Reforma școlii din Republica Moldova

Am fost plecată, pentru scurt timp, într-un oraș balnear pentru un tratament. Ca peste tot, și acolo am auzit părinți, bunici, oameni fără copii blamând sistemul de învățământ românesc. Veșnica poveste: profesori ramoliți, învechiți, dictatori, care nu știu să predea ca afară, programe prea încărcate, elevi stresați, care nu fac practică, ghiozdane grele etc.

În asemenea situații, orice contraargument al meu pare de prisos. Agresivitatea interlocutorilor atotștiutori poate dezarma pe aproape oricine. Astfel, tot ce îmi rămâne este să mă întreb: Oare acești bunici, părinți, copii, oameni nu au avut niciodată în viața lor privilegiul, șansa de a întâlni măcar un profesor adevărat?; Chiar niciun profesor nu le-a dăruit nicio fărâmă din mintea și din sufletul lui?; Învățătorii lor au fost atât de răi, de insensibili, de nepricepuți, de nededicați, chiar dacă i-au învățat, mai mult sau mai puțin, chiar și numai să scrie, să citească și să calculeze?.

Dacă luăm în calcul varianta că acei oameni nu au întâlnit niciodată un profesor dedicat înseamnă că școlile ar trebui desființate. Dar îmi permit să spun că este imposibilă o astfel de situație – inexistența profesorilor de vocație. Au fost și sunt numeroși cei care s-au făcut profesori fiindcă nu au reușit să facă altceva, dar încă există și profesori adevărați, care te pot lumina cu știința lor de carte, cu bunătatea lor, cu generozitatea lor. Așadar, interogațiile formulate impun un alt răspuns, opus variantei pesimiste, iar singura explicație pentru astfel de situații este lipsa de recunoștință. Și cum am convingerea că și recunoștința se învață (și) la școală, înțeleg că persoanele respective au avut neșansa să întâlnească mai mulți profesori nededicați și mai puțini profesori cu har și că au preferat să fie ca majoritatea.

Cât despre celelalte aspecte – programe prea încărcate, elevi stresați, care nu fac practică, ghiozdane grele – am mai scris. În acest moment, programele înseamnă jumătate din cât se învăța în anii 1990-2010 (sper să procur curând și programele din anii 1950, 1965, pentru o comparație mai evidentă). Elevii (slabi) sunt stresați, e adevărat, dar nu din cauza școlii. Rezultatele de la simulări, de la evaluări naționale, de la examene se comunică individual, pe listele cu rezultatele obținute în loc de numele elevilor apar coduri (despre care am scris acum un an), neoficial, elevii nu pot fi lăsați repetenți, toți elevii termină gimnaziul, ajung la liceu, cei mai mulți, sau la școli profesionale, cei mai puțini (unde practica este indispensabilă). Totul este în favoarea celor care nu vor să învețe. Și tocmai profesorii aceia blamați pe nedrept sunt cei care fac pregătiri suplimentare, care se străduiesc să-i facă să învețe ceva, dar și cei care le spun elevilor care este adevăratul lor nivel. Iar ghiozdanele sunt grele numai pentru cei care vin la școală cu toate caietele și cu toate cărțile (pentru ziua respectivă), dar aceia nu se plâng, fiindcă ei vor cu adevărat să învețe și țin la fiecare caiet, la fiecare carte, la fiecare lucru care îi ajută.

Dacă oamenii pe care i-am auzit blamând sistemul actual de învățământ ar fi spus că elevii nu știu carte, că nu învață, că programele sunt sărăcite de conținuturi esențiale, că trendul ar trebui să fie acela de a avea o școală ca în Finlanda, o școală în care profesorii de vocație, e adevărat, poate mai puțini decât altădată, iar elevii foarte buni, și ei tot mai puțini, trebuie să renunțe la felul lor de a fi pentru că i-ar putea afecta pe… ceilalți, atunci nu aș fi avut contraargumente, ci doar argumente și exemple.

Curând, nu se va renunța doar la disciplinele consacrate, ci și la note și la catalog (clasic, electronic). Motivul principal va fi acela că nota discriminează. Ea încă mai face – deși nu totdeauna – deosebirea între elevii merituoși și elevii dezinteresați, între elevii care învață și elevii care nu învață (fiindcă nu vor).

Am fost plăcut surprinsă când am citit Ordinul de Ministru al Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, prin care a fost aprobat Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, pentru anul de studii 2019-2020. În primul rând, am remarcat verbul „ORDON“ existent după enunțarea temeiului legal în baza căruia a fost conceput Ordinul, semn că norma se aplică/se respectă, nu se discută/nu se încalcă. În al doilea rând, am constatat că procesul instructiv-educativ este organizat în două semestre (semestrul I – 2 septembrie-24 decembrie 2019; semestrul al II-lea – 9 ianuarie-29 mai 2020; în total 36 de săptămâni!).

Citind și planurile-cadru, am aflat că în Republica Moldova învățământul primar înseamnă clasele I-IV, învățământul gimnazial este organizat de la clasa a V-a până la clasa a IX-a (inclusiv), iar învățământul liceal înseamnă încă trei ani de studii, clasele a X-a – a XII-a. Pentru primele nouă clase există un singur plan-cadru. Orele de limba și literatura română sunt distribuite pe ani de studiu astfel: I – 8; II – 7; III – 7; IV – 7; V – 6; VI – 6; VII – 5; VIII – 5; IX – 5. În planurile-cadru de la noi, distribuirea este următoarea: P (clasa pregătitoare; fosta grupă mare de la grădiniță) – 5; I – 7; II – 6; III – 5; IV – 5; V – 4; VI – 4; VII – 4; VIII – 4. Comparând, calculând, elevii din Republica Moldova, la finalizarea școlii gimnaziale, sunt mai școliți cu peste 400 de ore de limba și literatura română. Mai mult, elevii din România studiază, în ciclul gimnazial, aproximativ 200 de ore de istorie. Elevii din Republica Moldova, la absolvirea gimnaziului, au beneficiat de 340 de ore de istorie.

La fel de surprinzătoare mi s-a părut și lista disciplinelor opționale din planurile de învățământ din Republica Moldova. Exemplific disciplinele opționale, din aria curriculară Limbă și comunicare, recomandate pentru clasele gimnaziale: Citind, învăț să fiu; Teoria și practica traducerii; Elemente de cultură și civilizație a Franței; Elemente de cultură și civilizație spaniolă; Istoria, cultura și tradițiile poporului american; Lectură pentru ghidare în carieră; Educația pentru media.

Pentru învățământul liceal, planul-cadru prezintă patru modele, fiecare model putând fi aplicat în anumite condiții. Studierea planului-cadru a celor patru modele conduce la o concluzie predictibilă – indiferent de modelul aplicat, și la liceu elevii din Republica Moldova studiază mai multe ore de limba și literatura română, de literatură universală și de istorie! Iar lista disciplinelor opționale recomandate pentru clasele liceale este la fel de interesantă. În aria curriculară Limbă și comunicare se regăsesc șase discipline: Citind, învăț să fiu; Cultura vorbirii; Teoria și practica traducerii; Elemente de cultură și civilizație a Franței; Elemente de cultură și civilizație spaniolă; Cultura și civilizația Germaniei și Franței.

Mi-a plăcut să regăsesc în listele cu opționale disciplinele Citind, învăț să fiu și Lectură pentru ghidare în carieră! Mi-am amintit de ceva ce am citit pe site-ul Arhivelor Naționale ale României. Este vorba despre Raportul „adresat M[aiestății] S[ale] Regelui asupra activităţii Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor de către Spiru C. Haret, ministru“, din 1903, care se găsește în prezent la Biblioteca Arhivelor Naționale ale României. Conținutul paginii 122 a Raportului este următorul:

[…] pentru întărirea și înălțarea simțământuluĭ lor de ómenĭ și de Românĭ, de a limpedi într’înșiĭ ideia de drept și datorie, de a-ĭ pune în stare să deslege problemele de carĭ se isbesc în calea viețiĭ lor, în fine de a le deschide sufletul pentru frumos și adevěr; În vedere că acest scop nu se póte atinge decât prin înființarea de bibliotecĭ populare pe lângă școlile primare din comunele rurale, din carĭ avem un număr însemnat de începuturĭ serióse, biblioteci înzestrate cu scrierile cele maĭ alese și cu o limbă curat românéscă […];

Se înființéză acum de-odată un numěr de 320 biblioteci populare pe lângă șcólele rurale, câte 10 în fie-care județ.

II Bibliotecele populare vor fi înzestrate, de la înființarea lor chiar, cu urmétoarele scrierĭ. Din Alecsandri: Poesiĭ complete, 2 volume; Prosă, 1 volum; Fântâna Blanduzieĭ, 1 volum, și Ovidiu, 1 volum. Din Alexandrescu: Poesiĭ și fabule, 1 volum; Bălcescu: Istoria lui Mihaiŭ-Vitézul, 3 volume […]; Bolintineanu: Poesiĭ, 2 volume; Furtună: Economia vitelor, 1 volum; Felix: Elemente de igienă; Ion Ghica: Convorbirĭ economice, 3 volume; Scrisori către Alecsandri, 1 volum […]; Hasdeŭ: Ioan-Vodă-cel-Cumplit, 1 volum; Răsvan-Vodă, 1 volum […] Huxlay: Noțiunĭ asupra sciințelor, 2 volume; Moga: Agricultura, Cultura pomilor roditori și Viticultura, în câte 1 volum; Din Slavici: Nuvele, 2 volume; Din Urechiă: Legende românescĭ, 1 volum; Filimon: Ciocoiĭ vechĭ și nouĭ, 1 volum; Xenopol: Istoria Românilor, ediția populară, 12 volume; Din revista enciclopedică Gazeta Săténului, abonament; revista Albina, colecțiunea anului 1897-98 și abonament, cum și cu scrierile pe carĭ le va edità ministerul în acest scop și acele carĭ se vor găsi că rěspund scopul urmărit […].“

La începutul secolului al XX-lea, datorită lui Spiru Haret, erau ridicate mii de școli și mii de biblioteci, documentele școlare – azi bijuterii irepetabile – erau scrise și păstrate cu mare grijă, profesorii cu har și elevii merituoși erau evidențiați, recunoscuți, apreciați, erau gândite discipline care să le formeze elevilor o cultură generală solidă și multe altele. Acum…