Un om obosit. Hipopoemele

Poetul Andrei Bodiu era un om obosit. A clacat subit, din nefericire, în aprilie 2014, la un infarct miocardic. Avea 54 de ani și publicase doar cinci cărți subțiri de poeme. Plus cîteva de critică literară, eseu, un jurnal de călătorie în China, vreo două cărți profesional-academice (Direcția optzeci în poezia română, vol. I, o carte de referință), coautor al unor antologii lirice. Făcea parte din valorosul, compactul – în direcție literară – „Grup de la Brașov“: lider asumat, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Simona Popescu, Marius Oprea, Caius Dobrescu. Toți împărtășeau retorica „profesorului de scriere creativă“ al Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov, Alexandru Mușina: „Poezia, noua poezie – și noi toți vrem să ajungem acolo – înseamnă un soi de intrare în vibrație cu lucrurile exterioare și interioare, și transmiterea acelei vibrații“, spunea el. Cu precizarea că poezia oricît ar coborî în discurs, și ea trebuie să coboare, nu-i nici simplu reportaj, nici o felie tăiată a cotidianului, nici „pălăvrăgeală“ goală ori scurt-circuit epic; printre cei mai fideli discipoli, Andrei Bodiu. În plus el pare și cel mai risipitor cu sine însuși, cu propria-i viață: profesor universitar foarte activ, decan, inițiator al unei reviste de cultură, „Interval“ ce a promis mult și a dispărut prea repede, amfitrion al unor evenimente literare de excelență cu deschidere înafară, internațională – „Maratonul European de Poezie“, ediția I, 2007, Sibiu, la care adună peste o sută de poeți români și străini, participant la două ediții externe ale „Turnirului de Poezie“ al Uniunii Scriitorilor (la Efes, Turcia, și Gyula, Ungaria), în formația poeților Filialei din Arad căreia poetul îi aparținea. Așa cum spuneam, cărțile de poezie ale lui Andrei Bodiu sînt cele mai fidele „proiectului liric Mușina“ – în special Oameni obosiți (Ed. Paralela 45, două ediții, 2008 și 2014). Adică o poezie într-atît de simplă încît să cutremure chiar prin simplitatea ei la lectură, desfoliată de metaforă și fără metalimbajul îndeobște practicat. Una în care strecoară, dacă nu cumva pulsează „ideea real-biografiei“ și mimarea epică, fără „registrele limbii“ (Nicolae Manolescu), mai ales lipsa „metavocabularului“ (Al. Cistelecan) în poezie. Toate comune „Grupului de la Brașov“, firește întîi lui Alexandru Mușina. În Oameni obosiți el adună doar 53 de poeme detensionate liric, cel puțin aparent. Sînt texte ale dezabuzării cotidiene, ale extenuării și suprasarcinii zilei. O poezie care refuză fățiș statutul înalt, oficierea sacră și ceremonioasă printr-o nemiloasă detronare a poeziei din rangul ei vechi, admirat. O trîntire a ei la pămînt prin răsucirea gîtului retoricii tradiționale, prin suprimarea în fașă a oricărei tentații estetizante. Mai mult, prin coborîrea de pe soclu a poetului însuși la condiția omului obișnuit căruia i se refuză din start o stare specială, una de grație. De acum poetului, dacă poet s-or fi numit, iar nu autor pur și simplu, nu-i mai rămîn decît reminiscențe din imaginar și contemplația de-o clipă. El pare învins de real, excedat de el: „De oboseală/ El vorbește tot timpul// Are lungi insomnii e/ Un arc o săgeată/ Gata să țîșnească.// A încercat să asculte trăiește/ Într-un regim al urgenței/ Absolute al/ Panicii nesfîrșite… „(Poate Estoril). E o poezie a deja-trăitului, deja-spusului. A lipsei, mai mult a imposibilității oricărei noutăți, surprize dinspre el, dinspre real.

Ici-colo cîte o notă mai ironică înțeapă epiderma realității, vai, atît de originale, atît de expresive involuntar: „Mai precis ieri/ Gîndindu-mă la ce mă așteaptă mi-am / adus aminte că/ primăria din Craiova// vrea să-i amendeze/ pe toți cetățenii/ care urcă nespălați în mijloacele de transport în comun// Mai precis ieri am/ Vrut să urc la locul meu preferat din spate cînd// Peste mine gata să cadă doi baloți/ De fîn proaspăt cosit//Scurt m-am gîndit că/ Unul o să-mi cadă pe picior și n-o/ Să mai ajung la examen.“ (Sinestezie).

Hipopoemele lui Andrei Bodiu, relaxate în discurs, par scrise cu ușurința, cu naturalețea cu care respiri fără a observa mai niciodată cînd și cum se întîmplă acest lucru. l

Erată. În ediția precedentă a rubricii noastre („Discurs asupra struțocămilei“), dintr-o greșeală ce-mi aparține am citat numele Marin Tarangul în loc de C. Tonegaru. Fac necesara îndreptare. (V.D.)