Un thriller existențialist

d acă e adevărat că știința actuală poate reface corpurile, de ce n-ar putea recrea sufletele? Iar experimentul unei asemenea geneze să poarte memoria altor galaxii, încorporând laolaltă trecutul, prezentul și viitorul, sintetizând cunoașterea lumii. Așa se pot recrea Napoleoni, Freudzi, genii de tot felul, poate chiar unul care să-i cuprindă pe toți. Un mic Dumnezeu care va avea, totuși, un creator al său. Iar despre cel din urmă, cine știe cu adevărat ce poate fi? Un savant nebun sau un dr. Frankenstein? Diavolul însuși? Deloc întâmplător, medicul ginecolog care execută aceste experimente se numește Brauner, pentru că laboratorul lui plin cu embrionii geniilor se află într-o permanentă stare brauniană. ADN-ul de pe măștile mortuare ale geniilor, praf de stele și chiar pilitură din unghiile lui Freud se găsesc în lichidul amniotic unde omul din eprubetă meditează la haos, nemurire și neant. Din solilocviile lui existențialiste se desprind fragmentele de viitoare distopii. Lumea supradimensionată cu reproducerile de genii și Napoleoni se va război până la extincție. Unicul sustras, geniu al geniilor, este chiar omul din eprubetă. Numai că memoria lui aparține vieții de pe Nebuloasă, unde fostul sufleor de teatru obsedat de nimfomana Cezara, umilitul actorilor, va fi atras în tipuri de experiment teatral și științific până în pragul sinuciderii. Nichita Danilov răsucește sofistic intrigile și răstoarnă discursurile apodictice care alcătuiesc profilul unor lumi în oglindă, ba învăluindu-le în propriile lor halucinații. Ridicate, așadar, la puterea a treia, lumile eclozează ele însele, pregătindu-se să-și iasă din rosturi și sunt gata de implozii apoteotice. În schimb, Hrabal, Urmuz, Bulgakov și alții ca ei se adună la masa simulacrului și decid că lumea ca teatru le cuprinde deja pe toate, chiar scenariile absurdiste ori cele mai performante distopii. Dacă la început omul din eprubetă ajunge pe Pământ ca de la azilul sinucigașilor ratați la sanatoriul de recuperare, mai apoi medicul Brauner și asistenta Beatrice-Era-Pogany îi programează subconștientul erotoman, integrându-l laborios în lumea fluidă de pretutindeni. Iar cum în toată proza lui Danilov găsim aventurieri în spațiile suprarealiste, temperatura suspansului din romanul recent nu face excepție. Scenele erotice sunt magrittiene, spațiile se topesc și se modifică după legile lui Dali, scenografia urbană și scenică sunt reproduceri după Chirico… Întotdeauna, Nichita Danilov organizează trama romanelor sale în jurul unui suspans metafizic. Așa cum și noul Mesia, ca sumă a tuturor geniilor din istorie, va trebui să salveze lumea în Omul din eprubetă. Numai că speculațiile lui filosofice ori silogismele nihiliste, chiar încovoiate de partea binelui, nu furnizează antidotul lumilor cartografiate existențialist. Pe Andromeda, sufleorul – care memorase toate textele dramatice și lucrase ca gropar după depresia amoroasă – află că, asemeni romanului semnat de Dennis Lehane, Shutter Island (mai cunoscut la noi prin adaptarea lui Scorsese), toată realitatea lui era un construct migălos ca împotrivire la un adevăr irespirabil. Iar experiența de embrion și miile de meditații sunt inventate de pacientul închis pe Nebuloasă. Așadar, fie că acceptăm varianta oricăreia dintre cele trei lumi – de pe Andromeda, de pe Pământ și din propria Halucinație –, fie că omogenizăm experiențele, viu rămâne nucleul livresc. Acest Om cu particule din Eminescu-Dante-Schopenhauer-Nietzsche-Sartre salvează lumea jucând în noua montare shakespeariană a creatorului diabolic, medicul-regizor Brauner, un Woland excentric, care-l distribuie atât în rolul lui Hamlet, cât și al Ofeliei. Din omul-geniu, el va fi folosit drept caricatură hermafrodită a lumii care a rămas o scenă pe care se montează aceeași poveste reinterpretată. Omul din eprubetă va avea însă dimensiunile unui Samson-Hercule, căci ideile „se depun“ sub formă de mușchi nu doar pe creier, ci pretutindeni. Lumea eminesciană devine strâmtă la propriu, neîncăpătoare pentru cunoașterea fără leac și loc. Ca o hartă muzicală, cu senzori psiho-distopici apare Omul din eprubetă. Explorator al non-sensului plin de sens, al paradoxului din spirala reducerii la absurd, excelentul prozator care este Nichita Danilov delirează rațional, atacă hazardul și însuflețește vidul prin eroi care nici nu știu câtă realitate are ceea ce ei numesc, conjunctural, viață. Căci, aplicată majorității prozatorilor postdecembriști, viața se definește tot mai asiduu drept conjunctură. Sau mică rezonanță în inconștientul colectiv. Un thriller existențialist topit în parabola lumii ca teatru.