Activitatea critică a Constantinei Raveca Buleu acoperă un teritoriu larg, delimitat de comparatism, teoria literaturii și critica și istoria literară tradițională. Autoarea este, de asemenea, unul dintre criticii de întâmpinare frecvent întâlniți în principalele publicații culturale din ultimul deceniu și jumătate, activitatea ei de cronicar beneficiind, desigur, de pe urma studiilor teoretice și comparate aprofundate, materializate în volume ca Paradigma puterii în secolul al XIX-lea (2011), Critică și empatie (2017) sau Splendor singularis. Studii despre esoterism (2021).
Recenta culegere Interhermetica. Studii și eseuri cuprinde texte critice care, extinse către domenii aflate la o anumită distanță unul de celălalt, sunt reunite de ceva mai mult decât împrejurarea că sunt scrise de aceeași persoană. Titlul ales nu este nici întâmplător, nici publicitar: Constantina Raveca Buleu stăpânește într-adevăr arta de a face să comunice, prin hermeneutică, texte, autori și teme literare aparent greu de cuprins în aceeași paradigmă interpretativă. Studiile și eseurile ei merg de la Jean Anthelme Brillat-Savarin (studiat, firește, prin cartea sa clasică Fiziologia gustului, din 1825, dar nu la nivelul artei culinare, cât al meșteșugului cafelei) la Bucura Dumbravă și de la Adrian Marino la Theodore Roszak (citit nu ca „părinte“ al conceptului de contracultură, ci ca prozator, autor al romanului Flicker, din 1991). Între aceste promontorii ce se scaldă în „mări“ îndepărtate, eseista se ocupă de Inteligența Artificială și de călătoria în timp – ca temă în literatură, în paraliteratură și în cinematografie –, de distopia multiculturală și de doamnele familiei Cantemir, de posibila receptare esoterică a romanelor lui Călinescu și de proza construită în jurul personajului Mihai Eminescu ș. a.
Interhermetica nu este, totuși, o carte de tip mozaic și nu numai discursul critic al autoarei contribuie la închegarea ei într-o construcție unitară, care ne furnizează la lectură o proiecție coerentă a unei modalități aparte de interpretare a literaturii. Este limpede că avem de-a face, în personalitatea Constantinei Raveca Buleu, cu un critic care combină armonios, cum spunea G. Călinescu, analiza și sinteza, erudiția și lectura strânsă a semnelor textului. În ecuația criticii ei, comparatismul și teoria sunt ispitele pe care plăcerea criticii propriu-zise le armonizează și le ține sub control. De aceea, eseurile ei se citesc nu numai cu folos, ci și cu plăcere: mai exact, cu plăcerea de a merge pas cu pas pe urmele unui „detectiv“ literar iscusit, înzestrat cu suplețe argumentativă, care știe să cerceteze și să te implice și pe tine, cititorul, în cercetarea sa. Critica autoarei clujene are câteva repere paradigmatice, care sugerează o abordare coerentă – chiar dacă din unghiuri diverse – a literaturii: Constantina Raveca Buleu preferă temele „de frontieră“, subiectele mai puțin evidente, abordarea din perspective neașteptate a scriitorilor canonici și permanenta asociativitate comparatistă. Oglinda comparată funcționează ca o „ramă largă“, dar este în fond o premisă sine qua non a interpretării, căci autoarea se situează într-un context literar universal, nu local, chiar și atunci când analizează autori români. De altfel, în comparatistică nici nu merge pe linia sorbonardă de tip Hazard-Baldensperger, a cercetării „influențelor“ pe o relație metropolă/ literatură minoră, ci optează pentru o lectură a „confluențelor“, a tiparelor literare care se manifestă în spațiu și timp.
Din această perspectivă, firește că are sens să comenteze, în aceeași culegere de eseuri, tema călătoriei în timp în diferite romane science fiction și (neo)gotice contemporane, într-un subtil paralelism, să zicem, cu tema ficționalizării contemporane a personalității lui Eminescu. Căci, în această din urmă analiză, Constantina Raveca Buleu pornește de la diferitele ipostaze ale biografiei poetului în istoria criticii și a prozei noastre, spre a ajunge la un roman contemporan – Solomonarul, de Florin Chirculescu, apărut în 2022 – în care viața scriitorului nu mai este reconstruită cu instrumentele biografiei clasice, ci cu cele ale romanului postmodern. Roman în care labirintul și ucronia, deconstruirea miturilor și capacitatea de abolire a timpului sunt puse în operă spre a configura un Eminescu „uranic“, nu realist, ci posibil. Autoarei îi plac mult asemenea texte, în care literatura nu mai este fixată între frontiere stabile și predictibile: deschiderea este în mod cert una dintre calitățile pe care Constantina Raveca Buleu le apreciază în literatură, cultivându-le și în critica proprie.
Deschidere, însă, nu facilitate. Cu ochi sagace, criticul comparatist aplică o pasionantă lectură „literară“ celui mai puțin literar obiect cu putință, și anume, mașinii de criptat Enigma, utilizată de naziști în cel de-al Doilea Război Mondial. Eseul Constantinei Raveca Buleu este un deliciu pentru amatorii de detectivistică, dar și pentru cei care prețuiesc tâlcul „arheologiei intelectuale“, cum inspirat își denumește ea însăși demersul. Căci, după ce desfășoară „ghemul“ istoriei mașinii de criptat și al spargerii – de către echipa de matematicieni condusă de Alan Turing – a codurilor și a modului de funcționare al Enigmei, eseista găsește o neașteptată apropiere de literatură. Echipa lui Turing și-a denumit operațiunea de criptanaliză prin care a „spart“ mașina Enigma (permițând Aliaților accesul la comunicațiile naziste) cu termenul Banburismus. Or, în The Importance of Being Earnest, Oscar Wilde a creat cuvântul „Bunbury“ pentru a numi practica lui Algernon de a inventa farse complicate, care-i permit anumite extravaganțe licențioase fără a-și periclita respectabilitatea. Cei doi, Turing și Wilde, au fost exonerați de culpa penală (împreună cu alți 75.000 de homosexuali condamnați în Marea Britanie, de-a lungul timpului), prin intermediul aceleiași „legi Turing“ din 2017. Coincidență sau nu, întâmplarea alimentează un exercițiu interpretativ care nu este derulat în sine, de dragul de a citi altfel o poveste cunoscută. Istoria ascunsă a decriptării mașinii Enigma constituie, pentru Constantina Raveca Buleu, preludiul unei analize naratologice a filmului The Imitation Game, realizat în 2014 de Morten Tyldum, pe un scenariu de Graham Moore. Film care și el, la rândul lui, este „demontat“ cu mână sigură, pentru a pune în evidență ceea ce autoarea numește „relația infinit variabilă dintre realitate și ficțiune“, idee care este încă una dintre constantele de adâncime ale eseurilor din Interhermetica.
Prin urmare, suntem martorii „țeserii“ unei „pânze“ hermeneutice, pe măsură ce studiile și eseurile din carte ne poartă prin diverse arcane ale literaturii. Țesută, firește, dintr-un „fir al Ariadnei“, care ne ajută să ieșim în cele din urmă din labirint, pânza Constantinei Raveca Buleu are – datorită perspectivei comparate și a neobișnuitei capacități asociative – o structură 3 D, nu 2 D. Nu întotdeauna ductul critic este ușor de urmărit, lectura trebuind să fie dublată, din când în când, de o consultare suplimentară a unor surse exterioare. Amatoare de enigme și de sensuri ascunse, autoarea nu se sfiește să ne invite, la rândul ei, la o lectură care seamănă, ici-colo, cu o decriptare.
Spuneam că eseistei îi plac temele mai puțin evidente și autorii mari, pe care-i supune la o operație de întinerire, prin evidențierea unor aspecte, până acum, neobservate (cum ar fi, să zicem, „rețelele“ ezoterice din opera, nu numai romanescă, a lui G. Călinescu). Câteodată, din multă erudiție și relativ dezinteres pentru critica estetică, instrumentarul interpretativ al Constantinei Raveca Buleu este supradimensionat în raport cu autorul analizat, cum se întâmplă, de pildă, în Retorică și transpoziție. De la monologul utopic la abordarea distopiei multiculturale. Pornind de la o carte a unui autor de raftul al doilea, eseul – rămânând interesant în tot ce spune în legătură cu mutația pe care o suferă literatura utopică – seamănă, pe undeva, cu tentativa de a vâna un porumbel cu armele potrivite pentru elefanți. Este ispita în care mai cade, uneori, critica teoretică și comparată, când uită că temele și motivele au relevanța pe care o au textele în care apar. Sau, cum spunea G. Călinescu, marii autori sunt cei care dau sens unei epoci (și unei teme, adaug eu), nu invers.
Avem în Interhermetica o bună și succintă carte de vizită a Constantinei Raveca Buleu, unul dintre cei mai interesanți critici comparatiști pe care-i avem în momentul de față și, totodată, unul dintre rarii savanți pentru care plăcerea interpretării nu anulează plăcerea literaturii.