În ultimii ani, efervescența creatoare a lui Mircea Bochiș a fost de nestăvilit. Două expoziții personale la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, alte două la cel din Baia Mare, locul său de baștină, iar acum un volum atipic imaginat, intitulat, lapidar, 14 poeme. În fapt, conform copertei, este vorba de doi autori, poetul Gabriel Chifu și artistul vizual Mircea Bochiș. În realitate lucrurile stau diferit, în sensul că avem un singur autor, pe Gabriel Chifu, și un proiect vizual inițiat de Mircea Bochiș. Primind recent volumul, mărturisesc că am crezut că este vorba doar de ilustrarea unor poeme, fiind un lucru relativ comun ca doi creatori, poet și artist, să conceapă un obiect în formă tipărită, care poate să aibă valoare artistică sau chiar bibliofilă. Însă, ulterior, aplecându-mă cu atenție, mi-a stârnit interesul faptul că, în realitate, este vorba de altceva. Autorul conceptului este Mircea Bochiș, el fiind cel care propune acest proiect inedit la noi, cel puțin din câte știu eu. Bun cunoscător al liricii lui Gabriel Chifu, el și-a propus să realizeze un volum care să cuprindă un număr de 14 poeme ale acestuia, ilustrate cu imagini vintage, secvențe atent selecționate dintr-un film vechi de peste un secol. Protagonista este o tânără cu bustul nud, prezentată în diverse momente/secvențe de „bien-être“, făcându-și toaleta în budoar.
Împărtășind principiile esteticianului francez Étienne Souriau, în care „arta, înseamnă toate artele“, autorul evidențiază această dimensiune a conexiunilor dintre poezie și imagine, mizând pe sinestezia naturală dintre ele. De altfel, această formă de înțelegere a actului cultural are, în ceea ce-l privește pe Bochiș, o bună tradiție, încă de acum mai bine de două decenii, când acesta experimenta diverse forme de fluidizare a granițelor dintre arte. Există în pedigriul său artistic un capitol consistent, dedicat acestor experimente făcute în toate direcțiile și toate domeniile creative, de la cele vizuale – film, pictură, sculptură, grafică, instalație, obiect și până la literatură. Toate aceste forme de expresie au fost și sunt în continuare privite în cadrul larg al societății contemporane, a noilor tipuri de relații pe care internetul le-a indus și impus la nivel global dar, la o privire retrospectivă, este evidentă preferința artistului pentru creația literară. Există o veche fascinație a sa pentru cuvânt, în dimensiunea sa semantică dar mai ales poetică și e suficient să amintim doar Le sens donné a l’oeuvre d’art sau „lettres-poemele“ ceea ce justifică și această recentă apariție a volumului denumit atât de simplu, în spirit conceptual, probabil: Gabriel Chifu – Mircea Bochiș 14 poeme
Conceput asemenea unui proiect curatorial, Bochiș este cel care propune atât selecția poeziilor, cât și a imaginilor, într-un discurs subiectiv, asumat. Este o perspectivă inedită, specifică însă spiritului său mereu neliniștit. Artistul se așează de această dată în rolul unui curator, sau al unui regizor și nu în cel care l-a consacrat, acela de pictor, propunându-ne o altă valență a creativității sale: realizarea unui obiect artistic, o carte care însă din perspectivă auctorială, este asemenea unei expoziții sau unui spectacol. Autorul, Mircea Bochiș, selectează o serie de poezii din creația lui Gabriel Chifu, pe care le armonizează vizual cu imaginile pe care le consideră relevante, volumul rezultat fiind, în fapt, o perspectivă asupra propriului său eu creator.
Interesant în acest demers îmi pare a fi modul în care autorul conjugă relația dintre imagine și text. Este un echilibru structurat pe contrarii, în sensul că textul liric, profund, marcat de o neliniște meditativă este completat, în spirit postmodern cu imaginea deschisă, bovarică, a tinerei surprinsă în momente de intimitate. Consider că aici este și una dintre liniile de forță sau, mai curând, miza proiectului, aceea a inițierii unui dialog, a unei stări de echilibru între mesaje și forme de expresie atât de diferite, o armonie a contrariilor. Este o atmosferă indusă, atent studiată, pentru a crea o relație între două stări de spirit și două forme de expresie. Fiecare dintre poemele ce poartă titluri sugestive precum: Visele, Aparat radio care se aude tot mai încet, Locul cu intrare și fără ieșire, Doar eu aici, Iar universul atunci, da, altă noimă are etc. este însoțit de câte o ipostază bine aleasă a acelei frumoase tinere, venită dintr-un illo tempore.
Manevrând cu rafinament cumpăna trăirilor lirice, Bochiș găsește un echilibru complex cu aceste imagini, pe care le prelucrează într-o formă vizuală adecvată, ce accentuează, asemenea unei tușe scurte dar expresive, imaginea idilică a nudului feminin. Se dezvoltă astfel un dialog rafinat între cele două stări de spirit, dar și de coagulare artistică, imagine și text, fiecare segment păstrându-și identitatea și totodată potențându-se reciproc. Universul propus de Mircea Bochiș este unul al corespondențelor, unde textul și imaginea coexistă într-o abordare neierarhizată, iar intenția sa de a propune o serie de imagini de arhivă care să se conecteze cu mesajul liric, nu este deloc întâmplătoare. Varianta facilă ar fi fost să își conceapă proiectul cu propriile-i creații care, după cum se știe, au un accentuat discurs ludic. Artistul a evitat însă această soluție comodă, propunându-ne o incitantă reflecție din perspectiva pattern-ului actual, asupra unor noi forme de agregare culturală.