Aperitiv. Examene și concursuri Lunile iunie, iulie și august sunt lunile examenelor și ale concursurilor: evaluare națională, bacalaureat, titularizare, definitivare în învățământ, grade didactice. Despre evaluarea națională și despre bacalaureat am mai scris. Nu mă voi mai referi nici la subiecte, nici la rata de promovare (în paranteză fie spus, m-am bucurat că anul acesta, în sfârșit, reprezentații Ministerului au arătat că știu diferența dintre rata de promovare și promovabilitate și, foarte interesant de observat, odată ce reprezentanții unor instituții vorbesc corect, și jurnaliștii preiau și folosesc corect cuvintele!), nici la organizare. Și copiii foarte buni, și profesorii implicați, și părinții școliți și sinceri știu și recunosc că subiectele, așa cum sunt ele concepute, îi avantajează pe elevii slabi și foarte slabi și diminuează considerabil diferența, la notare, între ei și elevii foarte buni. Prin urmare, toată lumea înțelege că, din păcate, clasamentele rezultate în urma evaluării naționale nu sunt o oglindă de bună calitate.
Vom spune că, indiferent de situație, elevii care au învățat au șansa lor. Da, este adevărat.
Dar chiar și cei mai buni elevi pot greși un exercițiu tip grilă, din cauza emoțiilor copleșitoare sau din cauze care le afectează în ziua respectivă sănătatea, și, astfel, obțin note între 8 și 9 care le sunt insuficiente pentru a fi admiși la colegii prestigioase.
Așadar, șansa elevilor de clasa a VIII-a nu decurge firesc exclusiv din ce știu și din cât au muncit, din cât au învățat în anii de gimnaziu. O scriu și eu, iarăși, au spus-o și nume mari ale învățământului nostru, între care profesorul Mircea Miclea, o astfel de formă de evaluare face ca gimnaziul să nu mai repre zinte nimic. Elevii învață, cât învață, la cele două discipline de examen, iar celelalte dis cipline nu contează, fiindcă nu mai contează mediile generale din gimnaziu la admiterea la liceu. Stau și mă întreb ce îl mai poate motiva în prezent pe un elev de gimnaziu, pe un elev cu potențial, să învețe? Notele nu contează pentru admiterea la liceu. Note mari obțin ușor și cei slab pregătiți. Bursele nu mai reprezintă o formă de recunoaștere a valorii, iar panourile de onoare sunt interzise în școli.
La toate concursurile, la toate olimpiadele școlare numele au fost înlocuite cu coduri.
În viitorul foarte, foarte apropiat profesorii vor fi obligați să nu rostească în fața clasei notele acordate elevilor. În prezent, în școlile cu cataloage electronice, notele apar și dispar după criterii care îmi sunt străine, iar în viitorul apropiat titlul textului lui Mircea Sântimbreanu – Să stăm de vorbă fără catalog – va deveni o tristă realitate.
Revenind la evaluarea națională, elevii cu CES, despre care am scris în repetate rânduri, nu au deloc șanse reale, iar modalitatea de admitere la liceu transformă examenul numit evaluare națională într-un concurs irelevant.
Cât despre concursul de titularizare în învățământ nu pot să scriu decât că nu înțeleg cum se poate organiza, an de an, un concurs pentru ceva ce nu există, pentru zero posturi vacante.
Sunt județe în care nu a existat în lista posturilor vacante pentru concursul de titularizare pentru disciplina limba și literatura română niciun post de un deceniu. Cu toate acestea, an de an, au participat la titularizare numeroase persoane, unele obținând note foarte bune. Unii candidați, în urma concursului, au obținut cel mult ore rezervate, alții nu au primit nicio oră. Așadar, cât de util este acest concurs? Care este noima? Inevitabil, se naște întrebarea – care este soluția? Cei mai mulți vor spune că soluția este ca directorul, în fapt, consiliul de administrație al unei școli să stabilească bugetul de ore, statutul lor și să organizeze concurs la nivelul școlii. Da, probabil aceasta este soluția, atâta vreme cât nu se uită proverbul Omul sfințește locul. Iar proverbul acesta va conta pentru directorul unei școli dacă el va avea certitudinea că este lăsat, indiferent de ce carnet de partid posedă, cel puțin un mandat în funcția de director și că va fi evaluat drastic la finalul mandatului.
Până una-alta, vom auzi, în fiecare an, la jurnalele de știri de „dezastrul“ de la evaluarea națională, de la bacalaureat, de la titularizare. În niciun an nu a fost niciun dezastru. Dezastru va fi atunci când rata de promovare va fi de 100.
Felul 1. Gradații de merit Și acesta este un subiect despre care am scris și eu, și alte persoane îndreptățite să o facă.
Realitatea este bine cunoscută, iar despre subiect ar fi foarte multe de spus. Cred totuși că puținele precizări care urmează sunt suficiente pentru a înțelege fiecare ce este de înțeles. Cine vrea să obțină gradație de merit în învățământul preuniversitar trebuie să investească nu atât intelectual, cât mai ales financiar, un cincinal. În concret, pentru sume cuprinse între 50 și 250 de lei profesorii își pot achiziționa de la diferite SC-uri și PFA-uri pachete întregi de „documente“ care cântăresc substanțial în comparație cu munca propriu-zisă de predare-învățare-evaluare la clasă și cu rezultatele obținute la olimpiadele școlare. De exemplu, pentru suma de 250 de lei, un profesor interesat primește: diplomă de excelență pentru îmbunătățirea performanței școlare și reducerea abandonului școlar; adeverință pentru coordonarea de proiect educațional inovator în domeniul educației culturale; diplomă de merit pentru promovarea incluziunii școlare, a multiculturalismului și a susținerii integrării elevilor cu CES; adeverință de coordonator elevi; adeverință pentru rezultate deosebite în pregătirea elevilor din categorii dezavantajate (elevi cu CES, elevi din familii monoparentale, imigranți, repatriați, refugiați, cu părinți plecați în străinătate, copii în plasament, din comunități izolate, bolnavi etc.); adeverință pentru aplicarea la clasă a unor tehnici de predare-învățareevaluare inovative; adeverință pentru rezultate deosebite obținute la competițiile organizate (inclusiv pentru elevii cu CES); adeverință pentru activitate la nivel național în cadrul asociației; diplomă de voluntariat; adeverință de participare la atelier de lucru; diplomă de participare la masa rotundă privind integrarea elevilor cu CES; adeverință pentru implementarea de proiect educațional care vizează domeniul activităților extrașcolare; adeverință de participant la proiect; adeverință pentru realizare de parteneriat instituțional; adeverință pentru inițierea și organizarea de schimb de experiență cu alte instituții; adeverință pentru elaborare de articol (și membru în colectivul de redacție) în publicații înregistrate cu ISSN; adeverință pentru elaborare de articol în publicații înregistrate cu ISBN; diplomă de participare cu comunicare științifică la Conferință internațională; diplomă pentru participarea cu comunicare științifică la Simpozion internațional/național, demonstrând performanța deosebită a cadrului didactic în inovarea didactică; adeverință pentru publicare de articol în volumul Simpozionului internațional/național; acord de parteneriat. Cu astfel de achiziții anuale, timp de cinci ani, premergători concursului pentru obținerea gradației, profesorii au șanse. Nu totale – mai contează și alte imponderabile – dar au șanse să obțină gradația. Calcule rapide ne spun că investițiile profesorilor ar trebui să atingă suma de 5000 de lei, câte 1000 de lei per an școlar, timp de cinci ani, și să implice un consum de sute de ore pentru cumpărarea și/sau întocmirea de „documente“ și de dosare pentru a obține o gradație de merit în cuantum de aproximativ 250.000 de lei (25.
Din salariul de bază, lunar, timp de cinci ani), în timp ce un PFA sau un SC care asigură astfel de pachete de „documente“ poate încasa tot 250.000 de lei dacă pachetul în valoare de 250 de lei este achiziționat de doar 1000 de profesori din toată țara.
Felul 2. Învățământ de stat gratuit… Sintagmele „bursă de merit“, „gradație de merit“ și „învățământ gratuit“ încep să fie, în cele mai multe dintre cazuri, lipsite total de validitate. Părinții care au copii înscriși la grădiniță, la școala primară, la gimnaziu, la liceu sunt obligați să cheltuiască salarii întregi pentru a le asigura copiilor cele necesare. Dacă excludem din calcule banii alocați adolescenților pentru haine – uniforme nu există, sunt demodate, comuniste și discriminatorii – aș spune că sumele cheltuite sunt cu atât mai mari, cu cât copiii sunt mai mici. Apoi, pentru a fi admis la o facultate a unei universități de stat, un copil foarte bun, cu șanse reale să obțină un loc bugetat, este obligat să achite, la una, două sau trei instituții, taxă de înscriere, poate și taxă de preadmitere, taxă de examinare a dosarului, cursuri de pregătire, apoi, taxă de confirmare a locului, taxă pentru legitimație și, uneori, și alte taxe. Acestea toate înseamnă mii de lei. Este învățământul de stat gratuit? Prezența numelui propriu într-un clasament constituie în prezent o situație discriminatorie, dar impunerea acestor taxe nu conduce la nicio discriminare și la nicio frustrare, nu?!… Desert. Cărți „reinventate“ Atunci când un cântec vechi este interpretat altfel, în stil modern, sau când o piesă vestimentară este purtată într-o variantă modernă auzim structurile „cântec reinventat“, „ie reinventată“ ș.a. Ce înseamnă însă „cărți reinventate“? Ei bine, acestea sunt cărțile care nu mai poartă pe cotor nici numele autorului, și nici un cod asociat autorului, ci numele aceluia care a susținut financiar publicarea cărții. Așadar, pe cotoarele cărților „reinventate“ se găsesc nume de primari, unii chiar profesori ca formație, ca și când aceștia ar fi autorii. De fapt, ei nici măcar nu au plătit din buzunarele proprii cărțile pe care și-au scris numele. Banii provin din fondurile instituției pe care o reprezintă, sunt bani publici. Acesta este un mecenat reinventat? Ce alt sinonim, lexical sau frazeologic, am putea găsi pentru această situație? Din lecturile mele, gratitudinea pentru un mecena se exprimă – sau se exprima – în predoslovie/preambul/ introducere/cuvânt-înainte/prefață, în postfață, în colofon, în notă asupra ediției, pe pagina de titlu, eventual, pe coperta a IV-a, dar niciodată pe cotorul cărții, destinat exclusiv titlului cărții și numelui autorului.
În final, am o rugăminte pe care i-o adresez public domnului profesor Mircea Miclea. Îl rog respectuos să ne spună dacă în ultimii ani (ultimul cincinal – sunt sigură că și domniei-sale îi place acest termen…) i-a fost oferită o funcție de conducere în Ministerul Educației. De ce procedez astfel? Fiindcă e cu neputință pentru mine să înțeleg absența domniei sale din Guvernul României.
Cum de altfel nu pot să înțeleg absența sutelor de profesori și de oameni de mare valoare din instituțiile de decizie ale statului.