Cooperativa Gusti, două decenii…

Volumul coordonat de Ionuț Butoi și Martin Ladislau Salamon, publicat la Editura Eikon, marchează, așa cum sugerează și titlul, împlinirea a două decenii de la începuturile proiectului științific denumit Cooperativa Gusti, borna inițială fiind apariția, în anul 2000, a volumului Monografia ca utopie, veritabilă frescă de istorie orală (interviuri realizate de profesorul Zoltán Rostás cu Henri H. Stahl). Momentul a prilejuit editarea unui volum de studii reunind contribuții ale membrilor și colaboratorilor Cooperativei Gusti, toate reprezentând segmente noi de cercetare, cunoaștere și interpretare privitoare la evoluția sociologiei gustiene. Din corpusul de studii cuprinse în volum sunt de amintit contribuțiile artizanului acestui proiect, profesorul Rostás (A fost Dimitrie Gusti (doar) tehnician în guvernul țărănist care evaluează activitatea lui Gusti în guvernele țărăniste, din pe – rioada 1932-1933, ca titular al portofoliului Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor, ca și afinitatea sa pentru Partidul Național Țărănesc și Drumul nostru către Dimitrie Gusti, text care încheie practic volumul, de fapt o succintă prezentare a grupului de cercetare Cooperativa Gusti și a semnificației sintagmei drumul nostru către Gusti – un îndemn la o întoarcere către analiza multiplelor fațete ale vieții sociale din interbelic, un imbold pentru redescoperirea lumii lui Gusti). Unul din editori, Ionuț Butoi, propune o analiză conceptuală a primelor scrieri programatice ale lui D. Gusti, fundamentale pentru înțelegerea raportării lui Gusti la chestiuni cheie precum problema națiunii (ca respingerea teoriei empiriste și îmbrățișarea unei teorii potrivit căreia națiunea reprezintă o creație sintetică, voluntară, o realitate tangibilă – un fapt al experienței sociale). Vom zăbovi asupra studiului celuilalt co-editor, anume contribuția lui Ladislau Salamon, Strămutarea aromânilor, un calabalâc balcanic post-otoman, care face referire la emigrarea aromânilor din Grecia în Cadrilater. Câteva precizări, unele de istoric și nu de sociolog, cred că ar fi potrivite în acest context. Conferința de la Lausanne avea să consacre o altă modalitate de abordare a chestiunii minorităților, anume schimbul obligatoriu de populație, prima încercare de o asemenea amploare de soluționare a unor chestiuni legate de configurația etnică a unor teritorii. Avem în vedere Convenția separată (30 ianuarie 1923) dintre Turcia și Grecia, privitoare la eliberarea prizonierilor de război și a ostaticilor ce se aflau în custodia fiecărei semnatare, și, mai ales, schimbul obligatoriu de populație dintre cele două țări. Efectul valului de refugiați, eveniment asociat, în istoriografia elenă, cu catastrofa din Asia Mică (Μικρασιατική καταστροφή), avea să fie resimțit profund în societatea greacă, de-a lungul deceniilor interbelice și nu numai, marcând însăși evoluția statului elen. Dimensiunile șocului inițial atât economic, cât mai ales social, pot fi pe deplin înțelese la o simplă evocare a cifrelor în cauză: în fond, era vorba de inserția a peste 1,2 milioane refugiați într-un stat a cărui populație nu depășea 5 milioane locuitori. Nu întâmplător, curând au apărut probleme legate de integrarea acestora, traumei inițiale legate de înstrăinare adăugându-i-se dificila relaționare cu populația autohtonă. Astfel, localnicii au început să folosească, față de nou-veniți, apelative vădit peiorative precum γιαουρτοβαφτισμένοι (botezați în iaurt) sau Τούρκοσπόροι (semințe turcești). Tocmai pe fondul sosirii valului de refugiați și a parcelării terenurilor, în rândul comunităților de aromâni a început să fie tot mai des luată în seamă soluția emigrării, a stabilirii acestora în România. Așa se ajungea la o evoluție a chestiunii descrisă și de autorul studiului din volum. Ar fi de menționat că documentarea pentru elaborarea studiului ar fi avut de câștigat prin consultarea documentelor de arhivă (bunăoară, Fondul Oficiul Național al Colonizării Generale, de la Arhivele Naționale) pentru a urmări relaționarea coloniștilor cu autoritățile române, fișele și certificatele coloniștilor. Volumul, în întregul său, reprezintă o contribuție binevenită, densă și captivantă, utilă deopotrivă cercetătorilor, cât și publicului larg.