Vis și tumbe
Am văzut o pădure în marș
pe asfalturi fierbinți.
O pădure de foioase și conifere
cu galerii nesfârșite de păsări
invadase orașul.
Un fagus silvatica
își rezema coatele de Intercontinental.
Păsările dirijau autobuzele,
troleibuzele, taximetrele și furgonetele
către linia de centură.
Sămânța plopilor piramidali
începuse să rodească
în răsuflarea trecătorilor,
pe umerii statuilor de bronz,
între vorbe,
pe toate scările de marmoră și neon,
pe fumul țevilor de eșapament,
în părul despletit al fetelor.
Din cinematografe ieșeau
păduri tinere de mesteceni,
alimentarele erau pline
de fructe sălbatice
și ouă de dropii.
Pe bulevard,
pinii
înălțau un castel de cetini
pe coloane dorice.
În mijlocul pieței
stejarii
ridicau un monument
cât un anotimp ploios
fără umbră.
Totul era accesibil
în aerul îmbătător al coniferelor,
iar pe covoarele fermecate
ale poienilor plutitoare
iepurii albi
făceau tumbe…