Politică și poezie

În 2012 am candidat pentru un loc în Senat! Păstrez și acum o hârtie semnată și ștampilată pe care scrie: „Biroul Electoral de Circumscripție nr. 42 al Municipiului București decide: Articol unic – Acceptă candidatura domnului Ștefănescu Alexandru propus de Alianța România Dreaptă (ARD) pentru funcția de senator în Colegiul uninominal 7 al Circumscripției Electorale nr. 42, la alegerile parlamentare din anul 2012.“

Am povestit tuturor cunoscuților că am acceptat să candidez (ca membru al PNȚCD, care făcea parte din ARD) și am sperat să fiu admirat și lăudat. Spre surprinderea mea, ei m-au compătimit, iar unii chiar m-au dezaprobat vehement. Credeam că fac o faptă bună și am aflat, iată, că fapta nu e bună, ci periculoasă, compromițătoare și nedemnă de mine.

Blondele din agenda mea mi-au telefonat și m-au anunțat că dacă nu mă retrag imediat din cursă, n-o să mai iasă cu mine nici măcar la o cafea, fiindcă n-au chef să ne trezim cu paparazzi după noi.

Un necunoscut m-a oprit pe stradă și m-a rugat ca, dacă ajung în Parlament, să am grijă să fie amendat un vecin al lui, care dă sonorul prea tare la televizor. Așa am să fac. Aveam în minte un program politic, dar pe nimeni nu interesează acest program. Un autor obscur, care nu mă mai saluta de ani de zile, fiindcă am scris despre el că n-are talent, mi-a făcut o vizită neașteptată și m-a asigurat că mă votează, dar m-a rugat să am grijă de el când o să fiu senator. M-am și gândit la un proiect de lege pentru atribuirea de talent literar, din rezervele de stat, celor care n-au.

Contracandidatul meu în colegiul 7 era Victor Ciorbea, președintele unui fragment din PNȚCD, pe care justiția nu l-a recunoscut. Eu aparțineam de adevăratul PNȚCD, care avea legitimitate juridică. După ce că făcea parte dintr-un PNȚCD-fantomă, Victor Ciorbea s-a mai și aliat cu PSD-PNL, trădând spiritul lui Corneliu Coposu. Ce dezamăgire! M-am hotărât să-l evit de acum înainte. Cine s-a fript cu Ciorbea suflă și-n iaurt.

Am participat la o ședință foto. Domnișoara care mă machia m-a întrebat cum aș vrea să arăt. I-am răspuns: „Mai bine decât Victor Ciorbea.“

M-a dat – să nu râdeți – și cu puțin ruj pe buze. Am fost cuprins de nostalgie. Nu mai simțisem gustul de ruj de peste douăzeci de ani.

Mă gândeam: am mari șanse să fiu ales. Prietenii mă vor vota ca să mă ajute să-mi îndeplinesc o dorință, iar adversarii – ca să mă facă să nu mai am timp de scris. Practic mă va vota toată lumea. Dacă mă împrietenesc între timp cu Liviu Dragnea, mă vor vota și cei care nu vor merge la vot. Sau cei care se află de mult pe lumea cealaltă. Deviza electorală poate fi: „Fiecare urnă funerară – la urnă!“

Iată și sloganuri pe care voiam să le folosesc:

Un candid care candidează: Alex. Ștefănescu.

Loviți-mă fără milă! Cu ștampila!

Emil Brumaru a comentat în versuri, pe facebook, hotărârea mea de a candida pentru Senat la alegerile din 9 decembrie 2012.

Fii atent, fiule, la învățăturile mele. Femeia politică nu știe de critică!!! Vrea într-una lăudată, pe fese și sâni pupată, luată-n brațe și-arătată la poporul, oh, poporul căruia îi duce dorul până trec alegerile. Crede-le,-nțelege-le, ca pe flori culege-le și le pune într-o vază ce viața ne-o luminează, având carnea lor la bază și-o inimă cu amor care bate tricolor!!!“ I-am răspuns:

Emil, Emil, deși ești nubil, gândești ca un copil. Spre deosebire de tine care ai ideea de a curta femeia, eu, suprem bărbat, o aștept în pat (mă las EU curtat!). Femeia politică trage mai mult la critică pe care vrea s-o seducă cu o țâță sau o bucă (la tăcere s-o reducă). Un poet i se pare desuet (pentru că el acționează încet). Dacă totuși sunt și fete zglobii care vor de la mine poezii, mă descurc: mi-e plin buzunaru’ de poeziile unuia, Emil Brumaru.“

P.S. Scriind versuri proaste, am pierdut, bineînțeles, alegerile.