Istoria culturii nu include numai figuri de prim-plan și de acoperire națională, nici doar exponenți ai artelor și științelor care depășesc prin faimă hotarele țării. Unii socotesc că asemenea figuri nu contează, câtă vreme nu ating standarde de calitate supreme. O asemenea convingere reflectă însă păcatul superbiei și, până la urmă, o mare neînțelegere, căci nu poți construi un balcon cu deschidere către univers câtă vreme nu înalți mai întâi niște temelii solide, un parter reprezentativ și etajul unde balconul își va afla locul cuvenit. Acest lucru l-a înțeles și l-a exprimat foarte bine cu decenii în urmă criticul literar Mircea Zaciu, care a coordonat, vreme de ani, la Editura Dacia din Cluj, seria de „Restituiri“, recuperând de prin sertare manuscrise obscure sau supraviețuitoare autorilor, repunând în circulație nume și titluri – nu neapărat dintre cele mai faimoase – și alcătuind, de la o carte la alta, un cu totul alt peisaj al literaturii și culturii române, îmbogățite și nuanțate cu har prin grija îngrijitorilor de ediții.
Vremurile nu au mai surâs acestei inițiative de la o vreme, colecția „Restituiri“ a dispărut, apoi s-a năruit și editura însăși, dar ideea acestor necesare și oportune recuperări a rămas și ea își găsește vadurile de la caz la caz. Multe dintre edițiile de scrieri din autorii deja clasicizați, care apar într-o colecție de tipul „Pleiadelor“ franceze sub egida Academiei, au adus în atenție, în ultimele două decenii, opere inedite sau, în alte cazuri, cvasi-necunoscute din creația lui Tudor Arghezi, Petru Dumitriu, Hortensia Papadat-Bengescu ș.a. La Timișoara, scriitorul Lucian Ionică îngrijește colecția de Scrisori către Romul Ladea (1932 – 1960) (Timișoara, Ed. Universității de Vest, 2021, 132 p.) a scriitorului bănățean Virgil Birou. Personaj dinamic al Banatului, acesta din urmă s-a remarcat printr-o prietenie profundă și constantă cu renumitul sculptor, din scrisorile de răspuns ale căruia nu au supraviețuit decât două. Altminteri, volumul totalizează treizeci și opt de epistole și vine în completarea celui publicat cu circa douăzeci de ani în urmă la Ed. Marineasa cu titlul Scrisori către Virgil Birou (2003), formând, împreună cu acela, o complementaritate, un ansamblu coerent.
„Pe mine nu mă mai interesează nimic decât munca. Într-un cerc cultural, într-un mediu literar și artistic. Prea m-am convins despre zădărnicia lucrurilor, cel puțin ăsta să fie firul de care mă leg în viață ca să-i dau un rost oarecare. Pentru că, cu toată cultura sa, omul e cea mai grozavă brută. Nu vreau să înjosesc animalele, comparând omul cu ele și de aceea n-am zis animal. Dar sunt și unii oameni cari fac lucruri frumoase și pe aceia-i iubesc“, mărturisea Virgil Birou într-o scrisoare din 6 martie 1932 trimisă prietenului sculptor la douăzeci și nouă de ani. Acest elan erau unul specific unei generații inaugurale, după 1918, gata să se manifeste cât mai exemplar în cadrele statale redimensionate ale României. Atent la semnele noului ethos și, fără îndoială, animat de patriotism, Virgil Birou observa în 26 ianuarie 1935 că „…există și în Timișoara o conștiință românească bănățeană, cinstită, deși foarte vagă, transparentă și diafană, fără direcție, ca o nebuloasă amorfă și nehotărâtă. Este tânără și crudă conștiința românească aci și nu există voința și omul care să-i dea impulsul și forma necesară. Dar am văzut-o că există… […] De ce nu avem noi bănățenii un om de marcă, un om de calibru care să dea formă tuturor tendințelor, tuturor voințelor ce fierb aici“. Era frământarea și graba unui martor la prefacerile interbelice, dar pe care le socotea, deocamdată, prea lente și irelevante pentru proiecțiile sale de viitor. Credința acestui scriitor era că un asemenea om reprezentativ pentru provincia vestică era – nu putea fi – decât sculptorul Romul Ladea. De aceea, în 25 septembrie 1934, îl întreba pe prietenul său: „Aud că-ți plac f.[oarte] mult munții Brașovului. Ai trădat câmpiile și colinele noastre [bănățene]?“ Iar mai pe urmă, în 7 septembrie 1940: „Dacă nu vii la T-[imi]șoara, se desființează școala [de artă de aici] și tu o porți pe suflet“. Firește, cu o floare nu se face primăvară și construirea metodică a unui centru artistic de talie națională presupune mai mult de atât. Impresionează, totuși, încrederea în talentul lui Romul Ladea și solidaritatea intelectuală, nu doar prietenia lui Virgil Birou față de eminentul sculptor.
Prin asemenea revelații documentare, cercetările și sinteza în curs de realizare a criticului și istoricului artei Negoiță Lăptoiu despre marile centre de creație artistică românească în materie de arte vizuale primesc influxuri documentare semnificative.