Războiul Rece, o abordare diferită

Pentru exegeții perioadei Războ iului Rece (și nu numai pentru ei), cu tot ceea ce aceasta a însemnat pentru istoria universală postbelică, numele John Lewis Gaddis este unul arhicunoscut. Consacrat ca unul din cei mai experimentați cercetători ai genezei și evoluției crizelor Războiului Rece, Gaddis s-a făcut remarcat mai ales pentru contribuțiile sale cu valențe de ever-green-uri istoriografice, din care ar fi de menționat cel puțin The Long Peace. Inquiries into the History of the Cold War (Oxford University Press, 1987), Strategies of Containment. A Critical Appraisal of American National Security Policy during the Cold War (Oxford University Press,1982), dar și (sau mai ales) The United States and the Origins of the Cold War: 1941-1947 (Columbia University Press, 1972). Parte a unei galerii ilustre de istorici și cercetători americani, din care i-aș aminti măcar pe Daniel Yergin, George F. Kennan, Henry Kissinger (unii din ei, foști diplomați sau membri ai unor administrații americane), John L. Gaddis a devenit ceea ce se numește Decanul istoricilor Războiului Rece, după ce colegul și prietenul său, autorul Long Telegram, George F. Kennan (în memoria căruia este dedicată lucrarea) – nimeni altul decât teoreticianul politicii americane de containment – a trecut la cele veșnice (2005).

După tumultul istoriografic dedicat temei, atât în Europa, cât mai ales peste ocean (începând cu a doua jumătate a secolului trecut, dar mai cu seamă în ultimele decenii), din care a rezultat o pletoră de contribuții științifice, de la studii și articole la volume de documente și tomuri de analiză punctuală sau generală, o nouă contribuție care abordează tema Războiului Rece ar putea să pară redundantă, fiind vorba de un târâm îndelung bătătorit de istorici, cercetători și analiști; totuși, desecretizarea unor noi fonduri de arhivă, mai ales în statele din fostul lagăr comunist, pot măcar nuanța unele concluzii deja acceptate sau chiar răsturna unele interpretări.

Probabil că tocmai o astfel de temere privind o potențială încărcătură redundantă a cărții l-a determinat pe însuși Gaddis să admită, ab initio, că noua sa contribuție dedicată Războiului Rece nu este o lucrare originală (desigur, nu în sens peiorativ), cu trimitere la faptul că, foarte probabil, istoricii care s-au ocupat de cercetarea temei vor regăsi în cartea sa multe lucruri pe care le cunosc deja, în condițiile în care, așa cum subliniam, există o abundență de contribuții care aproape epuizează tema. Însă ceea ce deosebește lucrarea lui Gaddis (apărută în primă ediție încă din 2005) de noianul de contribuții existente (de-a lungul deceniilor, au apărut sute, dacă nu mii de lucrări dedicate subiectului sau care îl abordează tangențial), este maniera de abordare. Astfel, în paginile lucrării își găsesc reflectare mai toate evoluțiile și crizele majore (și totodată fierbinți) ale Războiului Rece, exprimate însă într-o cu totul altă abordare, eliberată de tarele narațiunii cronologice și de referirile teziste sau cu iz pur didactic. Așa se face că temele sau subtemele abordate se suprapun în timp și traversează capitolele, oscilând de la general la particular, făcând lectura cu atât mai incitantă.

Așa cum era firesc, călătoria în timp spre bornele inițiale ale Războiului Rece debutează cu evocarea ultimelor zile ale celui de-al Treilea Reich, prăbușirea acestuia și implicit capitularea necondiționată a germanilor sub loviturile coaliției victorioase conturate în timpul anilor de război. Momentele de entuziasm ale victoriei împotriva Germaniei, toasturile și speranțele (mai ales ale occidentalilor) se năruiesc relativ curând, pe măsură ce foștii aliați realizează că obiectivele lor sunt diametral opuse. În fața contrastului de viziune între foștii aliați, care se conturează tot mai vădit, începeau să își facă simțită prezența, la început mai timid, unele tentative de descifrare a intransigenței Moscovei, pentru a folosi un eufemism. Meritul principal, de a descifra și mai ales de a explica oficialilor de la Washington DC tipul de comportament sovietic și ceea ce se afla în spatele lui, îi revenea lui George F. Kennan, tânărul diplomat american aflat la post în reprezentanța diplomatică a SUA de la Moscova. Viitorul teoretician al doctrinei containment-ului (îndiguirii), Kennan sintetizase punctul său de vedere în legătură cu comportamentul sovieticilor în ceea ce avea să fie cunoscut ca Long Telegram (1946).

Kennan observase cu acuratețe faptul că, departe de a fi cauzată de acțiunile Occidentului, abordarea Moscovei în politica externă reflecta de fapt necesitățile interne ale regimului stalinist; în consecință, Kennan a insistat ca SUA să accepte iminenta polarizare a lumii și să nu mai dea nicio formă de aprobare sau de tolerare a acțiunilor sovietice. Exponent al realismului politic, Kennan schița în textul telegramei sale (o amplă analiză, de 8500 de cuvinte) strategia care mai târziu avea să devină politică oficială. Explicând comportamentul Moscovei, Kennan arătase că era inutil ca liderii americani să încerce acorduri sau înțelegeri cu sovieticii, adică o abordare conciliatoare, ca până atunci, întrucât aceștia din urmă învățaseră să caute securitatea doar în lupta pentru distrugerea totală a puterii rivale și niciodată în compromisuri cu aceasta. Evaluând că amenințarea sovietică era una politică, psihologică și mai puțin militară, părintele containment-ului considera că aceasta trebuia să fie întâmpinată cu răspunsuri ferme și concrete, ca de pildă reconstrucția Europei Occidentale; mai mult decât atât, Kennan subliniase că dacă un oponent are suficientă forță și își arată hotărârea fermă de a o folosi, rareori trebuie să și facă acest lucru. Din interpretarea lui Kennan privind tipul de comportament sovietic, reieșea că nicio inițiativă sau acțiune ale SUA nu ar fi putut diminua suspiciunea liderului de la Kremlin. Ampla sinteză a lui Kennan avea să se bucure de un succes major în cercurile oficiale de la Washington, autorul său fiind convocat acasă și numit apoi director al Policy Planning Staff. Doctrina Truman și Planul Marshall, adoptate ulterior, reprezentau cele două dimensiuni ale politicii de containment-ului, schițată de Kennan și asumată la nivel oficial de SUA. Cele două dimensiuni aveau să influențeze semnificativ evoluțiile specifice Războiului Rece, consacrând, pe de o parte, implicarea hotărâtă a SUA în refacerea economică a continentului european răvășit de război, în vreme ce, pe de altă parte, a limitat și îndiguit pericolul comunist în lume. O a treia dimensiune a containment-ului, cea strict militară, a fost reprezentată de înființarea și funcționarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în 1949.

Tipul de comportament în politica externă al Moscovei, ca și geneza politicii de stăvilire, îmbrățișată de administrația Truman, au reprezentat punctul de plecare în analiza lui J.L. Gaddis privitoare la apariția și evoluția Războiului Rece, continuând cu evaluarea administrațiilor americane următoare, în paralel cu cea a unor crize specifice ale perioadei, de la războiul din Coreea la incidentul U-2, ridicarea Zidului Berlinului, criza rachetelor din Cuba, războiul din Vietnam. Capitolul de încheiere, intitulat sugestiv Triumful speranței, ilustrează prăbușirea regimurilor comuniste și a URSS și implicit, sfârșitul Războiului Rece. Cartea reprezintă, fără îndoială, o remarcabilă nouă contribuție a lui J.L. Gaddis.