În editorialele pe care ați reînceput să le scrieți în România literară, ca și în cartea de „Convorbiri cu Nicolae Manolescu”, v-ați referit la corectitudinea politică, analizând-o. Prin prisma a ce se întâmplă în prezent în Statele Unite, cu mișcarea Black Lives Matter, cu dărâmarea unor statui și schimbarea titulaturii unor universități, credeți că s-a trecut de la o teoretizare a corectitudinii politice la o diseminare socială a ei? Iar dacă PC a căpătat o valoare socială, va dobândi ea și una politică? În Statele Unite, Partidul Democrat pare că se legitimează și prin PC, în confruntarea electorală cu Partidul Republican. Fiindcă ați anticipat adeseori evoluțiile de pe scena politică autohtonă, ce pondere estimați că va avea corectitudinea politică în confruntările partidelor noastre?
Cred că Black Lives Matter reprezintă o ultimă încercare de activare a corectitudinii politice. O încercare rapid răspândită în Europa, dar, în fond, eșuată. Până și la noi, în Capitală, un grup de tinere au dat citire unui manifest antifascist în numele mișcării americane de protest. Moment penibil, caricatural. Întrebarea pe care mi-am pus-o, ca de fiecare dată, a fost cine și ce le-a mânat pe tinerele din buricul Bucureștilor în această luptă fără niciun sens. N-am un răspuns limpede. Voi reveni, totuși. Când scriu aceste rânduri, se pare că BLM a murit de moarte bună în SUA sau în Europa. Hai să facem, dragă Daniel, un calcul calendaristic: cât timp a trecut de când a fost ucis Floyd și a debutat protestul? Fă-l tu, că ești mai aproape decât mine de orele de matematică din școală. Nu cine știe cât timp. Amploarea manifestațiilor i-a speriat pe mulți. Pe bună drep tate. Ca și contagiunea lor. Măsurile guvernelor nu se dovedeau prea eficiente. Și totuși, iată, astăzi totul pare uitat. Motivele?
Primul este fapul că BLM a constituit inițial o reacție excesivă la o, e adevărat, tragedie umană. Uciderea lui Floyd n-a avut nicio justificare, dacă ne luăm chiar după informațiile oficiale. O fi fost el un infractor, cu pușcărie în spate, dar atât. De rezistat la arestare, se pare că n-a rezistat. De ce atunci să-i ții piciorul pe gât până la sufocare? Greu de explicat! Protestul a fost, la rândul lui, un exces răspunzând altui exces. E probabil ca motivul declanșării să fi fost uitat pe parcurs, mai ales în Europa, unde protestele au avut de obicei alte motive. Aici e nexul problemei: BLM n-a fost decât în primele zile și doar în SUA o manifestație pricinuită de asasinarea lui Floyd. Ea și-a creat pe parcurs motivații diferite și multiple. Și asta, în cel mai bun caz, fiindcă, de pildă la noi, lipsa oricărei motivații e aceea care a sărit în ochi. Iese în evidență un caracter aproape general al unor reacții de acest tip: eterogenitatea cauzelor, diversificarea lor, îndepărtarea de sursă. Pe scurt, iraționalitatea reacțiilor. De la drepturile negrilor la antifascism e un pas enorm, dar el a fost făcut. E greu să vezi bunul-simț controlând astfel de reacții. De aceea, ele nici nu durează. N-au o ideologie care să le coaguleze. Se umflă ca baloanele de săpun și plesnesc ca ele.
Corectitudinea politică este o atitudine intelectuală de o mult mai mare anvergură și atent elaborată, dar are în comun cu astfel de manifestații spontane absența spiritului critic și istoric. E o formă de subcultură. Există în ea un sâmbure de ideologie. Originea este în încercarea de a rescrie istoria dintr-o perspectivă actuală tendențioasă. În 1984, romanul lui Orwell, când cele trei puteri mondiale se aliază două câte două, profită de alianță ca să rescrie istoria. Aș zice că e un vis recurent al stângii politice autoritare. Dreapta autoritară n-a avut niciodată un impuls asemănător, nici în Germania, nici în Spania, nici în Italia. Hitler voia să se folosească de trecutul Germaniei ca s-o impună ca putere planetară pur ariană. Dreapta emfatizează trecutul. Stalin și-a dorit o altă Rusie, nu un alt trecut. El se voia un țar precum aceia pe care puterea sovietică îi ucisese.
De aici pleacă corectitudinea politică. A înflorit în SUA cu câteva decenii în urmă. Importul în Europa n-a fost un mare succes de piață. Dărâmarea statuilor e un ultim și nefericit efect al transferului unei ideologii prezente asupra trecutului. În fond, o probă de subcultură. Nu va avea urmări. Insist: Calibanii trebuie trimiși la școală. Chiar dacă nu e sigur că, vorbesc despre România, școala va începe în septembrie și se va desfășura pe IT, ceea ce Calibanilor le-ar conveni. Eu sunt convins că s-a terminat cu orice formă de corectitudine politică. Asistăm la fenomene pasagere, fără niciun viitor. Biblia nu va fi niciodată rescrisă. În versiunea engleză, Iisus va rămâne he(el) și Fecioara Maria, she (ea). (Riscul de a-i schimba genul lui Iisus este de a i-l schimba și pe al Sfintei Fecioare: iată un lucru care corecților politici nu le-a trecut prin căpățânile lor seci.)