Note și accente 17/2023

Metehne literare: tranzacționismul Între metehnele cele mai frecvente care se manifestă în viața literară autohtonă se numără, neîndoios, tranzacționismul, care se traduce prin formula Îți fac o favoare, îmi faci o favoare. Se practică, în genere, forma cea mai simplă a comerțului: mă publici, te public sau, cu nuanțe, scrii despre mine/ mă lauzi, scriu …

Ochiul magic 17/2023

Răspundem cititorilor Dl. Savu-Sorin Ciobanu, „un cititor cu o vechime de decenii al RL“, ne semnalează câteva greșeli de gramatică și o exprimare nefericită dintr-un număr recent al revistei noastre. Are, din păcate, dreptate. Îi mulțumim pentru atenția cu care ne citește, ca și pentru celelalte observații pe care le face. Dacă ar fi fost …

Note și accente 16/2023

Alegeri la Uniunea Scriitorilor S-au încheiat alegerile la Uniunea Scriitorilor. A fost o ediție care n-a semănat deloc cu precedentele. Totul s-a desfășurat calm, fără scandalurile, fără atacurile înverșunate din trecut. Cum de s-a petrecut schimbarea aceasta? Adversarii Uniunii Scriitorilor vor zice sau au și zis că e o consecință a faptului că lumea și-a …

Ochiul magic 16/2023

„Constituția din 1923 și noi“ Am citit cu oarecare întârziere trei numere din „Dilema veche“ apărute la sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie. Sunt un cititor consecvent al publicației de pe vremea când se numea doar „Dilema“, adică de acum 30 de ani. Regăsesc astăzi cu interes în fiecare număr semnăturile lui Andrei Pleșu, …

Note și accente 15/2023

Alte titluri noi Colegul nostru Răzvan Voncu, unul dintre cei mai valoroși critici și istorici literari actuali, revine în atenție cu volumul Poeți români de azi (II), care, alături de primul volum cu același titlu, este, așa cum precizează autorul, „parte componentă a unei construcții mai largi, intitulată Literatura română de azi, din care a …

Ochiul magic 15/2023

Copiii spun lucruri trăznite Am scris în mai multe rânduri despre tendința Proioectului de Lege a Învățământului de a „descărca“ progama școlară, prin restrângerea numărului de scriitori pe care elevii urmează să-i învețe în timpul studiilor liceale. Nu glumeam când recomandam, în schimb, „descărcarea“ ghiozdanelor, a căror greutate provoacă cifoză, cum se știe, și mobilarea …

Note și accente 14/2023

Cărți noi La Editura Vinea, cu titlul Mon enfer, apare un elegant volum de poezie, care conține o selecție din creația lirică a poetului Aurel Pantea, transpusă în limba franceză. Cartea face parte dintr-un proiect editorial amplu, Bucarest-Paris, huit livres de poésie pour la France, 2020-2021. Alături de antologia lui Aurel Pantea, celelalte titluri sunt …

Ochiul magic 14/2023

Spectacol de politică corectă Am citit scrisoarea demnă, dar plină de amărăciune, adresată de Silviu Purcărete colegilor de breaslă. Presupun că nu numai ei, dar toți cei care i-au văzut spectacolele, știu că e vorba de un regizor de teatru genial. Reproduc mai jos scrisoarea: „Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că …

Note și accente 12-13/2023

Cartea are totdeauna doi autori La întâlnirea literară substanțială și animată pe care am avut-o cu elevii și profesorii Colegiului Național „C.D. Loga“ din Timișoara (a se vedea chiar în acest număr pagina 36 o scurtă prezentare a evenimentului), unul dintre scriitorii prezenți și-a așezat intervenția sub un citat din Shakespeare, Coriolanus: „Virtuțile sunt doar …

Ochiul magic 12-13/2023

Răspundem cititorilor Julien Tănase îmi adresează o lungă scrisoare, compusă din trei părți distincte. Prima parte este un fel de C.V., în care autorul își prezintă cariera de „detectiv particular și polițist sub acoperire în rețelele de Crimă Organizată“, urmarea fiind că „pe capul meu, lumea interlopă puseseră (reproduc peste tot textul autorului – n.m.) …

Note și accente 11/2023

Apariții editoriale Semnalăm monografia Dana Dumitriu. Portretul unei doamne, de Liana Cozea, apărută la Editura Cartea Românească. Din păcate, autoarea, distins critic literar și profesor la Facultatea de Litere din Oradea, a încetat din viață chiar anul trecut, când a apărut această ediție revizuită a lucrării sale. Monografia beneficiază de un text însoțitor al lui …

Ochiul magic 11/2023

Răspundem cititorilor La invitația mea, Marcel Ion Fandarac, care m-a vizitat cu puțin timp în urmă, mi-a trimis câteva poeme. Odată cu ele, mi-a reexpediat o scurtă scrisoare, de acum doi ani, în care spunea: „Nu înțeleg de ce refuzați publicarea mea în această revistă (România literară – n.m.) editată de Uniunea Scriitorilor din România, …