Ancheta noastră: o listă canonică (proza)

Publicăm în paginile 14-15 ale numărului de săptămâna aceasta al României literare o anchetă consacrată celor mai valoroase și reprezentative o sută de cărți de proză (romane, nuvele, povestiri, jurnale, memorialistică) din suta de ani care ne desparte de Marea Unire. Ancheta va continua cu o sută de cărți de poezie, de critică, istorie literară, eseu și de dramaturgie. Am solicitat unor cunoscuți critici să-și exprime opțiunile. Ne-au răspuns treizeci. Regretăm că alții s-au derobat în chip diplomatic sau, pur și simplu, au păstrat pentru ei eventualele opțiuni.

Rezultatul anchetei se datorează așadar unor opinii critice. Facem această precizare pentru că anchete similare au mai existat, dar s-au adresat în mod nediferențiat unor scriitori și critici. Cea mai recentă, la care ne-am referit într-o notă din revista noastră de la finele anului trecut, a apărut în „Steaua” clujeană, și ea își alegea corespondenții și dintre cititori. Precedentele anchete stabileau un fel de top, în funcție de numărul de „voturi”. În ce ne privește, am procedat diferit.

Mai întâi, am restrâns aria respondenților la critici. E meseria criticilor de a judeca valoarea literară. Dacă sunt considerați mai obiectivi decât scriitorii, este pentru că sunt judecați, la rândul lor, nu pentru valoarea sau nonvaloarea cărților despre care scriu, ci pentru valoarea sau nonvaloarea propriilor judecăți. Nichita Stănescu putea spune orice-i trecea prin cap despre prietenii lui poeți; ceea ce istoria literară reține nu sunt simpaticele lui trăznăi amicale, ci 11 elegii și celelalte. Un critic care își bate cordial pe umăr toți confrații scriitori, fără alegere, este, el, pierdut.

În al doilea rând, a-l convoca la discuție pe cititorul generic înseamnă a inventaria niște preferințe, nicidecum niște opțiuni critice. Preferințele pot fi însoțite de spirit critic, dar nu sunt indisociabil legate de acesta. Opțiunile, ele, pot fi lipsite de spirit critic – și, vă rog să mă credeți, câteva din răspunsurile pe care le-am primit de la respondenții noștri nu dovedesc nicio fărâmă de spirit critic –, dar asta reprezintă excepția care confirmă regula. Cât despre regulă, vă puteți da singuri seama remarcând calitatea opțiunilor respondenților noștri.

A fost important pentru noi să obținem o veritabilă listă canonică. Ne-am propus din capul locului două scopuri. Primul este apropierea canonului critic de canonul școlar. Ele nu coincid neapărat. În ce mă privește, am mai făcut o dată tentativa cu pricina. Când am pus la cale programa școlară în 1977, cu sprijinul unei foste colege de facultate care lucra în Ministerul Învățământului, am reușit să introduc în manuale nu numai mari scriitori interbelici, precum Hortensia Papadat-Bengescu sau Mateiu Caragiale, dar și scriitori din încă tânăra generație 60, în locul baronilor realiști socialiști. Până la sfârșitul epocii comuniste, canonul critic și cel școlar au coincis în linii mari. Astăzi există un pericol real ca aceste două canoane să divorțeze. Tot mai des profesori de literatură română, unii foști studenți ai mei, susțin că Sadoveanu, de exemplu, n-are ce căuta în manuale de vreme ce elevii de azi au alte preocupări decât cele zugrăvite în opera marelui prozator, unul din granzii Europei interbelice. Acest tip de „logică” mă face să mă întreb de ce nu se cere eliminarea din învățământul școlar a Bibliei, a lui Homer, a lui Shakespeare, a lui Eminescu și a atâtor autori și cărți în care copiii actuali nu se regăsesc. Uriaș semn de exclamație! A propune o listă canonică redevine așadar absolut necesar.

Ne-am gândit, de asemenea, la reeditări și la haosul care s-a înstăpânit în diverse instituții culturale, inclusiv unele care acordă bani editurilor pentru anumite titluri aflate în portofoliu. Dorim să semnalăm faptul că treizeci de critici cad de acord asupra primelor o sută de cărți de proză din literatura română modernă (și, în curând, asupra primei sute de cărți de poezie și de critică, istorie literară, eseistică, precum și de dramaturgie), ceea ce ar trebui să sensibili­zeze toate forurile culturale, de la traducerile promovate de ICR și prezența în biblioteci publice până la achizițiile celei mai modeste librării din țară. (A se vedea Comunicatul ală­turat.)

În urma acestei largi consultări critice, revista noastră a alcătuit și vă propune o listă canonică a cărților românești apărute vreme de un secol (1918-2018). N-am luat în seamă preferințele singulare. Desigur, fiecare critic are dreptul la preferințe. Doar că singularitățile îi pun în dificultate până și pe astrofizicienii preocupați de legile universului, darămite pe noi, bieți critici literari cu picioarele pe pământ. Ordinea titlurilor este cronologică, în funcție de primul titlu apărut din opera unui autor care e prezent cu mai multe titluri.

LINK:

O listă canonică: 100 de cărți de proză în 100 de ani (1918-2018)