Pe site-ul Ministerului Educației au fost prezentate proiectele de legi ale învățământului, produse ale programului de țară România Educată. Cine este dispus să aloce câteva ore bune unei lecturi serbede și triste poate să citească în întregime: Proiect. Legea învățământului preuniversitar. România Educată (156 de pagini), Expunere de motive – Legea învățământului preuniversitar (37 p.), …
Despre cele două examene naționale – evaluare națională și bacalaureat – desfășurate în ultima lună s-a vorbit atât de mult, încât am luat decizia ca eu să scriu despre un alt examen. Nevoia de cărți, de reviste, de documente necesare cercetării și pasiunea mea pentru ce este vechi (ambele condiționate de bugetul de profesor în …
În 25 mai 2022, elevii de clasa a VI-a din România au susținut Evaluarea națională de la finalul anului școlar. Mi-am exprimat uimirea de la prima EN VI (aceasta este prescurtarea utilizată; abrevierile sunt în moda lingvistică de azi!). Nu am înțeles nici atunci, nu înțeleg nici acum care este rostul acestei evaluări. Mai bine …
Am fost plecată, pentru scurt timp, într-un oraș balnear pentru un tratament. Ca peste tot, și acolo am auzit părinți, bunici, oameni fără copii blamând sistemul de învățământ românesc. Veșnica poveste: profesori ramoliți, învechiți, dictatori, care nu știu să predea ca afară, programe prea încărcate, elevi stresați, care nu fac practică, ghiozdane grele etc. În …
Am scris acum ceva vreme despre situația în care se află atât profesorii de limba și literatura română care predau în acest an școlar la clasa a IX-a, cât și elevii aflați în primul lor an de liceu. Deși mai sunt doar trei luni până la încheierea cursurilor, programa de limba și literatura română pentru …
În articolul publicat luna trecută, m-am referit inclusiv la modificarea condițiilor de acordare a bursei de merit și la lista olimpiadelor și a concursurilor din acest an școlar. Faptele petrecute de atunci și până acum mă obligă să revin asupra acestor două situații.Remarcam data trecută buna măsură de a condiționa primirea bursei de merit de …
I. În articolul din nr. 1-2/2022 scriam despre digitalizare și despre măsurile luate pentru a fi grăbit acest proces. M-am referit sumar inclusiv la nou-înființata Direcție România educată și la grupul interministerial constituit. Ei bine, în timp ce comitetul interministerial pentru implementarea Proiectului „România Educată“ implementează, elaborează și stabilește termene, elevii de clasa a IX-a, …
– Cum sunt profesorii în Italia?/ – Păi,… acolo nu sunt profesori. Adică sunt, dar nu sunt…; – Spune-mi, te rog, cum se desfășoară orele în Anglia?/ – Ne uitam mereu la filme. Nu făceam nimic! Am redat ad litteram două frânturi de dialog dintre mine și doi elevi, un băiat, elev în clasa a …
Distanța parcursă cu mașina de profesorii Colegiului Național Astrum pentru un eveniment de strângere de fonduri, organizat în Săptămâna Altfel: […] în a doua săptămână, Cristian parcurge 327 de km, iar Daniela parcurge 822 de km. Dacă mașina lui Cristian consumă în medie un litru la 33 de km în săptămâna 2, aprox. câți litri …
În media au apărut deja destule reacții referitoare la utilizarea cuvântului gen, în loc de sex. Discuții (re)aprinse de noile cărți de identitate. Lingviști și intelectuali recunoscuți s-au pronunțat că dincolo de acest fapt de limbă nu se află niciun fenomen politic și că substituirea termenului sex cu gen e urmarea firească a traducerii cuvântului …
Acum aproximativ cinci ani, când mă întorceam cu trenul de la un colocviu al doctoranzilor, desfășurat la Facultatea de Litere a Universității din București, am asistat, fără să vreau, la o discuție a unui grup de adolescenți. Tinerii mergeau la Cluj-Napoca, pentru a participa la un festival-concurs de muzică. Nu știu ce fel de concurs, …
Well, less is more, Lucrezia: I am judged este unul dintre versurile amplului monolog Andrea del Sarto, scris de Robert Browning și publicat în anul 1855. Prima parte a acestui vers a fost preluată ca deviză de Ludwig Mies van der Rohe și aplicată în arhitectură. Astfel, less is more definește arhitectura minimalistă. De ceva …