Răspundem cititorilor
Florin Chivoci – articolul e nepublicabil.
Mioara Angheluță – de obicei, nu publicăm recenzii venite din afară. Fiind vorba de o carte a lui Miguel Bonnfoy, am putea face o excepție. Așteptăm recenzia.
Melisa Andreea Moisă – ne întreabă, cu oarecare candoare, „cu cine ar putea discuta despre publicarea de poezie“. Nu înțelegem dacă e vorba de a publica un grupaj în RL sau despre a publica o carte. În primul caz, nu e nevoie de nicio discuție, e destul să ni se trimită versurile și, dacă sunt bune, le vom publica. În al doilea caz, repetăm ceea ce am mai spus și altor autori: adresați-vă unei edituri.
Amalia Constantinescu – eseul e, de fapt, o recenzie la o carte despre care RL s-a pronunțat și, încă, în două rânduri. Așadar…
Grigore George, Șef Birou Cultură, C.J.C.P.C.T. Ilfov – mulțumim pentru propunerea de a publica în „Condeie Ilfovene“. În ce privește difuzarea „Condeielor“ împreună cu RL, contractele noastre nu ne permit acest lucru.
Adrian Munteanu – propunerea de parteneriat ne onorează, dar momentan nu avem în vedere noi proiecte ale USR.
Valeriu Țurcanu – un poem atât de lung nu poate fi publicat într-o revistă de formatul RL. Ne pare rău.
Constantin Lupeanu – USR nu trimite nicio delegație la Târgul de Carte de la Beijing, așa că, regretăm, nu putem „dispune“ să fie inclus Adrian Daniel Lupeanu, cu toate că e sinolog și membru al USR, ca și tatăl său.
Mihai Badea – vrea să știe „cine a fost primul regizor român care a pus în scenă o poezie“. Ne întrebăm la rândul nostru cum ar putea fi pusă în scenă o poezie? Vorba lui Mihai Badea însuși: o „întrebare fistichie“!
A.R. – nu publicăm texte anonime
De ce nu?
E o întrebare care ne vine mereu pe limbă: de ce nu se face ce trebuie când apar în societate fenomene negative? Și, eventual, înainte ca acestea să devină cronice. Cu alte cuvinte, de ce poliția, justiția, guvernanții și alți factori de putere nu-și fac treaba ca lumea? Sunt ani buni de când se vorbește despre infractori lăsați în libertate, despre afaceriști scăpați de pedeapsă fiindcă a intervenit prescrierea, despre violatori eliberați necondiționat, despre abuzuri ale autorităților locale și centrale făcute uitate, despre, în definitiv, tot felul de indivizi sau de instituții rămase nepenalizate, deși au încălcat în mod repetat legea. Concluzia a tras-o președintele Iohannis: un stat eșuat. E o concluzie corectă, doar că ea ar fi putut fi făcută de oricare dintre noi. Aparținând președintelui, ne-am fi așteptat la niscaiva urmări. Adică, la soluții. De exemplu, ca președintele să numească în fruntea instituțiilor de justiție magistrați capabili și incoruptibili. După ce Laura Codruța Kövesi și-a încheiat mandatul, mai știe cineva cine se află în fruntea DNA și ce a făcut spre descurajarea infracțiunilor? Recent, președintele a avut datoria constituțională de a aproba miniștrii cabinetului Ciolacu. Și ce a făcut? Și-a menținut oamenii trecuți pe la administrația prezidențială, luându-l pe unul înapoi, după ce a fost ministru. Faptul că proiectul de Lege a Învățământului a fost criticat de toată lumea n-a părut să-l impresioneze. Nici greva de trei săptămâni a dascălilor nu l-a oprit s-o redesemneze la minister pe Ligia Deca. Cât o privește pe aceasta din urmă, ea a gestionat greva dascălilor cu o perfectă incompetență și, mai nou, a stabilit un calendar școlar de tot râsul. Pardon, de tot plânsul. Nici ratarea Schengen nu l-a împiedicat să-l reia pe Aurescu. Nici să-i accepte pe Budăi, Rafila, Bode, Grindeanu și pe alții la fel de competenți. Coborînd cu o treaptă, de ce niciunul dintre decidenți nu adoptă măsuri concrete pentru lichidarea clanurilor mafiote (nici măcar nu cercetează de unde le provin veniturile), vinovate de traficul cu carne vie sau cu droguri, pentru epurarea poliției și a procuraturii de elemente compromise, pentru o securizare eficientă a frontierelor, unde mita e de rigoare, altfel neexplicându-se ușurința cu care numai cine nu vrea nu intră sau nu iese din țară, în fine, pentru depolitizarea funcțiilor publice de toate gradele? Lista e mult mai lungă. Întrebarea e una și aceeași: de ce nu se face nimic din toate acestea?
Operațiunea „Măturoiul“
Într-un roman al lui Al. Ivasiuc, protagonist este un director general al unei mari întreprinderi socialiste, nici bine numit în funcție, căruia i se solicită o audiență de către un mărunt funcționar de la serviciul de salubritate. Fără nici cel mai mic gest de timiditate, acesta din urmă se oferă să facă o curățenie generală în instituție. Directorul nu înțelege din prima clipă la ce fel de curățenie se referă individul. Nici chiar când acesta îi spune că e vorba de o operațiune numită „Măturoiul“. E vorba despre desfacerea contractelor de muncă ale tuturor celor care nu și-au făcut datoria, din incompetență sau, pur și simplu, de lene, și care, pe deasupra, mai sunt și rude sau apropiați ai fostei conduceri. Nu evoc episodul cu pricina doar ca să relev anumite similitudini între situația de ieri și cea de azi. Am și un motiv, să zicem, practic, chiar dacă este conjunctural. Presupun că noul premier și noii miniștri n-au citit romanul lui Al. Ivasiuc. Așa că îi pun eu la curent, nu cu avantajele operațiunii „Măturoiul“, absolut evidente, de altfel, ieri, ca și azi, ci cu cel mai mare dezavantaj al ignorării ei. Iată în ce constă acesta: niciun program și, cu atât mai puțin, unul de guvernare, nu poate fi convingător în ochii cetățenilor, sătui de promisiuni neonorate, dacă urmează să fie pus în practică de aceiași oameni. Credibilitatea măsurilor depinde de credibilitatea celor care răspund de aplicarea lor. Operațiunea „Măturoiul“ este absolut obligatorie, mai ales când, de ani (ne) buni, se tot constată incapacitatea, ineficiența și corupția cronică a decidenților. Nu e doar imoral, ci și prostesc să-ți închipui că aceiași decidenți se vor dovedi capabili, eficienți și incoruptibili, dacă li se acordă un nou (al câtelea?) mandat. Păstrarea lor în aceleași funcții sau rotirea lor, în cadrul guvernului sau între guvern și administrația prezidențială și înapoi, nu e de natură să-i facă credibili. Ceea ce decredibilizează orice progam. Exemple, câte vreți. Cât de naivi trebuie să fie salariații și pensionarii ca să mai ia în serios bălmăjelile fără niciun sens ale ministrului Muncii, Marius Budăi? Sau dascălii, pe ale Ligiei Deca, ministresa care i-a tratat ca pe niște cerșetori? Sau noi, care umblăm prin țară, în concediu sau cu serviciul, pe ale ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, legate de autostrăzi veșnic în lucru sau în litigiu sau, în cel mai bun caz, construite cu țârâita? Sau cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care s-a remarcat exclusiv prin numeroase absențe nemotivate? Să continui? Poate, cu legiunea de secretari de stat neschimbați de când e lumea. Sau, de ce nu, cu directorii de agenții și de regii buni la toate și, în fond, la nimic. Sau, last but not least, cu interimarii eternizați în funcții de conducere din Poliția română. Operațiunea „Măturoiul“ n-ar trebui să-l lase pe noul premier să doarmă. Cât despre consistența programului pe care ni-l propune, îi las pe economiști și pe finanțiști s-o comenteze. În ce mă privește, mă încumet să pun o întrebare de nepricepător: să fie aplicabil programul? (N.M.)
P.S. Am văzut întâmplător harta sărăciei în România. Cele mai sărace regiuni, cu peste o treime din populație la limita supraviețuirii, sunt Moldova și Sudul Munteniei. Așadar, regiuni administrate neîntrerupt, din 1990 până astăzi, de primari și de președinți de C.J. aparținând de FSN, de PDSR și de PSD. Nicio surpriză: știm acest lucru de multă vreme. Uimitoare sunt explicațiile unor specialiști care ne privesc zilnic în ochi de pe posturile de televiziune: cică e vorba de regiuni care nu s-au dezvoltat pentru că nu s-au industrializat, rămânând dependente de o economie rurală ineficientă. Dar oare cine e răspunzător de această situație? Nu cumva cei care au administrat localitățile și județele cu pricina?