zoom Litere și Arte

În 2007, regizorul Cristian Mungiu a câștigat Marele Premiu „Palme d’Or“ la Festivalul de Film de la Cannes pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Filmul a fost nominalizat și pentru competiția de la „Globurile de Aur“ și, de asemenea, Cristian Mungiu a fost desemnat, tot în 2007, cel mai bun regizor european de către Academia Europeană de Film. În 2007, Mungiu a fost decorat de președintele României cu Ordinul Național „Steaua României“ în grad de cavaler, iar în 2017 a fost distins cu Legiunea de Onorare, în grad de cavaler.

*

Între regizorii care au marcat epoca: Silviu Purcărete, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija, Alexandru Darie, Alexandru Tocilescu, Victor Ioan Frunză, Mihai Miniuțiu, Gábor Tompa, Alexander Hausvater, Radu Afrim și alții.

*

În 2016, o creație semnată de Nicolae Grigorescu – o pânză cu țărăncuțe – a stabilit recordul de vânzare pentru piața din România în privința tablourilor unui artist vizual român: aproximativ 320.000 de euro. Tot în 2016, dar la Londra, Adrian Ghenie a vândut cu 9 milioane de dolari tabloul „Nickelodeon“, de asemenea un record. În 2018, la o casă de licitații din Statele Unite, „La Jeune Fille Sophistiquée”, opera lui Constantin Brâncuși, a fost vândută cu 71 de milioane de dolari.

*

Jurnalul fericirii este una dintre cele mai reeditate cărți ale unui autor român după 1989. Ediția primă a apărut la Editura Dacia, în 1991; între timp, până acum, alte opt ediții ale acestei cărți au văzut lumina tiparului. În 2002, în arhivele Mănăstirii „Sfânta Ana“ de la Rohia a fost descoperită o dactilogramă – incompletă – care conține o variantă, distinctă de cea deja atât de cunoscută, a Jurnalului fericirii. Aceasta este tipărită și ea, cu o copertă distinctă, în seria de autor Nicolae Steinhardt de la Editura Polirom.

*

Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură a apărut, în premieră, în 2008. „Cartea mea va fi înțeleasă cu atât mai bine cu cât cel care o va citi va fi reflectat el însuși la operele comentate în ea. Nu ofer un manual destinat instruirii, ci, cel mult, o încercare menită să placă celor instruiți”, spunea, despre această operă majoră a culturii române, autorul ei, Nicolae Manolescu. Ediția a doua a cărții, revăzută și adăugită, este programată să apară la finalul anului 2019.