La Editura Polirom din Iași a apărut recent cea de a doua ediție a romanului Supa de la miezul nopții de Marta Petreu. Cartea reușește să atragă atenția deja prin titlu. Supa de la miezul nopții trimite la expresia din limba franceză „le bouillon d’onze heures“, care desemnează o otravă sau o poțiune letală administrată la ultimul ceas al nopții. În cazul romanului, sintagma trimite la relațiile umane toxice și abuzive. Roman realist și psihologic prin excelență, Supa de la miezul nopții zugrăvește mai multe destine umane care se intersectează și se distrug reciproc. Marta Petreu investighează suferința, violența în cuplu, gelozia, infernul domestic, dar și posibilitățile de supraviețuire. Narațiunea este alcătuită din cinci capitole ample, inegale ca întindere. Fiecare dintre ele este consacrată câte unei zile din săptămână, de vineri până marți.
Supa de la miezul nopții este un roman al infernului domestic, al dramelor conjugale. În centrul întâmplărilor se găsește farmacistul Marcu, o insolită ipostază a lui Don Juan. Asemenea versiunii mitice a seducătorului, personajul se găsește mereu în căutarea femeii ideale, fiind gata întotdeauna de o nouă aventură. Există însă și diferențe semnificative. Spre deosebire de farmacist, Don Juanul mitic nu este nici gelos și nici violent. Femeile acceptă în mod deliberat să devină victimele sale și nu îi reproșează infidelitatea. Din această perspectivă, Marcu este un Don Juan ratat. În plus, el ajunge să fie înșelat în mod sistematic. Drept consecință, rolurile se inversează, seducătorul devenind victimă. Cu toate acestea, paleta cuceririlor sale este extrem de diversă. La un moment dat, personajul trece în revistă femeile din viața lui: Nana, Măriuca, Pauline, Ildikó, Todora. Narațiunea la persoana întâi singular conferă evenimentelor un plus de autenticitate. Personajele rememorează întâmplările prin care au trecut, insolitul cărții provenind din faptul că poveștile de dragoste sunt reconstituite nu numai din perspectiva seducătorului, ci și a victimelor sale. Consecința este o interesantă polifonie a vocilor narative. În mod paradoxal, iubirea și viața în cuplu nu aduc fericirea visată. Dimpotrivă, viața alături de un bărbat violent, gelos și posesiv se transformă într-un adevărat calvar.
Întâmplările romanului se petrec la Cluj și vizează o lungă perioadă de timp. Marta Petreu zugrăvește atât realitățile dure din anii totalitarismului, cât și cele din primii ani de după Revoluție. Deși în centrul interesului se găsesc dramele conjugale trăite de către personaje, nu lipsesc nici trimiterile la condițiile sociale ale timpului. Ele oferă decorul în care se petrec evenimentele.
Fiecare dintre cele trei neveste ale lui Marcu are o personalitate proprie. Prima este Maria, profesoara de muzică, mai mare decât soțul ei, pe care îl iubea ca o nebună. Întâlnită pe vremea studenției, ea este o întruchipare a fidelității. Maria devine un simbol al iubirii necondiționate, un fel de „înger păzitor“. Personajul este destul de schematic și dispare destul de repede din centrul atenției.
Interesul seducătorului pentru Măriuca se risipește brusc atunci când o întâlnește pe frumoasa Pauline Mocanu din Brăila, studentă în anul patru la medicină. Când o vede prima oară, cuceritorul îi spune că regretă faptul că nu este liber ca să o ia de nevastă. Atrasă de lux și distracție, ea acceptă căsătoria cu mai vârstnicul Marcu, un om împlinit din punct de vedere profesional. Din căsătoria lor se naște Olguța. Din păcate, datorită violențelor domestice, geloziei și firii abuzive a personajului, cuplul se destramă. Pauline se recăsătorește cu Étienne, un diplomat belgian, și se mută la Bruxelles. La senectute, ea își rememorează căsătoria toxică din tinerețe.
Cea de a treia soție a seducătorului este Todora, femeia pură de la țară devenită studentă la Artele Plastice. Ea este cea care rememorează cum l-a cunoscut pe farmacistul Marcu Sâmărtin. La momentul respectiv, farmacistul avea 35 de ani și i se părea bătrân. Asemenea Paulinei, și ea devine victima obsesiilor și brutalității lui Marcu. Cu excepția Mariei, nici personajele feminine ale romanului nu sunt niște inocente. De aici numeroasele lor aventuri, tot atâtea tentative de a evada dintr-o relație toxică. Marcu este condamnat, deoarece este lipsit de tandrețe, de fantezie și de bucuria de a iubi. El era de părere că femeia de lângă el este proprietatea lui, un obiect însuflețit pe care poți să îl folosești când ai chef.
Romanul se încheie cu un Prolog în cer și pe pământ în care descoperim atât influența lui Goethe, cât și cea a limbajului liturgic. Titlul este explicat în final. După ce a fost violată de soțul ei, Marcu, Todora promite să îl omoare. Îl invită la cină și îi pregătește supa otrăvită chiar în ziua în care împlinește treizeci și unu de ani. Rememorând trecutul, Todora este cea care vorbește despre le bouillon d’onze heures, în aparență o supă de împăcare. Planul diabolic nu mai este pus în aplicare, deoarece Marcu Sâmărtin moare într-un accident de automobil.
Mizând pe mărturisirile complementare ale personajelor și pe investigația psihologică, Supa de la miezul nopții este un roman al infernului conjugal.