Cazul Viorel Cataramă

Din păcate, cazul coronascepticului Viorel Cataramă nu e singular. E, în schimb, ilustrativ pentru atitudinea cu pricina în- tr-o măsură mai mare decât a majorității cetățenilor României actuale. Cu o personalitate sporită, ca aluatul de drojdie, de publicitatea pe care i-o fac unele posturi de televiziune, fostul liberal, candidat de ultimă oră pe listele micropartidului lui Ponta, a devenit un model pentru acea parte din societate pe cale să piardă măsura lucrurilor.

Îl cunosc de multă vreme pe Viorel Cataramă. Făcea parte din Consiliul Național al PNL, al cărui președinte eram, la sfârșitul anilor 1990. Penelist vechi, sprijinise bănește partidul și îndeosebi pe președintele lui, Mircea Ionescu-Quintus, în perioada în care liberalii nu reușiseră să intre în parlament. Nu era reuniune de Consiliu în care Cataramă să nu pretindă restituirea „împrumutului“. Unul din primii oameni de afaceri cu stare din deceniul zece al secolului XX, Cataramă fabrica mobilă pe bandă rulantă. Cheagul îl avea de pe când lucrase înainte de 1989 în Ministerul Comer ­țului Exterior și se ocupa cu exportul de mobilă. Ca și alții, privatizase afacerea statului, profitând de relațiile pe care le avea în străinătate. Nu este exclusă o colaborare cu fosta Securitate, aspect necercetat niciodată după 1989, deși sugerat de unii încă de la început. La un moment dat, m-am trezit invitat de Cataramă la firma lui, un bloc înalt de lângă podul care leagă Strada Aurel Vlaicu de Băneasa. S-a oferit să-mi sprijine o eventuală candidatură la Președinția României. Am refuzat, firește. Ne-am întâlnit ulterior doar în reuniunile de Consiliu. Propunerea mă uimise cu atât mai mult, cu cât nu ne înțelegeam grozav. E puțin spus că nu eram genul lui, nici el, al meu. Cataramă aparține acelei categorii de politicieni veniți din afaceri, de care deborda PNL, care mi-au stârnit mereu o întrebare: cum reușiseră, cu atât de puțină educație, să-și conducă afacerile cu atât de mult succes. Agramat, incult, Cataramă îi seamănă bine lui Caliban. Are, ce-i al lui e al lui, ca și Becali, bosa afacerilor. Nu sunt sigur că cei ca ei au învățat la școală tabla înmulțirii, dar averea li s-a înmulțit pe zi ce trece. Socotelile le-au ieșit în toate împrejurările, de parcă umblau cu abacul în buzunar. Trebuie să recunosc că programul politic al lui Cataramă era, pe vremea aceea, foarte consistent liberal. E adevărat și că omul n-a înțeles niciodată că liberalismul lui à outrance nu corespunde epocii postdecembriste. Saltul de la comunism la ultralibera- lism ar fi fost prea brusc la începutul anilor 1990. Ideea, Cataramă o împărtășea cu Dinu Patriciu și cu alți câțiva.

Apariția la televiziune a lui Cataramă de când cu pandemia scoate la iveală tot ce era mai rău în om, obturându-i calitățile, unele, incontestabile. În primul rând, bărbatul impozant de altădată arată rău. Tenul îi este mai degrabă întunecat decât bronzat. Nicio sclipire de spirit în ochi. Oasele feței ies în relief, compunân- du-i un profil de strigoi. Am spus că e un coronasceptic. Am exagerat: e doar un inamic primar al ideii de pandemie și de interdicții. Scepticismul de orice fel presupune un intelect dezvoltat, ceea ce nu e cazul lui Cataramă. În martie s-a dus să se îmbrățișeze cu o țigancă dintr-o periferie bucureșteană. Am bănuit atunci că femeia nu era defel bolnavă. Astăzi, Cataramă recunoaște el însuși că, de fapt, s-a dus într-un focar, fără contact fizic cu bolnavi în carne și oase. De ce? Probabil ca să arate că boala nu e periculoasă și că el, tânăr și liniștit, nu are cum se îmbolnăvi. Mai nou, ne spune că s-a îmbolnăvit totuși și, încă, de două ori. Ei, forme ușoare, că doar el are o bună imunitate naturală! Testele ar fi fost negative. Ca să vezi ce noroc pe el: să aibă simptome, fără să se fi molipsit! O fi avut altă boală, dacă a avut vreuna? O echipă de medici i-a făcut hatârul de a-i preleva mucii (în două rânduri!) în bătătura personală. Asta, în timp ce zeci de oameni își așteaptă zilnic rândul în curtea spitalelor. Ca și Dan Bittman, s-a convins că virusul există (mai bine mai târziu decât niciodată), respinge interdicțiile, ca o încălcare a drepturilor bla-bla-bla. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu existau interdicții? Iată o întrebare pe care n-are rost s-o pui unor oameni perfect sănătoși ca Viorel și Dan. Ce morți, ce bolnavi! Ei să trăiască! Imunii, asimptomaticii inteligenți, egoiștii.

Dacă Viorel Cataramă ar ilustra, pur și simplu, o formă primitivă de coro nascepticism, ne-am ruga lui Dumnezeu să-l ierte, că nu știe ce spune. Dar el nu doar spune, ci face. E un factor de in flu-ență. Pe care televiziunile îl po pu larizează cu acel soi de iresponsabilitate care le este caracte ristic. Ce sens are să-i difuzeze, și încă în mod repetat, elucu brațiile? Să facă din el un model de atitudine obiectivă (sic!) și responsabilă. Oamenii sunt tot deauna dispuși să plece urechea la un discurs senzațional mai degrabă decât la unul rațional. Nu e greu de înțeles că un Cataramă, braț la braț cu televiziunile, face societății mult mai mult rău decât cei care nu poartă mască în tramvai. O îmbolnăvesc de o boală care nu numai nu are leac, cum nu are deocamdată nici coronavirusul, dar pentru care nici măcar nu se lucrează la un vaccin. Îi amendăm pe cei fără mască, foarte bine, dar de ce nu și pe cei care, ca Viorel Cataramă, îi conving să nu poarte? Și de ce CNA amendează o televiziune fiindcă n-a adus probe în sprijinul unor afirmații, care nici măcar n-au pretenția să fie acuzații, dar nu și pentru că îi dau cuvântul unui manipulator precum Cataramă? Câte din spusele lui se bazează pe probe? Și câte sunt doar elucubrații ale unui narcisist fără simțul măsurii?

Acesta e cazul Viorel Cataramă care rezumă paranoia coronascepticilor naționali.