Publicistica lui Ion Brad

Lui Ion Brad, scriitor important al literaturii române contemporane, i s-au consacrat până în prezent trei eseuri monografice parțiale:Prozator și memorialist, Valori stilistice în Romanul de familie, Onomastica în romanele lui Ion Brad și acesta, cel de al patrulea, despre Publicistica lui Ion Brad. Așadar, eseuri monografice, vizând aspecte ale operei lui Ion Brad, desigur importante, dar nu avem încă o monografie care să prezinte viața și mai ales opera scriitorului în diversitatea ei: poet, căci Ion Brad a fost în primul rând poet – el și declara într-o poezie de la începuturile sale literare „Tot are și Târnava un poet!“ –, prozator, memorialist, epistolier, dramaturg și publicist.

Este un eseu monografic prezentând cronologic publicistica scriitorului, desfășurată pe parcursul a peste șapte decenii, din 1949 până în 2019.

Ion Brad a fost un publicist pasionat și capitolele cărții demonstrează legătura dintre biografia scriitorului și publicațiile la care a colaborat sau pe care le-a condus, de la debutul jurnalistic din 1949, la „Lupta Ardealului“, trecând apoi redactor la „Almanahul literar“, viitoarea revistă importantă „Steaua“ – la care Ion Brad nu mai era redactor căci fusese chemat la București, redactor-șef la „Cravata roșie“ (1956-1958), redactor la „Luceafărul“ (1958-1961), redactor la „Scânteia tineretului“ (1960-1962), redactor-șef adjunct la „Gazeta literară“ (1965-1966) – și după o pauză datorată funcțiilor sale politice și diplomatice, bogata și variata activitate publicistică de după 1989.

Timp de 30 de ani, Ion Brad a fost unul dintre cei mai harnici gazetari, îndeosebi ca autor de publicistică și me morialistică literară. De data aceasta articolele sale sunt veritabile contribuții de istorie literară așa cum se menționează în paginile tezei. Ion Brad a cunoscut în lunga sa carieră literară, numeroși, scriitori și artiști, oameni de cultură, de la Tudor Arghezi și Mihail Sadoveanu, clasici în viață, până la poeți din generația ’60, Ioan Alexandru, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu. Cu mulți dintre aceștia a purtat o interesantă corespondență, și lucru rar, între scriitorii români, Ion Brad a adunat toate scrisorile primite și, cred că în literatura română numai criticul și istoricul literar Șerban Cioculescu a mai păstrat toate aceste „documente literare“; în timp, Ion Brad și-a alcătuit o bogată arhivă personală și două dintre volumele sale se intitulează semnificativ Întoarceri la arhivele personale, izvorul me mo rialisticii sale epistolare, care adaugă la opera scriitorului o componentă importantă așa cum menționează autorul tezei, memorialistica epistolară, cu cel puțin trei subdiviziuni: memorialistica epistolară istorico-literară, memoria listica diplomatică (întemeiată pe jurnalele personale în timpul cât a fost ambasador în Grecia (1979-1982), memorialistica epistolară erotică, volumul De dragoste în anii de zbucium (1949-1955) îl așază pe Brad pe linia scriitorilor români care au cultivat cu talent acest gen de epistole: Mihai Eminescu, Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit, Șt. O. Iosif, Domnița mea erai, Lucian Blaga, Corespondență personală, Marin Preda, Scrisori către Aurora etc.

Un merit important al lucrării este că prin comentariul acestor epistole, adunate în mai multe volume, se demonstrează fără putință de tăgadă calitățile morale ale scriitorului: în primul rând aceea de apărător al Blajului, de la articolele de tinerețe: O școală care nu trebuie uitată, În atelierul unui pictor, sau Grădina botanică școlară de la Blaj și până la evocările din volumul Printre oamenii Blajului – aceasta este o constantă a scriitorului, care a fost inspirat numit ( unii zic de către cardinalul Todea, alții de Eugen Simion, pe atunci președinte al Uniunii Scriitorilor) ambasadorul Blajului la București; în al doilea rând un mare și generos sprijinitor de talente – încurajând debutul editorial sau recenzând favorabil și stimulativ cărțile scriitorilor contemporani, pe care-i considera prietenii săi; în al treilea rând a militat pentru reluarea și continuitatea unor tradiții publicistice și literare: lui i se datorează reapariția într-o „serie nouă“ a revistei „Blajul“ și a revistei școlare „Mlădițe“. Cred că nici unul dintre scriitorii Blajului nu a scris și nu a publicat atâtea articole și cărți despre Mica Romă ca poetul Transilvanelor cetăți fără somn, iar cartea lui Printre oamenii Blajului stă alături de cărți celebre de evocare a orașului „de credință și tărie românească“, Evocări din viața Blajului de Al. Lupeanu-Melin, Caravanele Ardealului de Septimiu Popa, Aspecte din viața Blajului de Radu Brateș.

Evident cartea are meritul radiografierii complete a jurnalisticii lui Ion Brad. Din această ambiție, decurge și o scădere ce nu poate fi ocolită: o perspectivă lipsită adeseori de obiectivitate critică, pentru că aproape toate articolele scriitorului până în 1990 – sunt puternic impregnate de proletcultism. Sigur, autorul are dreptate, așa au fost vremurile, așa a fost generația lui, pe care Petru Poantă o numește „generație docilă“, dispusă la compromisuri. Deși într-un interviu, Ion Brad spune că până în 1989, toți scriitorii și-au publicat opere importante, Mihai Cistelican, nu intervine cu un corectiv necesar, poate scriitorii generației sale, dar „scriitorii interziși“ ca Nichifor Crainic, Aron Cotruș, Radu Gyr – în niciun caz.

Nu în ultimul rând trebuie să remarcăm ca un merit al cărții evidențierea rolului avut de Ion Brad în restituirea literară a unor scriitori importanți ca Emil Isac și Ion Agârbiceanu. Pentru autorul Arhanghelilor a avut o prețuire constantă și un sprijin moral și material permanent începând de la colaborările solicitate ca redactor-șef la „Cravata roșie“ și până la ecranizarea unor romane ale lui Agârbiceanu, după scenarii proprii: Flăcări pe comori, Nunta de piatră.

Publicistica lui Ion Brad pune în evidență profilul moral și literar, al unui scriitor controversat, uneori pătimaș și unilateral comentat, neținându-se seama de contextul social-istoric al epocii, rău înțeles și interpretat, iar studiul lui Mihai Cistelican, chiar dacă pe alocuri supralicitează unele merite ale scriitorului, sau atenuează pe cât poate unele vinovății reale, este o contribuție notabilă la cunoașterea unui scriitor important și a unei epoci frământate din literatura română contemporană.