Enervant. Vocalize în Si bemol minor (Editura Junimea, 2020), unde se povestește „cum s-a descurcat Maes trul Doctor Gustav R.Propp în scorbură și ce s-a întîmplat, pînă la urmă, cu el“, reprezintă a șaptea carte dintr-o serie de „vocalize“, tipărite de Gheorghe Schwartz la editura ieșeană, începînd cu anul 2014; după ce va fi exersat gamele în Do major, Re minor, Mi minor, Fa major, Sol major, La major, autorul explorează, în cel mai recent volum de Vocalize, gama Si bemol minor, „prea puțin optimis tă“, cum spune: gama în nota cea mai înaltă e a țipătului, a neliniștii și nervilor, iar bemolul marchează starea de spirit a personajului, care „coboară mereu, încet dar sigur, cu cîte un semiton“ pînă la „tragica prăbușire“ în atmosfera marșului funebru „bineînțeles în Si bemol minor“ din Sonata numărul doi de Chopin. Dar, în fond, ce sînt vocalizele? O spune explicit autorul într-o Justificare, me reu repetată pe prima pagină a fiecărui volum: „La fel ca un instrumentist obligat la sute de ore de game spre a putea rămîne în formă, la fel ca un sportiv obligat la sute de ore de antrenament pen tru a putea spera la un randament adecvat în competiție, la fel și scriitorul depune ore multe de exerciții înainte de a plonja în marele roman. La fel și scriitorul ar trebui să depună ore multe de exerciții înainte de a plonja în marele roman… La fel și scriitorul ar trebui să facă «vocalize»“.
Scrise în cheie parodică, ironică, asumînd serii de imagini suprarealiste, cu nume de „experiment“ ale personajelor, în fond, marionete prin care prozatorul exersea ză profiluri epice supuse celor mai excentrice experiențe, ilustrînd frici, distopii, maladii ale secolului, cele șase „caiete“ cu vocalize pregătesc, iată, „plonjarea“ în roman; Enervant. Voca lize în Si bemol minor nu mai constituie un experiment, iar autorul oprește exercițiile pentru a construi un text romanesc, ieșind de sub mantia lui Urmuz și a jocului marionetelor în scene ale teatru lui absurd. Mai întîi, personajul central, Maestrul Doctor Gustav R.Propp, un avocat vestit, a cărui viață se desfășoară în stare de veghe și, deopotrivă, în coșmar, în textura relațiilor sociale și de familie, dar și în labirintul subconștientului, al visului letal. Gustav R.Propp e un personaj memorabil; în jurul său se țese in triga, „acțiunea“ textului, foarte dinamică, turînd la maximum motorul lecturii. Deși cu o existență, aparent, prăbușită în rutină, în „adevărata ordine“ din biroul unde nu are acces nimeni, „bîrlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu“, după cum spune unul dintre numeroasele zvonuri create în jurul faimosului avocat de neînvins, dominînd orice instanță de judecată, protagonistul romanului lui Gheorghe Schwartz are o viață trepidantă, plină de felurite întîmplări pe care le creează gîndurile, gesturile, stările și, mai ales, suspiciunile, analiza posibilităților, frica și nervii; închis sub carapacea tabieturilor de tot felul, în temnița „singurei ordini adevărate“, aflat într-un evident deficit de existență, personajul trăiește intens, construind întîmplări în frică, supoziții, suspiciuni, panică indusă, la limita paranoiei: în liniște și în starea de bine se află provocările, întîmplările rele, prăpădul (“știe că întotdeauna cînd e bine urmează în mod si gur ceva neplăcut: cu cît e mai bine în prezent, cu atît urmează un prăpăd mai mare în viitor“; „Liniștea compactă nu-i bună, știe Gustav, fiindcă ea ascunde tot felul de provocări, provocări din tre cele pe care nu ai cum să le preîntîmpini“), dacă Doamna Propp e plecată de acasă cu mașina e de rău pentru că „e cumplit cîte accidente se întîmplă, tot mai multe, și mașini sunt tot mai multe și șoferii sunt tot mai indisciplinați“, iar accidentele, chiar și cele ușoare, „vin cu cheltuieli de bani și de timp“, telefonul care sună în liniștea singurei ordini adevărate din birou îl aruncă în neliniște, nervi și spaima unui avertisment al destinului, orice e nesigur devine terorizant: acesta e mecanismul care macină viața lui Gustav-în-stare-de-veghe, creînd materia epică a romanului.
O intrigă specifică tramei romanului de tip policier se țese în jurul „speței ADAM „, al cazului „SABOLA, instrumentat de Maestrul Doctor Gustav R.Propp; urmînd înzestrarea detectivistă pe care o remarca, la șah, încă bunicul său (care „a afirmat că are un talent ieșit din comun de a prevedea cu multe miș cări înainte ce va face adversarul“) și vecinii care urmăresc jocul de-a v-ați ascunselea al copiilor (“«Tu sigur vei fi un detectiv mai mare chiar decît Sherlock Holmes!», a spus tatăl lui Bruno, după ce a asistat profund uimit, de la fereastră, la modul cum descoperea Gustav pe copiii ascunși“), avocatul-detectiv Propp intră în miezul unei escrocherii cu ramificații internaționale, cu intermediari misterioși și intervenția interesată a Ministerului Afaceri lor Externe, cu o organizație de tip mafiot, în ficțiune, firește, după rețeta tabloidelor, talk-show-urilor și programelor de știri, BREAKING NEWS; de altfel, mass-media reprezintă, ca și în Vocalize le precedente, unul dintre personajele centrale ale romanului Enervant. Vocalize în Si bemol minor, cu tehnicile manipulării și mistificării prin fake news: în vreme ce doarme în biroul său de acasă, Propp este „filmat“ pe cînd conduce, noaptea, niște oaspeți miste rioși și, mai mult, pe cînd e asaltat la biroul de la Tribunal de o armată de reporteri, avocatul e protagonistul unei știri televizate „în direct“, care îl înfățișează pe aeroport, urcîndu-se într-un avion, spre o destinație necunoscută: „Gustav încearcă să se concentreze, dar, de data asta, rotițele din creierul său o iau razna. Întotdeauna un așa-numit fake news este comentat, dat drept o știre reală sau combătută drept o minciună. Acum ne aflăm în același timp în două realități paralele: pe de-o parte, cu aju torul calmantelor, am dormit toată noaptea și am fost filmat pri mind și conducînd misterioșii oaspeți, pe de altă parte, stau aici de peste o oră și sunt filmat pe aeroport, înconjurat de armata de reporteri. Ciudățenia este că, deși au acces la transmisiunile de pe micul ecran, tot în același timp o gloată de jurnaliști mă pîndește și aici! Or, o știre difuzată este răspîndită peste tot în timp real. Și, totuși, întotdeauna atît de bine informata mass-media se ignoră pe ea însăși“. Propp (ne) învață că minciuna (de pe You Tube ori Instagram), cu cît este mai gogonată, cu atît devine mai credibilă, iar jurnaliștilor nu trebuie să le spui nimic pentru că „meseria lor este să folosească fiecare cuvînt așa cum vor – sau, mă rog, așa cum li se cere de către stăpînii lor“.
Primejdiile dovedite sau închipui te creează materia epică a unui real, adesea, miraculos, care orga nizează primul plan al cărții, acela al romanului realist, avîndu-l drept protagonist pe Gustav-în-stare-de-veghe. Dar romanul lui Gheorghe Schwartz se citește (și) pe coordonatele care unesc scena de început cu aceea de la final, profilîndu-l pe Gustav-din-coșmar, personaj care adună în tenebrele unei existențe paralele, în vis și coșmar, fantasticul și fantasmagoricul, psihanaliza și filosofia. Mai întîi, micul „Gusti“, ieșit la plimbare cu bunicii în parcul municipal, trăiește prima sa aventură periculoasă: „Acolo, în par cul municipal, micul Gusti a vrut să prindă o pasăre – uneori o numește porumbel, altădată vrăbiuță – dar înaripata nu l-a lăsat să pună mîna pe ea, și-a luat zborul și s-a așezat pe ramurile unui tufiș. Gustav își aduce aminte «de parcă ar fi fost ieri» cum porumbelul – sau vrăbiuța? – îl privea provocator, așa că s-a luat după ea. Dar vrăbiuța – sau porumbelul? – a mai executat un salt și a aterizat pe un alt tufiș, un tufiș aflat ceva mai departe de aleea unde bunicii și-au găsit interlocutori la fel de pasionați ca ei de campania alegerilor locale anticipate, întrucît primarul tocmai murise într-un accident rutier. Cele două perechi de bătrîni – ale gători cu multă experiență – nereușind să cadă de acord în privin ța niciunui candidat cît de cît drept onorabil, l-au pierdut din ochi pe nepoțelul plecat tot mai departe pe urmele porumbelului – sau ale vrăbiuței? În amintirea aceea, micul Gusti a fost încredin țat că a nimerit în mijlocul unui codru des, o pădure tropicală, despre care atunci încă n-avea habar, dar mai tîrziu, gîndindu-se la acea primă experiență, își imagina că ar fi fost exact în miezul unei păduri nesfîrșite pe care a văzut-o (îngrozit) pe micul ecran, într-un documentar despre vegetația Amazoanelor, (Pe micul ecran, fiind de la sine înțeles că, după traumele adînci ale acelei expe riențe timpurii, Gustav R.Propp a refuzat cu hotărîre să calce pe terenuri împădurite). Spaima aceea a fost atît de crîncenă, încît copilul a început să se bîlbîie. Și bîlbîitul i se reinstala prompt ori de cîte ori îi revenea în minte și prima sa amintire“. La celălalt capăt al vieții, la cincizeci de ani, faimosul avocat Gustav R.Propp se prăbușește într-un coșmar care continuă, în fond, expe riența rătăcirii în parc, din prima copilărie, născînd pe Gustav din subconștient: „Se făcea că Domnul Doctor s-a pomenit în mijlocul codrului și nu se vedea nicio cărare, nicio potecă de jur împrejur, nici măcar iarba bătătorită de propriii pași, care l-au adus în acel loc întunecat, de data aceea a luat-o la întîmplare către un copac înalt. Probabil cu gîndul de a se cățăra pe el spre a vedea de la înălțime împrejurimile. «Probabil», fiindcă lucrurile nu-i erau limpezi în starea de panică în care se găsea ori de cîte ori somnul îl azvîrlea într-un asemenea loc nenorocit. Fapt este că, în loc să încerce să urce pe crengile acelui copac – ce de jos pă rea mai înalt decît arborii din jur – Gustav dădu într-o parte a trunchiului de o scorbură uriașă. Și intră în ea! De ce? De ce a intrat în spațiul acela, care s-a dovedit o capcană sinistră, n-ar putea spune decît domnul psihanalist, nu și Gustav însuși. Fapt es te că în coșmarul din noaptea de 2 spre 3 iunie, bietul om a simțit un imbold irezistibil de a înainta în cavitatea tot mai îngustă, însă mai adîncă decît a dat impresia că ar fi putut fi, văzînd ar borele doar de afară. Și ceea ce era mai rău, mai cumplit de rău, era că Domnul Doctor și-a dat seama că n-are loc să se întoarcă, putînd doar să se strecoare înainte“.
În dimensiunea psihanalitică, după rătăcirea între arborii și tufișurile parcului, micul Gusti se ale ge cu un bîlbîit și o frică atavică de orice amintește de pădure, în vreme ce intrarea fără întoarcere în scorbura copacului îl aruncă în coșmar, în viața fără viață a celuilalt Gustav: (mult)prevăzătorul din stare de veghe e imprudentul din vis, Gustav-de-afară e, din ce în ce mai evident, o replică a lui Gustav-din-scorbură, între ră tăcirea în parc a micului Gusti, complexul său „forestier“ (nu mai suportă nici o propoziție care să cuprindă cuvinte precum „copaci“, „pădure“, „tufișuri“, „parc“) și scufundarea Maestrului Gustav R. Propp în scorbura unui copac, fără ieșire sau întoarcere, se scrie un roman ca o metaforă a ființei interioare. Deși scorbura este din ce în ce mai îngustă, pînă la sufocare, Propp este împins înainte (de diavol? de destin?, se întreabă); complexul creat în episodul copilăriei caută a fi tratat, zadarnic, la psiholog, înaintarea fa tală, ireversibilă, în scorbură e a psihanalistului: abordarea psihologică și aceea psihanalitică se unesc într-o viziune filosofică pentru că, iată, parcul și scorbura reprezintă, în fapt, labirintul vieții înseși, la capătul căruia așteaptă întunericul deplin și be molul minor al marșului funebru din Sonata lui Chopin.
Cu Enervant. Vocalize în Si bemol minor, Gheorghe Schwartz regăsește atmosfera și arhitectura marilor sale romane din „ciclul lugojan“ (Pietrele, A treia zi, Spita lul, Efectul P, Castelul albastru, Om și lege) și Cei o sută.