Este o depravare a spiritului.

Nu ne surprinde că până și frumusețea Romei, acest oraș fabulos, devine acaparatoare, brusc periculoasă: „E mai mult decât un oraș, este o parte secretă din voi, o fiară ascunsă. În cazul ei nu există jumătăți de măsuri: fie e o mare iubire, fie trebuie să plecați, pentru că asta pretinde dulcea fiară, să fie iubită.” În alt context, pare un spațiu epuizat, numit astfel cu o zicere memorabilă, ca multe altele din roman: „Orașul era atât de gol, încât se auzeau clădirile îmbătrânind” (pag. 72).

Toate aceste personaje, din rândul cărora orașul însuși ocupă un rol important, par să reziste prin uitare de sine. Este un amestec pestriț între a fi și a nu fi din care rezultă o formă stranie de viață, ca un apus de soare ce ne amenință cu întunericul dar, în același timp, ne dă o lecție magnifică despre strălucire.