Poezie de Coman Șova

 

Vis și tumbe

Am văzut o pădure în marș

pe asfalturi fierbinți.

O pădure de foioase și conifere

cu galerii nesfârșite de păsări

invadase orașul.

Un fagus silvatica

își rezema coatele de Intercontinental.

Păsările dirijau autobuzele,

troleibuzele, taximetrele și furgonetele

către linia de centură.

Sămânța plopilor piramidali

începuse să rodească

în răsuflarea trecătorilor,

pe umerii statuilor de bronz,

între vorbe,

pe toate scările de marmoră și neon,

pe fumul țevilor de eșapament,

în părul despletit al fetelor.

Din cinematografe ieșeau

păduri tinere de mesteceni,

alimentarele erau pline

de fructe sălbatice

și ouă de dropii.

Pe bulevard,

pinii

înălțau un castel de cetini

pe coloane dorice.

În mijlocul pieței

stejarii

ridicau un monument

cât un anotimp ploios

fără umbră.

Totul era accesibil

în aerul îmbătător al coniferelor,

iar pe covoarele fermecate

ale poienilor plutitoare

iepurii albi

făceau tumbe…