Oricine ascultă jurnalele de știri (radio, TV), înainte de deschiderea unui an școlar, constată că începerea școlii este un eveniment. Situația nu poate decât să ne bucure.
Totuși, ascultând buletinele de știri și multe intervenții ale celor îndreptățiți de funcția ocupată (miniștri, secretari de stat, experți în cadrul…) să discute despre învățământ, remarcăm că, de multe ori, știrilor și interviurilor le lipsesc calitățile sine qua non ale textului nonliterar informativ – acuratețea și exactitatea informațiilor.
La aproape toate grupajele de știri am auzit cu toții titlul Noile modificări din învățământ. Sub această titulatură au fost prezentate noile reguli, noile legi, noile sancțiuni… În fapt, cu foarte puține excepții, nimic nu este nou. Toate „noutățile” sunt prevederi stipulate de acte normative în vigoare în anii școlari anteriori. Dar, având, poate, în vedere versuri eminesciene („Toate-s vechi și nouă toate”), presa a prezentat știri referitoare la: interzicerea folosirii telefoanelor în timpul programului școlar, scăderea notei la purtare pentru absențe, semnarea contractelor educaționale, desfășurarea programului școlar, preferabil, într-un singur schimb, existența unui cod vestimentar decent și distinctiv în fiecare școală, posibilitatea ca profesorul să lase corigenți și altele asemenea. Ce este nou sub soare? Noutatea ar fi, de fapt, stabilirea, la nivelul fiecărei școli a unei camere de supraveghere, adică stabilirea unui loc, a unei săli, în care elevii să fie trimiși atunci când perturbă orele, fără ca absența acestora din clasă să fie consemnată în catalog. Deși reprezentanții elevilor și-au exprimat dezacordul cu privire la introducerea în Statutul elevului a acestei „sancțiuni“– ajutându-i și pe colegi, dar și pe profesori – nimeni nu i-a luat în seamă. De ce nu au fost elevii de acord? Pentru că aceștia și profesorii care predau, deci aceia care sunt efectiv în școli, zi de zi, știu că măsura îi va afecta negativ pe toți. Elevii dezinteresați vor perturba intenționat orele, vor fi „pedepsiți” și vor merge în această cameră unde doar vor fi supravegheați de cineva. Acest cineva poate fi un profesor (care predă la clasa elevului sau care nu îl cunoaște pe respectivul elev și căruia, prin urmare, nu i se recunoaște autoritatea) sau un cadru didactic auxiliar. Legiuitorul a uitat să stabilească exact cine este acest profesor, cine poate fi supraveghetorul. Un profesor care vine la școală ad hoc? Un profesor care se află în ziua metodică? Este limpede că trebuie să fie o persoană care nu desfășoară în acel interval activitate didactică de predare.
Dar care zi metodică, atâta timp cât aceasta nu mai este?… Spunându-se că nu există alt temei legal în afară de cutumă pentru ca profesorul să beneficieze de o zi pe săptămână fără ore de predare, în care să se desfășoare activități metodice (Cercuri metodice, activități educative, corectarea lucrărilor elevilor, conceperea lecțiilor/a schițelor de lecție, pregătirea – prin lectură considerabilă – a lecțiilor, pregătirea personală etc.), în ultimul… cincinal, ziua metodică a devenit o sintagmă de care mulți directori și mulți inspectori nu vor să mai audă. Nici angajați ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă. Aceștia nu vor să înțeleagă că programul unui profesor nu poate fi asemenea programului unui muncitor necalificat, angajat la un patron fără scrupule, sau asemenea programului unui funcționar oarecare. Așadar, revenim. Cine asigură supravegherea elevilor? Apoi, ce se întâmplă dacă școlile nu au săli libere? E bine ca elevii să piardă vremea și să nu participe la ore? Ar fi și alte întrebări, dar toate sunt retorice.
Spuneam că în emisiunile dedicate „noutăților” din învățământ s-au strecurat multe inexactități. Pentru că intervievații au fost persoane cu o înaltă autoritate (oferită de funcție), mulți directori de școli s-au grăbit să adopte în Consiliile de administrație diferite măsuri fără să se asigure că legea le permite. Astfel, au fost modificate și/sau completate Regulamentele de organizare și funcționare ale școlilor și Regulamentele de ordine interioară cu articole care pot fi oricând contestate. Oferim un singur exemplu. Dintr-o emisiune televizată telespectatorii au aflat că este posibil ca școlile (de fapt, Consiliile de administrație ale școlilor) să ia decizia ca elevii să nu mai vină cu telefoane la școală. Dacă citim însă Legea 198/2023 (Legea învățământului preuniversitar), aflăm că aceasta le interzice elevilor să folosească telefoanele în timpul programului școlar. Așadar, din păcate, este interzisă doar folosirea telefoanelor, nu și deținerea acestora, iar orice articol de legislație școlară care nu respectă legea este, cum bine se știe, supus nulității.
Rămânând la legislația școlară, consider că e important să scriu și despre așa-numita Procedură privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar, aprobată prin Ordin de ministru.
Înainte de orice altceva, se impune să observăm dimensiunea titlurilor actelor normative, precum și a titlurilor lecțiilor din noile manuale (Organizarea coerentă a textului: succesiunea ideilor, folosirea corectă a timpurilor verbale și a anaforelor). În fine.
Această Procedură prevede: „3.1. În fiecare unitate de învățământ se va implementa obligatoriu un mecanism de sesizare anonimă a suspiciunilor și a faptelor de violență, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (4) lit. b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.
Mecanismul va fi detaliat în Regulamentul de ordine interioară și va fi comunicat repetat elevilor și personalului școlii.” Deși Legea 233/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor spune că sesizăriile/petițiile/reclamațiile anonime se clasează, Procedura, aprobată prin Ordin de ministru – un text inferior legii – obligă școlile să introducă în regulamentele proprii precizări explicite referitoare la mecanismul anonim de sesizare a faptelor de violență. Nu am cunoștință de vreun director de școală sau de vreun inspector școlar general care să fi cerut lămuriri cu privire la această situație.
S-ar putea înțelege, în mod greșit, că nu sunt de acord cu aflarea cazurilor în care elevii și, din ce în ce mai des, profesorii sunt supuși unor agresiuni – fizice, psihice – de neacceptat. Nu cu depistarea faptelor de violență nu sunt de acord, ci cu modul în care se încearcă developarea lor și/sau diminuarea numărului de abuzați. Susțin orice măsură împotriva violenței și a aceluia care o generază. Dar sub protecția anonimatului oricine poate spune orice – adevăr sau minciună sfruntată. Până la stabilirea adevărului se poate produce mult rău, iar cel acuzat pe nedrept suferă în mod nemeritat. În atare situație, chiar asupra lui se produce un act de violență, care ar putea avea efecte ce nu ar mai conduce niciodată la situația morală, sufletească, socială inițială. Nu știu să se fi discutat public nici despre această ultimă inadvertență. După cum eu nu am aflat nici de profesori, directori, inspectori, părinți, elevi, care să fi spus public că anonimizarea numelui (înlocuirea cu numere/coduri și, recent, în hotărâri ale unor organisme, cu inițiale) nu protejează nicidecum persoana, ci o depersonalizează.
Tot sub anonimat urmează să se realizeze și evaluarea profesorilor de către școlari. În Statulul elevului, la articolul 7, litera z (capitolul al II-lea – Drepturile elevilor) se stipulează următoarele: „dreptul de a oferi feedback, la finalul anului şcolar, cadrelor didactice care predau la clasă, prin fişe anonime sau prin intermediul unor chestionare online anonime securizate, elaborate conform modelului din anexa care face parte integrantă din prezentul statut, în baza unei proceduri stabilite de consiliul de administraţie. Rezultatele feedbackului sunt discutate cu profesorul de la clasă la începutul anului şcolar următor, în vederea îmbunătăţirii activităţii de la clasă”. Așadar, profesorul va fi evaluat de către elevi fără ca aceștia să-și asume răspunsurile din fișa de feedback.
Această fișă – anexa menționată – conține șaisprezece întrebări/afirmații la care elevii trebuie să răspundă bifând câte o căsuță.
Căsuțele corespund cifrelor de la unu la cinci, fiecare reprezentând măsura în care elevul este de acord cu afirmațiile din fișă. Pentru a înțelege mai bine în funcție de ce va fi evaluat profesorul, notăm cinci indicatori: Profesorul încurajează cooperarea între elevi; Profesorul foloseşte tehnologia digitală; Atmosfera este plăcută în cadrul orelor; Mă simt în siguranţă şi confortabil la această oră; Profesorul ia în considerare şi respectă Statutul elevului. Digitalizarea, starea de bine și empatia sunt cuvintele cele mai importante, cuvinte pe care le auzim sau pe care le citim zilnic în discuții sau în texte al căror subiect este școala.
în articolul de luna trecută îmi exprimam îngrijorarea cauzată de puternica digitalizare a școlilor, a procesului de predare-învățareevaluare.
În desuetudinea mea, cred cu tărie că renunțarea totală, fiindcă acolo se vrea a se ajunge, la modul clasic, tradițional de predare este cel mai nefavorabil mijloc propus pentru reformarea școlii românești, respectiv pentru evoluția intelectuală a elevilor noștri. Toate datele cu privire la efectele folosirii îndelungate a telefoanelor, a tabletelor, a calculatoarelor arată că tinerii sunt afectați, din mai multe puncte de vedere, de elementele digitale și virtuale. Am aflat de curând că treisprezece state americane au acționat în instanță rețeaua de socializare TikTok, motivându-și acțiunea prin statistici care dovedesc că platforma/aplicația afectează sănătatea mintală a adolecenților.
Paisprezece procurori generali americani susțin că TikTok le-a distrus adolescenților sănătatea mintală, provocând pierderea abilităților analitice, degradarea formării memoriei și creșterea anxietății.
În plus, tot din cauza acestei lumi virtuale, tineri din întreaga lume reală au murit, fiindcă au încercat să răspundă la diferite provocări promovate de/pe această platformă. Documentele ar arăta că reprezentanții TikTok sunt conștienți de efectele negative pe care le are aplicația asupra tinerilor.
Aceștia sunt tot mai triști, tot mai anxioși, tot mai deprimați și primesc continuu notificări care le afectează somnul. În plus, în funcție de ce videoclipuri au urmărit, aplicația le propune utilizatorilor altele.
Inteligența artificială folosită de platformă este capabilă să recunoască subiectele de interes ale urmăritorilor și conduce la utilizarea compulsivă.
Ce ne spun toate acestea? Că ne lăsăm guvernați de aproximații, că punem în funcțiune zilnic telefonul fără fir, că ne place să copiem fără discernământ și că acționăm, cei mai mulți și de cele mai multe ori, după principiul Merge și așa!/Merge oricum!. Iar dacă școala merge și așa, toate merg oricum.