Alan Hlad în dialog cu Cristian Pătrășconiu

Alan Hlad este autorul unui roman (cartea sa de debut, de altfel) cu un foarte mare succes de public și de critică. Lungul zbor către casă (traducere în limba română la Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei“) pleacă de la evenimente reale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – atunci când Marea Britanie a folosit mii de porumbei voiajori pentru a primi informații din Franța și Olanda ocupate de naziști. Cartea îmbină elementele unui roman istoric cu delicatețea unei povești de dragoste. Dialogul de față – un interviu exclusiv pentru România literar\ pe care Alan Hlad a avut gentilețea să ni-l acorde – are în centrul său chiar tematica romanului său de debut.

Cristian Pătrășconiu: Unde ați dat peste „scânteia“ care a aprins în dumneavoastră ideea acestui roman?

Alan Hlad: Am fost captivat de un reportaj britanic din 2012 despre un bărbat care a făcut o descoperire extraordinară în timp ce își renova casa din Surrey, Anglia. În coșul său de fum, acesta a găsit rămășițele scheletice ale unui porumbel. La piciorul porumbelului, atașat, era un mic recipient care conținea un mesaj codat ce fusese scris în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – unul care încă nu a fost descifrat de criptologii din întreaga lume, nici la sediul central al comunicațiilor guvernamentale din Marea Britanie (GCHQ) și nici de către curatorii de la Bletchley Park. Mi se pare fascinant faptul că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, spărgătorii de coduri britanici au intrat în interiorul mașinăriei naziste și au schimbat, în felul acesta, cursul războiului. Or, tocmai acum, iată cum acest mesaj criptat a „lovit“ cei mai buni criptologi din lume, iar mesajul porumbelului continuă să rămână un secret.

De unde aveți pasiunea aceasta aparte pentru Al Doilea Război Mondial?

Întotdeauna am fost pasionat de istorie, în special de evenimentele care au avut loc în acea perioadă, a celui de-Al Doilea Război Mondial. Istoria a fost unul dintre subiectele mele preferate de studiu în școală și sunt mereu dornic să aflu despre aspecte mai puțin cunoscute ale acestui război. De asemenea, trebuie să vă spun că sunt fascinat de poveștile de dragoste în timp de război. Pe lista cărțile mele preferate stau la loc de cinste Pacientul englez de Michael Ondaatje, Mandolina Căpitanului Corelli de Louis de Bernières și Doctorul Jivago de Boris Pasternak.

Am putea spune că „Operațiunea Columba“ a fost decisivă pentru deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial?

În Lungul zbor spre casă Operațiunea Columba (alias sursa Columba) a fost numele de cod pentru o misiune prin care au fost aruncați 16.000 de porumbei în Franța și Olanda ocupate la acea vreme de germani. O mare parte din carte are loc în timpul campaniei de bombardament a lui Hitler la Londra, când britanicii credeau că o invazie germană terestră era eminentă. Operațiunea „Columba“ a fost o misiune disperată de a câștiga informații cu privire la momentul și la locul unde ar putea avea loc această invazie germană. Oricât aș vrea să văd Operațiunea „Columba“ ca pe o misiune care a determinat rezultatul războiului, cred că a jucat un rol secundar. Cu toate acestea, porumbeii au avut o prezență semnificativă în război. Între 1939 și 1945, serviciile secrete britanice a folosit peste 200.000 de porumbei, inclusiv cei 16.000 care au fost parașutați în Franța ocupată de germani. De asemenea, Medalia Dickin, instituită în Regatul Unit pentru a recunoaște sacrificiul animalelor în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost decernată de 54 de ori – e semnificativ faptul că 32 dintre destinatarii acestei medalii au fost porumbei.

Și de unde pasiunea pentru acest tip de aventuri – cu spioni, cu infiltrări în teritorii adverse, cu confruntări periculoase?

Îmi plac poveștile de spion, poveștile unde protagoniștii se confruntă cu pericole și își asumă un risc enorm pentru supraviețuire. Le mulțumesc părinților mei pentru că au stimulat această fascinație. Unele dintre cele mai frumoase amintiri ale mele în timp ce am crescut includ vizite la bibliotecă cu mama mea, pentru a ajunge la romanele lui Ian Fleming, și la cinema, pentru a viziona filmele din seria „James“ Bond cu tatăl meu.

Lungul zbor către casă este o carte solară, luminoasă, plină de speranță în cele din urmă. Ați fost vreodată trist în timpul în care ați scris efectiv la această carte?

Da, de multe ori m-am simțit trist când am scris (la) această carte. A fost emoționant și uneori am fost încărcat de multă duioșie să fac cercetări și să scriu despre luptele zilnice ale londonezilor, care au suportat opt luni de bombardamente neîncetate orchestrate de către Luftwaffe a lui Hitler; aceste bombardamente au dus la moartea a peste 40.000 de civili. Sper că povestea mea îi va onora cum se cuvine pe bărbații, pe femeile și pe copiii care au pierit în timpul acestor bombardamente.

Cum se poate face ca un război să fie (și) o poveste de speranță? De ce este drept să vorbim și în acest fel despre război – ca despre speranță?

Speranța, cred, este ceea ce le permite oamenilor să supraviețuiască unui război. Și da, cred că putem discuta despre război cu optimism – în acești termeni ai speranței. În Lungul zbor către casă, speranța – supraviețuirea, libertatea și reunirea cu cei dragi – este cea care îi obligă pe Susan și Ollie, personajele principale ale cărții, să facă mari sacrificii pentru posibilitatea unui viitor mai bun.

Cum e posibil ca o ființă atât de mică și atât de (aparent) fragilă – care este un porumbel – să fie atât de puternică?

Porumbeii domestici sunt animale remarcabile. Cred că puterea lor este sporită de devotamentul pe care îl au față de familie. Porumbeii trăiesc în grupuri și ambii părinți își cresc puii și se știe că pot să zboare sute de kilometri, dar și să își regăsească drumul spre casă.

Într-o perspectivă mai științifică, există mai multe teorii pentru abilitățile extraordinare de navigație ale porumbeilor care se întorc, inclusiv o anume credință cu privire la faptul că pot detecta liniile câmpului magnetic al Pământului, tocmai pentru a-și găsi drumul spre casă.

Sunt porumbeii un simbol pentru dumnea ­voastră? Intim, vreau să spun…

Absolut. Pentru mine, porumbeii sunt un simbol al speranței, iubirii și al familiei.

Scrieți în mai multe rânduri despre Winston Churchill. Și în acest roman. Care este percepția dvs. despre W. Churchill? Credeți că acest mare politician – și mare scriitor – are imaginea publică pe care o merită sau el este subestimat astăzi?

Îl văd pe Winston Churchill drept liderul potrivit la momentul potrivit pentru a ajuta Marea Britanie și lumea să învingă tirania nazistă. În timpul cercetărilor mele, am aflat despre multe povești mai puțin cunoscute ale lui Churchill – cum ar fi talentul său pentru pictură sau pasiunea pentru peștele său auriu. Churchill avea defecte; dar el a fost un orator, un scriitor și un politician supradotat. Cred că există multe aspecte ale conducerii sale, în special în perioadele de conflict, care sunt subevaluate astăzi.

Care credeți că a fost atitudinea lui W. Churchill față de porumbei? Credeți că îi plăceau în mod deosebit sau, pentru el, porumbeii erau doar instrumente?

Cred că Churchill privea porumbeii ca niște „păsări de război“ care erau înrolate pentru a ajuta Marea Britanie să câștige lupta împotriva lui Hitler. Deși cercetările mele nu au evidențiat niciun indiciu că Churchill era un columbofil, el era un iubitor de animale. Avea câini și pisici de companie, iar în moșia familiei sale, la Chartwell, avea multe animale, inclusiv îndrăgitul său pește auriu pe care l-a hrănit cu mâna și căruia i se adresa cu formula „Dragule“…

Puteți să ne spuneți puțin despre „Libelula“ lui Churchill și ce implică această formulă în noul dumneavoastră roman, Mesagerul secret al lui Churchill?

Libelula“ (dragonfly) este numele de cod pentru Rose Teasdale, o dactilografă britanică din cameră de război care este înscrisă în rețeaua de spioni pentru străinătate a lui W. Churchill. Mesagerul secret al lui Churchill se bazează pe evenimentele reale ale Executive Operations Special (SOE), o organizație britanică secretă care a condus spionajul în Europa ocupată de naziști. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, 39 din cei 470 de agenți SOE din Franța ocupată de germani erau femei; majoritatea acestor femei ocupau poziția de mesager sau operator în regiune fără conexiune. Multe dintre aceste femei curajoase au fost capturate, torturate și ucise, iar mai mulți dintre agenți-femei au oferit materia primă pentru crearea personajului cărții, a lui Rose Teasdale.

Revenind la Lungul zbor către casă, într-un scenariu ideal, pe care dintre marii actori clasici i-ați vedea jucând rolurile principale într-un film care ar ecraniza romanul dumneavoastră de debut?

Mi-ar plăcea să o văd pe Kate Winslet interpretând rolul lui Susanand Ryan, iar pe Gosling jucând rolul lui Ollie. Și, pentru bunicul lui Susan, Bertie, Michael Caine ar fi perfect.

À propos de romanul dumneavoastră: cu care dintre personajele acestui roman semănați cel mai mult sau ați vrea să semănați foarte mult?

Sunt cam lovit de această întrebare. Cred că aș vrea să semăn atât cu Susan, cât și cu Ollie. Admir angajamentul și credința lui Susan – credința că porumbeii ei vor ajuta Marea Britanie să supraviețuiască și aș dori să am curajul lui Ollie de a ignora neutralitatea SUA și de a călători în Anglia într-o încercare de a adera la Royal Air Force.

De ce iubiți poveștile? De ce să iubim poveștile (mai ales în timpuri precum acestea pe care le traversăm acum)?

Ador poveștile de când eram copil. Mama mea, o femeie cu fire artistică și o cititoare vorace, mi-a insuflat pasiunea pentru cărți. Poveștile, în special cele care ne dau speranță, pot fi un sanctuar pentru cititori în vremuri dificile. Am încredere că – împreună – vom trece peste pandemie și că vor veni zile mai luminoase.