Despre cele două examene naționale – evaluare națională și bacalaureat – desfășurate în ultima lună s-a vorbit atât de mult, încât am luat decizia ca eu să scriu despre un alt examen.
Nevoia de cărți, de reviste, de documente necesare cercetării și pasiunea mea pentru ce este vechi (ambele condiționate de bugetul de profesor în învățământul preuniversitar) mă fac să vizitez aproape săptămânal anticariatele online, dar și magazinele vintage online.
Încă din 2015 am găsit pe aceste site-uri cărți și documente foarte importante, obiecte, la modul general, vândute ca oricare altele, deși ele nu sunt deloc unele obișnuite. Voi da câteva exemple (păstrând datele oferite de vânzători): primul manuscris românesc – 8 noiembrie 1513 (3 mil. euro); filă de la Școala de Catiheți Golia, 1866, cu 8 semnături ale lui Ion Creangă (3500 lei); cerere scrisă olograf de Nichifor Crainic, cu rezoluția lui Liviu Rebreanu (400 lei); pliant Conferință II – Creațiune și păcat, 1929, semnat de Nae Ionescu, Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic (1800 lei); pagină manuscris Nichifor Crainic (450 lei); 8 pagini manuscris Ion Agârbiceanu – La moartea unui prieten (1350 lei); 12 pagini manuscris Ion Agârbiceanu – O amintire, 1910 (2000 lei); prefață olografă de G. Călinescu (950 lei); 2 pagini manuscris G. Călinescu – Datoria criticei (1000 lei); 7 pagini manuscris Eugen Lovinescu – Emoția estetică (850 lei); 7 pagini manuscris inedit de memorii Eugen Lovinescu – Figurină, 1926 (3200 lei); 4 pagini manuscris Tudor Vianu – Însemnări, Fecunditate (550 lei); 7 pagini manuscris Hortensia Papadat-Bengescu – Amorul altora (7000 lei); 24 pagini manuscris Camil Petrescu – lucrare scrisă și teatru (2500 lei); manuscris poezie Vasile Voiculescu – Versuri pe un vas de Argeș, 1945 (950 lei); manuscris poezie Ion Pillat – Cântec de ducă – nepublicat, cu semnătura poetului (550 lei); 3 pagini manuscris – Jurnal de idei – Constantin Noica (1250 lei); 10 pagini manuscris Constantin Noica, cu semnătură olografă (6500 lei); 11 pagini manuscris Eugen Simion – Lumea paralelă a formelor (550 lei); fotografie Zaharia Stancu – șantierul Vila Scriitorilor, Neptun, 1971 (150 lei); eseu literar scris olograf de Nicolae Manolescu pe 9 pagini și semnat – Vocea poetului (300 lei); eseu literar scris olograf de Nicolae Manolescu pe 6 pagini și semnat – Valoarea nu există în stare pură, ea e o realitate de care devenim conștienți (200 lei); eseu literar scris olograf de Nicolae Manolescu pe 5 pagini și semnat – Ancheta. Clasicii și modernii (200 lei) și multe altele.
Toate manuscrisele enumerate sunt de mare importanță, dar mi-a atras atenția anunțul: 24 pagini manuscris Camil Petrescu, lucrare scrisă și teatru. 2500 lei. Mai exact, sunt scoase la vânzare două manuscrise. Primul document este catalogat drept lucrare scrisă. Ce este, de fapt, acest manuscris? Pe pagina întâi găsim scris: în dreapta sus – „Pentru examenul de Bursă“, în stânga sus – „Petrescu Camil, anul I“ și tot în dreapta, puțin mai jos – „Nota nouă“ și două semnături, prima este descifrabilă – I. Rădulescu-Pogoneanu, a doua, indescifrabilă. Urmează: „1. Timpul și spațiul după Kant. 2. Motivele și scopurile acțiunilor omenești. 3. Disciplina liberă (după Förstek)“. E limpede, cele 6 pagini reprezintă lucrarea lui Camil Petrescu de la examenul pentru bursa de studii Hillel. Din biografiile consultate am aflat că în iunie 1914 lui Camil Petrescu „i se oferă, pe bază de examen, bursa de studii Hillel, care va înceta la 23 martie 1919“1, întrucât la 29 martie 1919 „își ia licența în filosofie în fața unei comisii formate din C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu și I. Rădulescu-Pogoneanu, cu lucrările Figurile și logistica – valoarea și funcțiunea lor (subiect de logică) și O indicare sumară a originilor filosofiei lui Kant (subiect din Istoria și enciclopedia filosofiei), ambele notate cu bilă albă, ca și examenele orale, acordându-i-se calificativul Magna cum laude.“2
Camil Petrescu a obținut bursa din timpul studiilor universitare datorită lucrării pe care acum o găsim propusă spre vânzare. Dar credem că această lucrare se poate să fi însemnat mai mult pentru studentul Camil Petrescu, din anul I, decât obținerea bursei Hillel.
Dacă descifrăm cu răbdare textul, dacă citim în întregime lucrarea, gândul ne duce aproape involuntar la Jocul ielelor. Știm că piesa ar fi fost scrisă după ce într-o sâmbătă-seara, în mai 1916, Camil Petrescu a fost dezgustat de contrastul dintre bătaia cu flori de la Șosea și miile de morți de la Verdun, înțelegând atunci că „lumea asta nu e <<cea mai bună>> cu putință“3. El însuși relatează această împrejurare care într-o săptămână a dat naștere primei versiuni din Jocul ielelor. Este posibil însă ca subiectul ales la examenul de bursă din 1914 – Motivele și scopurile acțiunilor omenești – să-l fi provocat pe tânărul Camil Petrescu la un exercițiu de teoretizare, dar și de analiză, serios și dificil, care să-i fi rămas în subconștient până la scrierea primei sale piese de teatru. Faptul că se prea poate ca și examenul și subiectul acestui examen din iunie 1914, nu doar împrejurarea relatată de Camil Petrescu, să fi avut legătură cu geneza piesei Jocul ielelor este remarcat și de Elena-Alexandra Costea, în „Journal of Romanian Studies“, nr. 16/2019: „De altfel, în Jocul ielelor există mai mult decât o simplă aluzie autobiografică. Se găsește aici câte ceva din preocupările studentului Camil Petrescu, care în acea vreme susținea o lucrare de examen intitulată Motivele și scopurile acțiunilor omenești“4.
Pentru că nu ne-am permis să achiziționăm manuscrisele camilpetresciene, nu putem cita integral lucrarea. Reproducem totuși un fragment, începutul, pentru a descoperi discursul filosofic al studentului din anul I, Petrescu Camil: „Aceste două chestiuni [este vorba despre subiect – motivele și scopurile acțiunilor omenești – n.m.], trebuesc privite ca chestiunile fundamentale ale Moralei. Rezolvarea lor, ar fi hotărâtoare pentru etică, ar fi oarecum răspunsul la întrebarea dacă Morala e necesară și dacă e necesară în ce grupă o putem așeza în grupul științelor sau în grupul artelor practice. Partea întâia a chestiuneii s’ar putea formula astfel: care sunt cauzele acțiunilor (morale de sigur) ale omului? Și în cazul acesta am avea în față chestiunea bazei morale (obligațiunei morale, chestiune atât de desbătută de 2000 și mai bine de ani de toți cugetătorii și lăsată aproape și astăzi fără soluție). Partea a II-a a chestiunei s’ar putea transforma (de oarece criteriul se stabilește în lumina scopurilor) în chestiunea criteriului moral, căci tot ce are scop moral, trebuie să tindă să satisfacă acel criteriu. Vorbim aici de obligația morală și criteriu ca și când ar exista și nu le-am cunoaște. De fapt sunt cugetători (Guyau, Le Dantec și în parte Spencer) care le tăgăduiesc pur și simplu existența. Înainte de a arăta care ar fi ultimul stadiu asupra căruia cugetători contemporani au căzut mai mult sau mai puțin de acord, ar fi foarte necesar să arătăm istoricul chestiunei […]“. La sfârșitul celor șase pagini se găsește concluzia „[…] nimic nu ne împiedică a spune că și morala este o artă aplicată“.
Nu mă întreb cum s-a ajuns ca aceste bunuri de mare importanță să fie comercializate. Pot fi găsite mai multe explicații/cauze: proprietarii le-au înstrăinat din diferite motive, au fost desființate haotic arhive și biblioteci, mai ales instituționale ș.a. Până la urmă, ar trebui chiar să le mulțumim acestor anticari care au înțeles valoarea lor și care nu le fac definitiv pierdute. Ceea ce mă miră și mă îngrijorează este cum de aceste obiecte de mare, mare valoare – manuscrise, cărți cu autografe, scrisori, fotografii etc. – nu sunt achiziționate de instituțiile publice menite să adune și să conserve piese de patrimoniu național, fiindcă obiectele la care m-am referit și altele asemenea asta sunt – părți ale patrimoniului cultural național. Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române, alte muzee care au în subordine diferite case memoriale ale unor scriitori deosebit de importanți ar trebui să fie primele care să se autosesizeze și să încerce achiziționarea* bunurilor care sunt parte a istoriei literaturii noastre.
_______________
1 A se vedea Cronologie, la volumul Camil Petrescu, Patul lui Procust, prefață de Nicolae Manolescu, Curtea Veche Publishing, București, 2010, p. 8.
2 Ibidem.
3 A se vedea Camil Petrescu despre teatru, în Camil Petrescu, Suflete tari. Jocul ielelor. Act venețian. Danton, prefață de Mircea Ghițulescu, Curtea Veche Publishing, București, 2010, p. 574.
4 Elena-Alexandra Costea, Condiția intelectualului și criza conștiinței în opera camilpetresciană, în „Journal of Romanian Studies“, nr. 16/2019, p. 1368.
* În 27 iunie a.c., după scrierea acestui text, am aflat că „Primăria Capitalei va finanța Muzeul Național al Literaturii Române pentru achiziționarea arhivei Camil Petrescu. Această arhivă se află în posesia moștenitorilor Floricăi Ichim, care a fost critic de teatru, președinta Fundației Culturale Camil Petrescu și legatara arhivei marelui scriitor bucureștean. Arhiva Camil Petrescu cuprinde sute de scrisori primite de la contemporani celebri precum Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu sau Mihail Sebastian, mii de pagini de manuscrise și dactilograme corectate ale romanelor, pieselor de teatru și operelor filosofice ale scriitorului, precum și diverse obiecte personale. După cumpărarea arhivei, Muzeul Național al Literaturii Române va crea colecția Camil Petrescu și va amenaja o cameră specială în sediul din Calea Griviței, deschisă vizitatorilor, în timp ce restul arhivei va fi disponibil cercetătorilor și istoricilor literari.“ Îi mulțumesc Elenei Ion, directorul revistei Doc.Eu, care mi-a adus la cunoștință anunțul. Mesajul a fost făcut de primarul general al Capitalei pe pagina de facebook a instituției pe care o reprezintă. Nu pot decât să îmi exprim bucuria pentru această decizie și să sper că vor fi recuperate și documentele, manuscrisele la care m-am referit în textul meu, precum și multe altele, de aceeași valoare sau mai valoroase.