Suntem de acord că „prăpastia cheamă prăpastie“. Ce uităm deseori este cronologia abisurilor care ne tot cheamă la ele. Un scurt apel la memorie. Democrații l-au acuzat pe Donald Trump de sedition – „incitare la rezistență sau insurecție împotriva autorității legale“ – (Merriam-Webster Dictionary). Acțiunilor nereușite de torpilare a candidaturii lui Trump, în care au fost amestecați și oameni din instituții federale, le-au urmat, după alegeri, eforturi susținute de compromitere și îndepărtare a președintelui. Președintele fusese ales legal și astfel devenise parte din ce înțelegem prin autoritate legală. Unele încercări de a-l îndepărta au fost construite însă pe mecanisme ilegale. Simplu – sedition. Întâi au fost manifestațiile – devastatoare, amestec de anarhie, jaf și organizare precisă, cu finanțare generoasă, sub sloganul „Nu ești președintele meu!“ Voința celor peste 63 de milioane de alegători care votaseră pentru Trump era „cancelată“ de „voința străzii“ și de tăcerea încurajatoare a democraților. La patru luni după instalarea președintelui, Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților, incita: „Nu e nicio îndoială, alegerile noastre au fost deturnate. Congresul are o datorie să #ProtectOurDemocracy & #FollowTheFacts.“ Ce datorie ar fi avut Congresul? Care dovezi (facts)? Să acționeze în lipsa dovezilor, pentru îndepărtarea președintelui legal ales? Comisia condusă de Robert Muller nu a găsit dovezi că Trump era omul rușilor (asset) sau că eforturile Moscovei de a deturna alegerile din 2016 și-ar fi atins scopul. S-au găsit însă dovezi că oameni din instituții guvernamentale au fost implicați în cabale urmărind stoparea candidatului Trump. Nereușind, au trecut apoi la acțiunui de compromitere care să conducă la îndepărtarea președintelui. Peter Paul Strzok II, Deputy Assistant Director of the Counterintelligence Division la FBI, l-a avut pe Trump în colimator încă de când acesta era candidat. În august 2016, Lisa Page, avocată pentru FBI, îi scrie îngrijorată amantului: „Nu-i așa că [Trump] nu va ajunge niciodată președinte? Nu-i așa?“ Strzok o liniștește: „Nu. Nu va ajunge. Îl vom împiedica.“ Cine erau acei „noi“ (“we“) care urmau să împiedice un candidat să câștige alegerile? „We the People“ sau „We The Deep State“? Raportul Inspectorului General caracterizează astfel atitudinile lui Strzok: „Ele nu indică doar o stare de spirit părtinitoare, ci, mai grav, vorbesc despre disponibilitatea de a lua măsuri oficiale pentru a avea impact asupra perspectivelor electorale ale candidatului la președinție“. În iunie 2018, Maxine Waters, senatoare democrată, incită la violență împotriva membrilor cabinetului Trump: „Să fim siguri că suntem prezenți oriunde trebuie să fim prezenți. Și dacă vedeți pe cineva din Cabinetul respectiv într-un restaurant, într-un magazin universal, la o benzinărie, ieșiți și generați o înghesuială. Și îmbrânciți-i. Și spuneți-le că nu mai sunt bineveniți nicăieri.“ În martie 2020, nemulțumit de o decizie luată de Curtea Supremă, Chuck Schummer, liderul democraților din Senat, amenință doi judecători: „Gorsuch și Kavanaugh, vreau să vă spun că ați stârnit vârtejul și veți plăti prețul. Nu veți ști ce v-a lovit, dacă veți continua cu aceste decizii teribile.“ Kevin Clinesmith, avocat FBI, falsifică documente pentru a se obține începerea urmăririi consilierului prezidențial Carter Page. Apoi minte sub jurământ. Se „califică“ la o amendă de până la 250 000 de dolari și până la 5 ani de pușcărie. Este condamnat doar la un an, și acela cu suspendare; și la 400 de ore de serviciu comunitar. Atacarea Capitoliului din Washington și periclitarea vieții unor membri ai Congresului reprezintă „o insurecție împotriva autorității legale“. Atacarea clădirii guvernului unuia din cele 50 de state ale Americii sau a unei clădiri federale și periclitarea vieții celor care lucrează acolo este pentru democrați doar o „manifestație legitimă“. Hard Sedition vs. Soft Sedition? Vieți care contează și vieți care nu contează?