Note și accente 10/2023

Efectul de ecou Și noi, redactorii României literare, deși ne străduim să ne facem datoria cât mai corect cu putință, și conducerea Uniunii Scriitorilor suntem supuși neîncetat la felurite atacuri, profund nedrepte, prin absurditatea acuzelor . De aceea ne bucurăm când putem să citim în presa noastră culturală opinii ale unor scriitori care înfățișează cu …

Ochiul magic 10/2023

Răspundem cititorilor De când am inițiat rubrica de față, primim numeroase scrisori, mesaje, propuneri de publicare și altele asemenea. E adevărat că primeam și înainte, dar nu atât de multe ca de când am început acest dialog cu cititorii noștri. În fond, este ceea ce ne-am dorit. De cele mai multe ori, dialogul s-a dovedit …

Note și accente 9/2023

Un concurs radiofonic și Ziua Națională a Lecturii În programul matinal al unui post de radio există un concurs la care sunt invitați să participe ascultătorii. Li se adresează o întrebare din diverse domenii, iar dacă răspunsul lor este exact primesc o sumă de bani în euro. Concurenții se pot mulțumi cu suma respectivă sau …

Ochiul magic 9/2023

Meseria, brățară de aur Sunt câteva decenii de când n-am mai auzit frumoasa expresie din titlul însemnărilor de față. N-am idee câți mai sunt cei care și-o amintesc. În fond, de ce am avea nevoie de ea? Meseriile și meseriașii aparțin unor epoci trecute, de care luăm cunoștință citind cărți de istorie sau romane, dar …

Note și accente 8/2023

Din revistele literare Am reținut mai multe texte de interes din sumarul primului număr din acest an al revistei STEAUA: editorialul lui Ovidiu Pecican intitulat Trei secole; versurile frumoase ale lui Vasile Dan: „Măciuca de argint/ a dimineții/ în care mă sprijin.// Bastonul de apă/ al unui copil/ care învață să-noate.// Te aud – / …

Ochiul magic 8/2023

Răspundem cititorilor l Emil Dinga – Nu publicăm poezii care au apărut deja în volume. l Corina Rudolf – Înțelegem că, după refuzul unei edituri clujene de a vă publica volumul de „povestioare hazlii din viața mea“, ați apelat la o tipografie și ați ajuns „în punctul în care doresc să comercializez cartea“, dar nu …

Note și accente 7/2023

O lansare de carte Mă feresc cât pot de lansările de carte cu public. Mi se par niște manifestări formale, unde cel mai adesea comunicarea nu e decât una convențională și unde se împart cu larghețe politețuri fără ca acestea să aibă neapărat legătură cu scrierea literară despre care se vorbește. Mă încăpățânez să cred …

Ochiul magic 7/2023

Cutremurul ce va veni Privesc cu tristețe la urmările cutremurelor din Turcia și Siria. Am observat și defecte de construcție, nu mă îndoiesc că au fost. Dar am văzut și elemente foarte solid armate și prăbușite. La un cutremur atît de sever, pot ceda și construcții bine proiectate. La asta se adaugă replicile numeroase. Cutremurele …

Note și accente

Artiști amatori Un termen foarte activ în vremea comunismului era, neîndoielnic, cel de artist amator. Regimul comunist ambiționa să-l transforme pe fiecare „om al muncii“ într-un ins cu acces la straturile culturale ale existenței, cu o sensibilitate pe care și-o poate exprima artistic. Această idee, formulată inițial de Marx, se subsuma, desigur, planului suprem – …

Ochiul magic 6/2023

Răspundem cititorilor Adrian Fetecău. Mulțumesc pentru textul trimis. Cât privește convorbirea radiofonică, particip cu plăcere, dar prin telefon (021.316.58.29), fiindcă mă deplasez rar, într-o zi și la o oră pe care le vom stabili de comun acord. Gheorghe Postelnicu. Ne-ar interesa un fragment din „lucrarea biografică“ pe care ați consacrat-o lui Ion Caraion, de la …

Note și accente 5/2023

O nouă contribuție la harta vie a literaturii române Într-unul dintre numerele precedente ale României literare vorbeam despre un proiect cultural, Harta vie a literaturii române, inițiat și realizat în urmă cu doi ani de Uniunea Scriitorilor și mărturiseam, totodată, dorința noastră de a-l continua. Ne bucurăm acum să anunțăm că intenția s-a finalizat. Există …

Ochiul magic 5/2023

„Oameni, câini și funcționari“ Este titlul excelentului Editorial semnat de Andrei Cornea în numărul din săptămâna trecută al revistei „22“. La ce se referă titlul, bănuiește oricine. În Capitala unei țări ținute la poarta de intrare în Schengen, s-au petrecut, una după alta, două tragedii cu alură medievală: o exploatare minieră ca acum câteva sute …