Pandemia lecturii

Nu mai e niciun secret că politica corectă reflectă o gândire incorectă. De la o vreme, ni se recomandă o lectură a, între altele, literaturii pentru copii care modifică în mod nefiresc operele, introducând o perspectivă considerată mai potrivită decât aceea clasică asupra personajelor și a întâmplărilor relatate. A păstra titlul poveștii cunoscute, Albă ca zăpada, ar fi o dovadă de discriminare și de rasism. Nici Scufița roșie nu e scutită de bănuiala (oroare!) de sexism. Până a se fi ajuns la literatură, politica corectă a bântuit multe domenii ale vieții publice. Chiar și fiind vorba de Iisus Christos, problema a fost dacă n-ar trebui să folosim pronumele masculin împreună cu cel feminin (he/she), nu de alta, dar ca să nu cădem în groaznicul păcat al falocrației, precum au căzut toți înaintașii noștri de-a lungul istoriei. La acest trend ideologic s-a adăugat un element nou: asasinarea de către un polițist american a unui negru (pardon, cetățean de culoare!) a sporit bagajul politicii corecte cu ideea demolării monumentelor publice înfățișând personalități istorice legate, într-un fel sau altul, de colonialism și de epoca sclavagistă. De aici și până la a-i „condamna“ la oprobriu public pe scriitorii care au tratat fenomenele cu pricina fără a arăta compasiune față de tratamentul aplicat sclavilor în colonii sau care l-au ignorat pur și simplu în operele lor n-a fost decât un pas. Noi ne-am considerat destul de departe de SUA, așa cum ne-am considerat la fel de departe de Wuhan, când a izbucnit pandemia de Covid-19, ca să ne închipuim că vom fi cruțați. Ambele au trecut însă rapid un ocean și două continente și, iată-le, braț la braț în România.

În numărul din 27 mai-2 iunie, hebdomadarul francez L’Obs publică o cronică savuroasă semnată de Mara Goyet despre cum poate fi citit romanul Mândrie și prejudecată de Jane Austen în registru politic corect. La muzeul consacrat romancierei americane din Chawton, Hampshire, vizitatorii sunt informați că Jane Austen a trăit într-o atmosferă colonială, cumpărând ceai, zahăr și bumbac. „Familia Austen consuma produse ale exploatării sclavilor“, scrie în caietul muzeului american. La care, Mara Goyet adaugă ironic: „În ce le privește pe numeroasele lepidoptere asasinate de Nabokov, ele aruncă asupra operei lui un oprobriu legitim“. Autoarea își încheie eseul pe același ton: „Cronică scrisă la lumina zilei (fără consum de electricitate – n.n.), bând cafea fără zahăr Dolce Gusto, în capsule nereciclabile“.

În ce constă, în definitiv, pandemia lecturii? În esență, în pervertirea înțelegerii naturii literaturii. O lectură care, în loc de a fi literară, este piezișă. În funcție de criterii ideologice extrinseci. Începând chiar din școală. (A se vedea subiectele de Bac 2021 de la română). Dar nu numai în liceu și în universitate se produce pervertirea lecturii. Ea este întreținută, deseori polemic, de critica ultimei generații, care s-a despărțit de tradiția maioresciană, și s-a dedulcit la iluziile vieții universitare, abandonând publicistica, în favoarea a tot felul de metode critice pentru care caracterul literar al lecturii e lăsat deoparte ca desuet. Și Maiorescu și marii critici interbelici sau cei din generația 60 au pariat pe lectura estetică, aceea care ținea cont de natura literaturii. Deocamdată, din fericire, perversiunea lecturii este la noi, cum să zic, tradițională. A făcut oarece vâlvă mai an multiculturalismul american, dar care se pare că și-a dat duhul. Spiritul epocii este ostil istoriei literaturii, mai ales estetice, fără măcar să revină la istoriile vechi interesate de context, mai mult decât de text. Stilistica bate și ea pasul pe loc. O teorie coerentă a noilor tendințe lipsește. Recenta anchetă dintr-o revistă ardeleană care recomanda, în locul esteticului, repertorierea tematică a conținutului operelor n-a produs nicio ilustrare concretă. Doar vorbe. Trendul fiind același în toată lumea, la noi lipsesc perspective recente care bântuie, cum se vede și din cronica Marei Goyet, SUA și Occidentul: feminismul, ecologismul, LGBT, dar și homofobia, antirasismul, anticolonialismul (ei, dacă am fi avut și noi coloniile noastre!), antisclavagismul etc.

Scriu acestea, ca și Mara Goyet, la lumina zilei, la computer care, e drept, consumă electricitate, cafea, cu sau fără zahăr, nu beau, de fumat, nu fumez, port un tricou de bumbac, doar că importat nu din colonii, ci din țări independente și cu o economie prosperă, chiar dacă nu ca aceea din epoca colonială. Și mă amăgesc, naivul de mine, că literatura trebuie citită ca literatură, nu ca un surogat ideologic, altul, în fiecare epocă, în funcție de un nechezol ca acela care înlocuia cafeaua în trecutul regim (probabil fiindcă provenea din foste colonii). În ce privește pandemiile, nu sper ca aceea a literaturii să aibă șansa unui vaccin precum aceea de Covid-19. Din păcate, căci altfel aș recomanda tuturor cititorilor să se vaccineze contra pandemiei lecturii.