Citesc o știre despre ciocnirea dintre un tren regional din Japonia și un urs. Aflu că n-a fost nimeni rănit. Păi cum, că, cică, roțile primului vagon s-au încurcat în corpul ursului? E greu de acceptat că, după asta, ursul s-ar fi ridicat și ar fi pornit, mormăind sau nu, acolo unde, probabil, se ducea când trenul l-a lovit. A, nimeni se referă la oameni. Ursul nu contează.
De asemenea, aflu că anul trecut 13 japonezi ar fi fost omorâți de urși. Și că s-a dat liber la o vânare controlată a vreo 30 sau 40 dintre ei pe an. Întrebare: ca să scadă numărul oamenilor omorâți de urși, ori ca să se mai echilibreze cumva numărul de victime: cam câți urși ar trebui să fie uciși? Ar ajunge să împuște vreo 4-5 urși ca să salveze viața unui japonez? Dar dacă urșii rămași nu iau seama la astfel de statistici și-și depășesc norma de până atunci? Oricum, vânătoarea i-ar face, poate, să afle și urșii, ăștia răi, bruni și duri, că aici, adică acolo, e Japonia, nu Ursonia.
Ursul japonez care a oprit cu trupul său trenul din insula nordică Hokkaido n-a făcut asta intenționat, ci din greșeală. Din neștiință. Poate credea – în cazul în care un urs poate să creadă ceva – că e, totuși, măcar puțin, și Ursonia. Iluziile astea le mai au și oamenii din țările mici invadate de armatele țărilor mari, își închipuie că acolo unde locuiau din moși-strămoși era țara lor, când, de fapt, era dintotdeauna țara celor tari. Cazul Ucrainei, ca să nu spun mai mult..
Peste nu știu câte meridiane, aici, în România, Europa, și noi avem necazuri cu urșii. Ăștia, românești, dacă pot să spun așa, mai pragmatici, ies la cerșit pe șosea, dar, în cazul când nu sunt satisfăcuți de oferte, pot să și atace. Nu știu câți oameni au omorât urșii carpatini, dar acum câtva timp, nu demult, s-a vorbit insistent de înmulțirea lor peste măsură, astfel încât apar ba prin satele de munte, ba chiar prin orașe situate departe de munți și de păduri. Între timp, ori urșii s-au potolit, adică li s-o fi dat potolul cerut, ca să mă exprim mai liber, ori își fac în continuare de cap, la adăpostul altor știri, mult mai importante, cum ar fi ce-o să ne dea Guvernul Niculescu și altele de aceeași importanță tot practică, dar de data asta pentru noi, oamenii.
De câte ori vine vorba despre urși, îmi aduc aminte de porecla care se dădea, pe vremea URSS-ului, „marelui prieten de la răsărit“. Cum Elțîn, primul președinte al Rusiei non-URSS, părea un fel de urs, e drept, care nimerise mai degrabă niște sticle de vodcă decât vreo halcă de carne, porecla s-a păstrat. Ursul de la răsărit rămâne, însă, mult mai periculos decât bietul urs japonez sau chiar decât contemporanul său european. Desigur, ursul rus nu se bagă singur în fața trenurilor, iar când a apărut, multiplicat periculos, prin Crimeea anului 2014, era travestit în „omuleț verde“, fără semne care să indice adevărata lui față. Deși toată lumea știa de unde vin omuleții verzi, din ce codru și cu ce ordin, europenii nu s-au prea sinchisit.
Tehnologia i-a scăpat pe urșii îmbrăcați în uniforme de omuleți verzi de participarea la atacuri, dronele le-au luat locul, dar nici nu se mai maschează, se știe dincotro vin și încotro se duc, mai ales că direcția e nu o singură dată chiar teritoriul sau apele marine românești. Firește că, pe urmă, rușii anunță că nu dronele lor au lovit vasele din Marea Neagră, nu ale lor sunt cele nu știu câte zeci care au nimerit în Polonia sau România, celebra chestie cu usturoiul și cu parfumarea cavității bucale. Ucraina e de vină de toate, ea amenința Rusia, Uniunea Europeană e și ea de vină că vrea război cu Rusia, fostul „bastion al păcii“ de pe vremea când se numea URSS.
Cu urșii e mai ușor de rezolvat, atât în Japonia, cât și în România, unde fiind cam mulți, s-au obrăznicit de tot, deși n-au oprit încă niciun tren. Dar nu e timpul pierdut.
Și, dacă urșii propriu-ziși vor fi, totuși, în câtva timp, răriți, iar cei rămași, fie vor avea ce mânca la ei în pădure, fie ne vor ști de frică, marele URS de la răsărit rămâne tot mai amenințător. Șeful lui, al lor că sunt mai mulți, anunță că Europa vrea război cu Rusia, dar Rusia nu, cam așa cum anunța, poate cu alte cuvinte, poate cu aceleași și în 21 februarie 2022, că nici vorbă nu e de vreun atac, necum de vreo invadare a Ucrainei. Ia niște manevre acolo, din întâmplare tocmai la granița cu Ucraina…
Urșii adevărați, bruni sau mai negri, precum cică ar fi cei din insula japoneză Hokkaido, nu fac declarații, nu fac exerciții militare și nici manevre, ei, săracii, se aventurează pe-acolo pe unde își închipuie că mai e tot țara lor, ca pe vremea strămoșilor. Ai lor. Dar, dragi ursuleți ucigași și uciși, să știți că țara voastră e acolo unde vor mușchii înarmați ai oamenilor. Așa că ar cam trebui să vă informați de pe la surse oficiale, ca să aflați a voastră unde mai e. Dacă o mai fi fiind pe undeva.