Lucrarea publicată în ediția franceză, în 2016 (la Editura L’Harmattan), cu titlul original Hors-piste en Roumanie. Récit du promeneur, apărută, în varianta sa în limba română anul trecut, la Editura Polirom, reunește – așa cum sugerează și titlul, impresiile de călătorie în România ale jurnalistului și scriitorului francez contemporan Grégory Rateau. Ar fi de menționat că literatura de călătorie privind spațiul românesc reprezintă o sursă importantă de informație (pentru cercetarea istorică și nu numai), mai ales privind secolele trecute. Bunoară, cea mai solidă colecție în acest sens este reprezentată de seria monumentală de volume intitulată Călători străini despre Țările Române (Seria Nouă, cea mai recentă, acoperă secolul al XIX-lea) reunind contribuții aparținând unor călători străini de diferite ranguri, mulți dintre ei diplomați sau militari, ale căror referiri legate de spațiul românesc au fost identificate, selectate, traduse, analizate și incluse în amintita colecție, apărută sub egida Academiei Române. Lucrarea de față, o reflectare a imaginii societății românești din perioada recentă, este una diferită, nu numai pentru că este elaborată într-o altă epocă istorică, apropiată de prezent, ci și pentru că autorul, jurnalist și scriitor, ajunge să cunoască și să se apropie de România într-atât de mult încât țara de la nord de Dunăre îi devine, la un moment dat, locul de rezidență permanentă (desigur, și pentru că logodnica sa are origini românești).
Contextul călătoriei jurnalistului francez în România este legat de o invitație venită din partea unui om de afaceri de origine libaneză, proprietar al unor hoteluri de lux în România, care s-a arătat dispus să finanțeze călătoria de documentare și implicit elaborarea unor materiale documentare legate de societatea românească contemporană.
Momentul călătoriei sale în România (ca și cel al însemnărilor sale pe marginea experienței sale de călătorie în spațiul românesc) este relativ apropiat de prezent, așa încât autorul a putut să fie martorul unor momente dramatice din istoria recentă a societății românești, precum drama de la Colectiv și ecoul ei în mentalul colectiv românesc.
Episoade din cele mai neaoșe își găsesc o reflectare pe măsură în volumul de călătorie al lui Rateau, de la experiența întâlnirii cu ultimul artizan pălărier al capitalei României, la episoadele pitorești din spațiul rural, culminând cu sacrificarea porcului în ziua de Ignat, într-un sat românesc de câmpie, în buna tradiție țărănească locală, însoțită de suma de cutume (precum ritualul inițiatic al înjunghierii porcului, determinant pentru marcarea trecerii de la adolescență la vârsta adultă, în unele zone din țară, dar și pomana porcului, primul ospăț din carnea animalului sacrificat, în timpul căruia participanții devorează carnea pregătită de gazde, ciocnesc în onoarea suinei și rostesc toasturi în cinstea tuturor celor prezenți) care încă ar putea să pară, multora din călătorii străini occidentali, cel puțin neobișnuite, dar oricum captivante.
Suma de experiențe conturează o imagine pestriță a societății românești, ale cărei fațete sunt consemnate cu entuziasmul celui care descoperă fapte, episoade și trăiri din cele mai diverse, care nu contenesc să îl surprindă. O simplă călătorie cu tramvaiul 5, în capitala României, îi oferă călătorului francez șansa de a savura, aproape ca la teatru, „vodeviluri pitorești“ întreținute chiar de partenerii de călătorie, cu profiluri din cele mai diverse.
Rateau este totodată martorul involuntar al iubirii de sacru la români, observând deseori bunăoară cum, trecând prin fața unor lăcașuri de cult (biserici), românii își fac de trei ori semnul crucii, lucru pe care îl consideră un act de mare evlavie și devoțiune (creștină), sau un automatism vecin cu un soi de superstiție.
În egală măsură, tot în Capitală jurnalistul francez este frapat de constrastele existente, observând, în zona Car tierului Francez, abundența vecină cu o opulență etalată ostentativ, măsurată în varietatea și anvergura vehiculelor de lux – autoturisme sport ale unor mărci celebre precum Jaguar, Porsche sau Audi. Bucureștii îl fascinează pe Rateau și prin descoperirea unor meșteșuguri sau afaceri aflate în pragul dis pariției; sugestivă este întâlnirea cu pălărierul bucureștean afectat de lipsa de interes pentru o meserie aproape pierdută, pălărier care se oferă să-l ia chiar pe vizitatorul francez drept ucenic.
Vizita la Cimitirul Bellu – corespondentul bucureștean al celebrului Cimitir parizian Pčre-Lachaise, veritabil muzeu în aer liber, se constituie într-un bun prilej pentru jurnalistul francez de a identifica mormântul scriitorului român preferat, Panait Istrati, dar și monumentele funerare din cele mai diverse, cu influențe gotice sau grecești, multe din ele veritabile capodopere arhitecturale, după cum promenadele prin Parcul Herastrău îl fac să descopere, dincolo de verdele specific unui parc public, și „insulițe de romantism“ care adaugă farmec celui mai mare parc al capitalei României.
Dincolo de peisajele și comunitățile urbane, Rateau surprinde cu bucurie nedisimulată lumea satului românesc, mai ales în timpul marilor sărbători religioase; vizita la familia logodnicei sale românce, în satul Goronești – satul bunicii logodnicei sale în preajma sărbătorilor pascale, îi oferă șansa unei experiențe directe, de nou membru al comunității, legată de suma de cutume din jurul Paștelui la români, de celebrarea celei mai importante sărbători creștine în satul românesc.
Proaspătă și incitantă, lucrarea lui Rateau este o frescă a societății românești a anilor recenți, elaborată prin prisma ochilor unui călător străin, sedus de România (cu bune și rele) într-atât de mult încât țara vizitată îi devine casă.