Ce ne mai spune azi Bolintineanu? Ne amintim, din școală, de Daniel Sihastru și de Muma lui Ștefan cel Mare. Absolvenții de la Litere mai știu cîte ceva despre Florile Bosforului și, eventual, despre Conrad. Autorul primelor romane citabile (și citibile), Manoil și Elena, este uitat cu desăvîrșire. Și tot astfel, cel al prozelor de călătorie, al unor scrieri politice și istorice, al poemului epic Traianida… Accesul în actualitate al scriitorului, cu opera lui vastă, variată și inegală, pare blocat definitiv. Și totuși… Bolintineanu, ca și noi, a trăit într-o epocă de tranziție, iar aceste epoci se aseamănă între ele: trecerea de la vechi la nou e trudnică, paradigmele se încalecă, conflictele se ascut. Istoricul Adrian Niculescu a dat recent la iveală o paralelă neașteptată, dar convingătoare, între 1848 și 19891. El realizează „un arc peste timp între cele două momente majore de regenerare națională”, ambele animate de „ideea luptei pentru Libertate”. La vremea lui, Bolintineanu s-a aflat în primele rînduri ale acestei nobile lupte. Martor entuziast, în 1848, al evenimentelor de la Paris, participant activ la revoluția din Țara Românească, redactor responsabil al ziarului „Poporul suveran”, exilat după înăbușirea mișcării împreună cu ceilalți fruntași ai ei, pribeag pe meleaguri străine timp de aproape zece ani, poetul revine la București în preajma Unirii Principatelor, pe care o susține cu însuflețire. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Bolintineanu ocupă diverse funcții publice (membru al Comisiei Dunării, ministru de Externe, ministru al Instrucțiunii și Cultelor), luînd astfel contact nemijlocit cu realitățile vieții politice și, implicit, ale politicianismului in statu nascendi. E o postură inedită pentru scriitor, care îi stimulează vîna satirică, poate și sub influența lui Victor Hugo (Les Châtiments, 1853), și dă naștere unor culegeri cu titluri elocvente: Nemesis (1861), Eumenidele (1866), Ielele, grame și epigrame politice (1866), Menadele (1870). Putem bănui ecoul în epocă al unor stihuri vitriolante, care uneori își dezvăluie nominal adresantul :
Ce dracul ții atîta să iei un minister ?
Toți oamenii se miră ! E oare vrun mister ?
Ai patima puterii, această tristă boală
Ce umblă pretutindeni prostituată, goală ?
Îți place la locașu-ți să vie mulți români
Să se închine ție cu capetele-n mîni ?
……………………………………………………….
Îți place oare leafa ce s-a mărit cu totul ?
Prozaice-ntreprinderi în care să vîri botul ?
………………………………………………………..
Dar tu vei zice altfel, vei zice bunioară
Că nu vrei, însă țara nu poți s-o lași să moară.
………………………………………………………….
Vei fi urît de oameni, privit ca un tiran,
Dar ce îți pasă ? Zică-ți măcar și pehlivan,
Destul să umpli punga, să-ți faci averi și nume,
Să te cunoască țara, să fii ceva în lume.
(Lui Petre M…)
Nu-i așa că le zice bine ? Abstracție făcînd de limbajul veacului, textul pare o „copie după natură” zugrăvită în zilele noastre. Nu e singura de acest fel :
Acela ce-are votul se face deputat,
Păduri, moșii și lucruri ia-ndată de la stat
Și starea de miniștri, și cea de senatori
Dă drept să nu plătească la stat ce sînt datori.
………………………………………………………………………
Nainte striga țara, cînd unul cîștiga
O sută lei din pradă în judecăți îl da.
Dar astăzi se cîștigă cu miile de sute
Și cel care le fură devine o virtute
Și dobîndește dreptul să vie la guvern
Pe un covor de aur ce hoții îi aștern.
(Cei ce pradă)
Inechitățile flagrante ale justiției revin mereu sub biciul poetului :
Dar spune, mă băiete, sub ce guvern vrodată
Acela ce hrăpește s-a dat în judecată ?
Și astăzi sub regimul ce voi îi ziceți nou
S-a osîndit acela ce a furat un ou.
Dar cine cere mită la cel nenorocit
Și cine fură statul, cînd s-a mai osîndit ?
(Spătarul Gurcuiță către nepotul Costache)
Iată și istoria unei cariere politice, în care învinge perseverența candidatului :
De trei ori la alegeri de tine ei nu vrură;
Căzuși, rămași la toate cu degetul în gură.
Ei și-aduceau aminte de timpul poliglot
Cînd cu vrăjmașii țării te sărutai în bot.
……………………………………………………………….
Dar lumea uită lesne și omul, și păcatul,
Și-alegătorii-ți dară și votul, și mandatul.
(La Năstase H…)
Ajuns la putere, insul va practica persecuția și despotismul, îi va proteja pe lingușitori și pe intriganți, el însuși înfruptîndu-se cu nesaț din „fleica cîrmuirii”. Viitorul nu e scutit totuși de semne întunecate :
Urciorul, multe zile te duci cu el la apă,
Dar vine-o zi în care se sparge sau îți scapă.
Acest distih-avertisment, proiectat pe un fond roșu cu litere de neon, ar trebui să figureze astăzi în toate cabinetele ministeriale și în acelea ale președinților de consilii județene. Lista rămîne deschisă.
Bolintineanu inactual ?!
______________
1 Adrian Niculescu, 1848-1989 : de la Primul la Noul ’48. Trei cronologii comentate, Editura IRRD ’89, București, 2018.