Istoria actuală a învățământului românesc din postcomunism ne arată că toți președinții României au fost fascinați de domeniul învățământului sau al educației, așa cum impropriu se spune de ceva vreme. Ce i-a atras într-atât încât fiecare să-și dorească să modifice învățământul românesc, nu aș putea spune cu precizie. Sigur este însă că fiecare dintre ei și-a dat seama că, dacă își va lega numele de acest domeniu, numele său va rămâne, într-un fel sau altul, în memoria colectivă.
La fel s-a întâmplat și cu mulți miniștri ai Învățământului/Educației. Fiecare a vrut să reformeze învățământul, să participe la promulgarea unei legi care să-i poarte numele, să introducă în școli o obișnuință care să fie asociată cu numele său.
Am scris de mai multe ori despre actualele legi ale învățământului, votate de Parlament fără nicio dezbatere și promulgate de președinte într-o atmosferă de mare entuziasm. La doi ani de atunci, aproape nimic din Legea Învățământului preuniversitar nu s-a realizat. Au fost emise, ulterior promulgării legilor, două ordine de ministru pentru aprobarea unor măsuri tranzitorii. Ordinul nr. 6072/2023, în vigoare de la 1 sept. 2023, și Ordinul nr. 3069/15 ian. 2024. Prin aceste două acte normative s-au prorogat numeroase prevederi din noile legi. Prin ordinul din 2023 s-au prorogat termenele de aplicare pentru 204 articole din Legea Învățământului preuniversitar. Ținând cont că noua lege pentru învățământul preuniversitar avea, în forma promulgată, 251 de articole, putem să înțelegem, fără dificultate, care a fost și care este aplicabilitatea legii. Apoi, fiindcă între timp s-a scurs și termenul prevăzut în ordinul de prorogări din 2023, a mai fost emis un ordin. Pentru a proroga prorogările. De ce scriu despre toate acestea? De ce contează ele? În primul rând, pentru a vedea că părerile contrare decidenților (politici) nu au fost luate în seamă, deși ele enunțau adevăruri demonstrate ulterior. În al doilea rând, pentru a arăta că dezbaterile (publice) nu au reușit și nu reușesc să schimbe intențiile decidenților. Așadar, de ce au fost ele promulgate? Răspunsul e la îndemâna fiecărui om care gândește cu mintea lui și care trăiește realitățile școlii cu inima lui.
De aceea, mă încearcă un sentiment de zădărnicie, gândindu-mă că așa cum s-a petrecut cu aceste proiecte de legi devenite legi, în ciuda numeroaselor contestări, așa se va întâmpla, probabil, și acum cu proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal.
După dezbaterile organizate, cel mai probabil, se va ajunge la concluzia că ele sunt foarte bune, că vin în sprijinul elevilor care vor învăța mai puține ore, deci care vor ști mai puține, că ajută la modernizarea școlii românești etc.
În fapt, care sunt modificările majore pe care le impun aceste documente școlare? În primul rând, este diminuat numărul orelor de limba și literatura română și numărul orelor de istorie și de geografie. Aceste discipline își vor pierde din importanță și scriptic, și faptic, și cantitativ (dacă ne referim doar la numărul de ore), și calitativ (dacă ne referim la conținuturi).
A doua modificare majoră: disciplinele socio-umane (exceptând istoria și geografia!) sunt cele mai câștigate…
O altă constatare tristă este dispariția/eliminarea limbii latine și a literaturii universale din lista disciplinelor care, până de curând, deși erau încadrate în curriculum diferențiat, aveau caracter de obligativitate pentru specializările din profilul umanist.
Analiza și compararea planurilor-cadru (cele mai recente, adevărate texte multimodale și discontinue) ne spun următoarele.
Elevii de la filiera teoretică, profil real, specializările matematică-informatică și științele naturii vor studia câte trei ore de limba și literatura română în clasele a IX-a și a X-a și câte două ore de limba și literatura română în clasele a XI-a și a XII-a. Așadar, cu câte o oră mai puțin în clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a. Deci, într-un ciclu liceal, elevii de la aceste specializări vor studia cu peste 100 de ore mai puțin.
Toate aceste statistici serbede pe care sunt obligată, pe care, de fapt, suntem obligați să le fac/să le facem ne dezvăluie ceva cu adevărat esențial. Cultura umanistă a elevilor de acum și din viitorii ani este și va fi grav și iremediabil afectată! Citeam undeva că trebuie să depășim această mentalitate de a număra orele. Trebuie spus că este imposibil să facem astfel, întrucât numărul de ore pe săptămână impune cantitatea de conținuturi pe care o conține programa școlară. Oricine citește acum programa disciplinei Limba și literatura română pentru liceu, respectiv pentru examenul de bacalaureat, își dă seama că totuși în acest moment elevii învață sau ar trebui să învețe foarte multe. Când numărul de ore va fi diminuat, conținuturile vor fi diminuate. În două ore pe săptămână, la liceu, nu se poate face nici măcar analiza unui text literar.
La aceleași specializări sunt anulate orele de istorie și de geografie la clasele a XI-a și a XII-a. De altfel, aceste ore sunt anulate și la filiera tehnologică, profilul tehnic, toate specializările, și la filiera vocațională, profilul artistic, specializările de profil, și la filiera vocațională, profil militar, și la filiera vocațională, profil teologic, și la filiera vocațională, profil pedagogic. Deci, aproape de la toate specializările.
Tot câte două ore de limba și literatura română vor studia în clasele a XI-a și a XII-a elevii de la filiera tehnologică, profil tehnic, toate specializările, de la filiera vocațională, profil artistic, toate specializările, de la filiera vocațională, profil militar.
Ce statut mai poate avea limba latină, în condițiile în care statutul limbii materne este atât de afectat? Disciplina limba latină – până acum disciplină obligatorie în ceea ce se numește curriculum diferențiat pentru profilul umanist, specializarea filologie – este absentă și din trunchiul comun, și din curriculum de specialitate, cum se va numi după noile planuri-cadru.
Latiniști reputați au remarcat acest aspect. Unul dintre răspunsuri a fost acela că discipline precum limba latină, literatura universală, istoria, geografia pot fi alese ca discipline opționale. E adevărat, planul-cadru propus pentru profilul umanist, specializarea filologie prevede un număr de ore CDEOȘ (curriculumul la decizia elevului din oferta școlii!, noua denumire pentru CDȘ – curriculum la decizia școlii). Doar că, potrivit aceluiași document, în clasele a IX-a și a X-a elevii nu pot alege opționale din ariile curriculare Limbă și comunicare și Om și societate. Interdicția se observă din indicația explicită cu privire la disciplinele pentru care pot opta. Adică, nu pot alege nici măcar ca disciplină opțională limba latină sau istoria sau geografia, chiar dacă ar dori să facă asta!
Elevii ar avea posibilitatea de a alege opționale din categoria umanioarelor doar în clasa a XI-a și în clasa a XII-a, atunci când, cu siguranță, alte discipline au prioritate în opinia lor, adică acelea care le sunt de folos la examene…
Trebuie să menționez și că la profilul umanist, specializarea filologie apare în plus câte o oră de limba și literatura română la toate clasele de liceu. Probabil, este vorba despre ora de gramatica limbii române.
O altă constatare – urmare „citirii“ planurilor-cadru propuse – de data aceasta îmbucurătoare, este aceea că religia rămâne disciplină obligatorie la toate profilurile, toate specializările. De altfel, elevii care vor urma cursurile unor licee vocaționale cu profil teologic vor fi cei mai câștigați. Ei vor studia cele mai multe discipline umaniste: limba latină, limba greacă, istoria bisericească universală, istoria, geografia și alte discipline de specialitate.
Am aflat că, după o întâlnire la care istoricii și-au susținut punctele de vedere, proiectele planurilor-cadru vor fi modificate, iar la clasele a XI-a și a XII-a va fi reintrodusă ora de istorie. Este o victorie, dar nu una suficient de importantă, încât să provoace modificări de fond.
…Cine a avut minte să înțeleagă mesajul președintelui Academiei Române și cine a avut urechi să-l asculte la emisiunile Revista culturală Trinitas, în dialog cu doamna Teodora Stanciu, a înțeles și înțelege cât de important este ca aceste planuri-cadru să fie întocmite corect. Nu corect politic! Cine nu…, îl acuză pe președintele Academiei că se opune modernizării școlii românești.
***
Am primit multe mesaje de la profesori de limba și literatura română din țară, care m-au rugat să scriu despre acest subiect. Cu toții suntem îngrijorați. Și nu din interese mercantile, cum vor spune unii și alții.
Închei cu trimiteri la trei oameni luminați, un italian și doi români.
Antonio Bonfini, umanist italian, care a trăit în secolul al XV-lea și a murit în 1502, aflat în serviciul celui mai mare rege maghiar (Matei Corvin – român de etnie), pentru care a scris o istorie a Ungariei, afirma despre români: „Românii se împotrivesc cu atâta îndârjire […], încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții, cât a limbii.“
Eudoxiu-Doxache Hurmuzachi, exponentul unei importante familii de patrioți bucovineni, aflat la apusul vieții (a murit în aprilie 1857), le spunea prietenilor care veneau să-l vadă că au „trei îndatoriri mari și sfinte“, respectiv: „patria, limba și biserica“. Despre limba română el spune că este „sufletul naționalității noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieții“, fiindcă „a fost totdeauna și este adevărata limbă a acestei țări [și] nici un drept nu s-a aflat în putere să o desființeze“.
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, este cel care a formulat public cel mai pertinent punct de vedere, dureros de adevărat și riscant de sincer. Textul domniei-sale – un text excepțional – ar fi trebuit să fie publicat în toate revistele de cultură și de literatură din țară și discutat cu maximă seriozitate în dezbaterile publice organizate de Ministerul Educației și Cercetării.