Poemul pedagogic în limba chineză

Întâmplarea a făcut să citesc în primul număr din martie al hebdomadarului francez L´Obs un articol despre reprimarea de către guvernul chinez a populației uigure, cam odată cu redescoperirea printre cărțile tatei din anii 1950 a Poemului pedagogic al lui Makarenko, la care m-am referit în editorialul precedent. Întâmplarea s-a dovedit instructivă.

Uigurii sunt o minoritate etnică: 12 milioane de locuitori ai „regiunii autonome turcofone și musulmane aflată în vestul extrem al Chinei“. Începând din 2017, guvernul de la Beijing a declanșat un proces de asimilare forțată a uigurilor de către majoritatea chineză han. La noi nu s-a vorbit aproape deloc despre acest proces, înrudit, dar nu neapărat asemănător, cu acelea din fosta Uniune Sovietică vizându-i, între alții, pe ceceni, cu Gulagul sau cu lagărele naziste, iar în zilele noastre, cu lagărele de muncă forțată din Coreea de Nord. (Despre ultimele avem prea puține informații.) Originalitatea procesului asiatic constă într-o complexitate ideologică și practică necunoscută europenilor. Uigurii au fost și ei internați în lagăre de muncă, dar finalitatea procesului încă în curs este asimilarea lor ideologică și totodată etnică. Cei un milion și jumătate de internați de până acum n-au fost uciși decât în parte de foamete, de torturile suferite sau de bolile cronice. S-a urmărit altceva decât lichidarea fizică (inevitabilă totuși în condițiile date), și anume transformarea lor într-o clasă muncitorească de tip nou, prin „remodelarea spiritului“ (este expresia folosită de însuși liderul chinez aflat în vizită în provincie cu șapte ani în urmă). Este vorba de metoda la care comuniștii au recurs de atâtea ori: îndoctrinarea forțată. Pe care o descrie Makarenko în Poemul pedagogic. Ceea ce face originalitatea atroce a procesului de creare a unui om nou de către chinezi este combinarea îndoctrinării cotidiene, prin supraveghere politică permanentă, să spunem pașnică, pe care a trăit-o fiecare dintre noi în anii de comunism, cu un proces de spălare a creierului în condițiile existenței în lagăre. Care nu mai sunt doar lagăre de muncă, ci adevărate centre de reeducare. Deși nu exclude fizicul, tortura și celelalte, lagărul devine o mașinărie de represiune prin excelență morală și la o scară greu de imaginat chiar și după Gulag sau Pitești. Spre deosebire de acestea, ca și de Auschwitz, lagărele chinezești nu par să urmărească pur și simplu distrugerea a milioane de vieți, ci să le mancurtizeze, trecându-le prin malaxorul schimbării identității.

Un autor german, care a publicat o carte despre reprimarea uigurilor, a descoperit un document revelator: un Raport academic oficial, semnat de câțiva reputați universitari chinezi, referitor la procesul creării omului nou în lagărele (sute!) de la Xinjiang. Raportul este extraordinar de interesant pentru modul în care prezintă, cu o aparență de rigoare științifică, acest proces. Se știe din diverse alte mărturii ce se petrece în lagăre. Pe lângă o îndobitocire constantă și sistematică, prin repetarea ca niște rugăciuni a unor cântece revoluționare sau pasaje din discursurile liderului suprem, internații își văd copiii despărțiți de familia lor și educați în spirit han. Îndoctrinarea are deja ca rezultat apariția unui tineret gata să-și terorizeze propriii părinți, mankurți perfecți, roboți ucigași. Raportul se referă la programul de „reducere a sărăciei“și recomandă un transfer masiv al forței de muncă precare din Xinjiang în zone învecinate han, pentru o eficientizare superioară. Dar și pentru combaterea radicalismului

și, da, terorismului cărora sărăcia cronică le-ar da naștere. Reeducarea ar duce la asimilarea uigurilor („needucați“ și „înguști ca spirit“, vezi același Raport) de către populația han, „superioară“ din toate punctele de vedere. Sute de trenuri îi duc pe oamenii noi în orașele chineze. Îndoctrinarea nu încetează nici după sosirea la destinație, când uigurii au locuri de muncă, apartamente, grădinițe sau școli pentru copii. Ceea ce Raportul însă nu spune este că salariile uigurilor sunt mai mici decât ale chinezilor. E vorba de un proces de lumpenproletarizare asemănător aceluia din statele comuniste europene, cu diferența că el e rodul spălării creierului în manieră chinezească.

Comunismul chinez adaugă celui european două elemente importante: mută hotărît accentul de pe fizic pe moral („picătura chinezească“), fără a exclude crimele în masă ale lui Stalin sau Hitler; și face din reeducare un proces nu doar formal, propagandistic, ci unul precis și sistematic ca o mașină de spălat creierul, al cărei combustibil este o ideologie încă și mai primitivă decât aceea marxistă, și anume maoismul. În versiune chinezească, Poemul pedagogic propune o soluție atroce.