Un neamț la Moscova

Rusia anilor 1990 pare o lume în care orice e posibil. Terorismul, corupția, megalomania, parvenitismul, sno bismul, implicațiile nocive ale noii oligarhii și ale vechiului KGB colcăie aleatoriu într-un spațiu care tinde furibund să recupereze libertățile occidentale visate, în același timp în care-și reclamă arogant particularități etno-socio-politice insurmontabile. Într-un cuvânt, e vorba de o lume foarte ofertantă literar, fiindcă absurdul stă lângă comic, ironia cea mai nevinovată lângă umorul negru, frumusețea femeilor lângă precaritatea lor morală, exact așa cum sublimul literaturii și al muzicii rusești a mers dintotdeauna mână-n mână cu exortația răului, cu tragedia și cu moartea.

Privită prin ochii unui străin, această lume unică își dezvăluie mai bine contururile, iar spectacolul ei nu e deloc de neglijat. Perspectiva outsider-ului, se știe, conferă o vedere deopotrivă lucidă și îndrăgostită, critică și admirativă. Asta se-ntâmplă în Cei mai frumoși ani ai lui Anton, romanul de debut al lui Norris Von Schirach, un autor a cărui experiență îndelungată în spațiul post-sovietic s-a transformat într-o proză amintind de filmele unui Balabanov. Ahtiat după muzica și literatura clasică rusă, Anton, eroul său, e un neamț de treizeci și doi de ani, un afacerist melancolic și pe jumătate dezabuzat, care trăiește nouă ani palpitanți la Moscova. Încercând să împace atașamentul pentru arta slavă cu șocurile simptomatice ale unui cotidian imprevizibil, Anton ia hotărârea plecării definitive numai după ce violența lumii în care și-a petrecut o parte a tinereții și-a atins limitele, amenințându-l direct.

Dar ce căuta neamțul la Moscova, navigând riscant printre tranzacții dubioase, câștiguri rapide, excursii în Siberia, nopți în cluburi, femei voluptoase, concerte la filarmonică, literatură clasică, puciuri politice, cifre măsluite, șperțuri și omniprezența mai mult sau mai puțin discretă a foștilor kaghebiști?

Funcționar indispensabil al unui concern ruso-german ce exportă oțel și cărbune, Anton nu vrea doar să-și umple conturile și să exerseze traiul în spațiul exotic al foștilor țari. Setările sale occidentale filtrează mereu asperitățile unei lumi pe care nu o poate înțelege până la capăt, deși eforturile de acceptare sunt stimulate de iubiri promițătoare, de statutul confortabil de străin și de facilitățile unei vieți fără griji financiare. Oricât a căutat o acomodare, empatia, rezonabilul, firescul, încrederea, minima corectitudine morală nu cadrează deloc cu valorile unei umanități care n-a reușit niciodată să-și reprime vocația stihială. Întâmplările prin care trece Anton în cei nouă ani petrecuți în Moscova și-n alte provincii îndepărtate ale imensului teritoriu rus constituie ocazii ale unor incursiuni relevante în haosul post-sovietic, inevitabil după perestroika gorbaciovistă și implozia URSSS. Vodca, ceaiul, contrastele uriașe și insignifianța umană zdrobită de sistem sunt dominantele: clădiri masive și urâte, alături de construcții noi din sticlă și marmură; bogați risipitori, periculoși, înconjurați de bodyguarzi, alături de marginali sărăntoci, în stare să-ți vândă cele mai stranii mărfuri (hârtie igienică sau un mamut conservat în permafrost, de pildă), numai să capete un ban; vile de lux, ridicate în păduri, când omul de rând adastă în apartamente mizere; mașini inaccesibile vulgului, pe aceeași stradă cu rable ce-au fost altădată mândria întregului bloc estic; cluburi și petreceri exclusiviste, din care ieși în cele mai întristătoare adunări; zile de liniște și decență, rupte subit de atentate cu bombă, asasinate în stradă sau conflicte politice terminate cu mobilizarea armatei; scene de un comic nebun, urmate de momente dramatice. E lumea în care Gogol, Goncearov, Ahmatova și Țvetaeva stau la aceeași masă cu Kafka, cu Lenin și Baudelaire. De unde, atunci, fericirea acestor „celor mai frumoși ani“, cum îi vede protagonistul de la înălțimea avionului care-l va duce pentru totdeauna, în final, spre Berlin? „Iubea florile, dar nu și botanica. Moscova manifesta o înțelegere aproape tandră față de inerția lui, față de carențele lui de caracter, față de întreaga inutilitate hedonistă a existenței sale. În Germania ar fi considerat un tip neserios, aici lumea tolera fără niciun fel de probleme astfel de forme inutile de existență. Se opri în loc. În fața unui magazin se forma o coadă, se vindea ceva care, după miros și aspect, amintea de resturi congelate de pește. Dintr-odată își dădu seama cu toată claritatea că, pentru prima oară, el nu trăia provizoriu. Nu încape nicio îndoială că aceasta era cea mai bună fază e existenței sale, gândi el acum, cuprins de o euforie din ce în ce mai mare. Un prezent imponderabil al unei glorii senzoriale: femei fascinante, fără balastul relațiilor stabile. Muzică, dans, teatru cu asupra de măsură. Viața lui ca sărbătoare continuă.“

Roman al alterității, al bucuriei de a trăi și al eșecului nostalgic, cartea lui Norris Von Schirach e și un elogiu adus libertății. Și, desigur, e un debut absolut remarcabil.