Neuitata Menajerie de sticlă de Tennesse Williams – una din primele piese americane jucate demult la București, în regia lui Liviu Ciulei, într-o perioadă de destindere culturală – se petrece într-un mic apartament în St Louis, Missouri, unde locuiesc Amanda Wingfield, doamnă mai în vârstă părăsită de soțul ei, și cei doi copii, acum maturi, o fată, Laura, timidă, retrasă și care șchioapătă puțin, și un băiat, Tom, din al cărui salariu, câștigat la un depozit de încălțăminte, trăiește familia. Personaj și în același timp prezentator al piesei, Tom se adresează mereu direct publicului.
Fiecare din ei este nefericit în felul său. La masă, Amanda, cu o voce autoritară, îl ceartă pe Tom ca pe un copil mic că înghite mâncarea fără să o mestece cum trebuie, iar pe Laura o îndeamnă să fie proaspătă și drăguță, în caz că s-ar ivi vreun pretendent. Plictisit, Tom iese să fumeze, iar Laura declară că nu așteaptă pe nimeni. Amanda le amintește, nu se știe a câta oară, ce frumoasă, ce elegantă și ce bine-crescută era ea în junețea ei, în orășelul Blue Mountain, în Mississippi, unde o mulțime de pretendenți înstăriți veneau să o vadă și să-i ceară mâna. Din păcate ea l-a ales pe viitorul tată al copiilor, specialist în telefoane, care, apreciind distanțele, i-a trimis la un moment dat din Mexic un simplu „La revedere“ și nu s-a mai întors.
Pe Laura, mama ei a înscris-o la o școală de afaceri să devină secretară. Trecând prin fața școlii, Amanda intră să le spună educatorilor că Laura, având guturai, a stat acasă. Acolo află, cumplită surpriză, că fiica ei n-a mers la această școală decât câteva zile, tremurând de frică, aproape leșinând la proba de rapiditate, după care s-a retras.
„Și ce făceai în fiecare zi, când spuneai că mergi la școală?“ o întreabă Amanda, exasperată.
„Mă plimbam“, răspunde Laura, „intram la muzeul de artă, la grădina zoologică, la magazinul de bijuterii.“
„Și de-acum înainte, ce ai de gând? Ți-a plăcut măcar vreodată un băiat?“
„Da, odată, demult, la liceu, un băiat pe nume Jim,“ mărturisește Laura și adăugă „dar, mamă, eu sunt handicapată!“
„Să nu pronunți niciodată acest cuvânt“, o repede Amanda, „și să înveți să fii vie și fermecătoare!“
Tom, căruia îi place literatura și ar fi vrut să fie poet, nu se simte nici el prea bine la depozitul de încălțăminte. Când ziua de lucru se termină, în loc să se întoarcă acasă rămâne să vadă filme până seara târziu. Amanda îl ceartă, îi confiscă toate cărțile – printre care un „oribil“ roman obscen de „țicnitul“ D. H. Lawrence – iar Tom răspunde brutal și, vrând să plece în oraș, se încurcă în mânecile pardesiului și îl azvârle în aer. Haina cade peste raftul unde se află menajeria Laurei, prețioasa colecție de mici animale de sticlă, singura ei bucurie. Tom cade în genunchi și strânge obiectele căzute.
A doua zi Tom își cere iertare, Amanda plânge, își exprimă mândria și dragostea pentru el și pentru Laura, îl întreabă ce i-ar place să facă. Să plece, să caute fericirea altundeva, cum a făcut tatăl lui? Dar cum ar putea ele să trăiască fără leafa lui? Poate doar dacă Laura ar avea pe cineva care să aibă grijă de ea, să o ia de soție. La depozitul de încălțăminte nu e vreun bărbat tânăr și cumsecade? Găsește-l. Adu-l aici să facă cunoștință cu sora ta… Să nu fim doar noi trei, împreună și singuri, ar putea ea să adauge.