Editarea operelor Școlii Ardelene seamănă straniu cu epopeea mișcării înseși. De excepțională însemnătate pentru constituirea conștiinței naționale moderne și pentru plasarea ei pe harta culturală și politică a Europei, Școala Ardeleană și-a desfășurat, totuși, activitatea într-un climat adesea ostil, nu numai în Imperiul Habsburgic, ci chiar la Blaj, acolo unde libertățile intelectuale pe care și le luau cărturarii veneau uneori în conflict cu dogma catolică. Și-au găsit, mai toți, refugiul în străinătate, deși ideile lor nu erau nici pe placul autorităților din Europa Centrală. Unele texte, rămase în manuscris, s-au pierdut și știm de existența lor numai din referințele aflate în alte opere. Unele texte au rămas până în ziua de astăzi în manuscris, în pofida faptului că se cunoaște unde se află și ce conțin. Exemplul cel mai la îndemână este cel al operei lui Ioan Budai-Deleanu, care nu a fost numai cel mai de seamă scriitor al iluminismului românesc, ci și un savant în domenii ca lingvistica sau dreptul. Achiziționată de statul român la cinci decenii de la moartea cărturarului, arhiva sa literară și mai ales științifică rămâne în parte necunoscută publicului și chiar specialiștilor.
Iată de ce se impune cronicarului să se oprească un moment din survolul celor mai noi apariții din literatura contemporană, spre a consemna o amplă ediție antologică, intitulată Școala Ardeleană. Antologie de texte, 1743-1830. O ediție care, îngrijită de un larg colectiv științific condus de Eugen Pavel, vine să facă dreptate acestei mișcări culturale de o asemenea importanță în istoria națională. Este cea mai amplă operă de publicare a textelor cărturarilor mișcării și apare într-un moment de derută intelectuală și politică, în care este necesară mai mult ca oricând, atât culturii române, cât și națiunii în întregul ei.
Noua ediție are patru volume, însumând peste 3600 de pagini, tipărite în formatul demi quarto. Cuprinde 197 de titluri, deopotrivă manuscrise și tipărituri, și acoperă, cum spune subtitlul, o perioadă cuprinsă între 1743 și 1830. Cele patru volume sunt structurate astfel: volumul I, Scrieri istorice, volumul al II-lea, Scrieri lingvistice. Scrieri literare, volumul al III-lea, Scrieri literare. Scrieri teologice și religioase și volumul al IV-lea, Scrieri filosofice. Scrieri didactice și instructive. Volumul final mai conține și niște cuprinzătoare referințe critice, precum și necesarul glosar de termeni.
Trebuie spus că antologia nu vine pe un teren gol, și nu mă refer aici numai la încercările anterioare de a realiza culegeri cuprinzătoare ale operelor Școlii Ardelene, unele meritorii (în primul rând cele îngrijite de Florea Fugariu în 1970 și 1983), altele didactice și fără merite științifice. Prezenta antologie este o versiune mult amplificată și diversificată a celei îngrijite de același Eugen Pavel, apărută în 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
Față de aceea, ediția de față adaugă nu numai prestanța formatului, ci și 18 titluri noi și numeroase fragmente în plus la titlurile deja prezente în versiunea anterioară. Pe lângă textele propriu-zise, antologia mai conține o introducere, o cronologie amplă a fenomenului Școlii Ardelene, nota asupra ediției, dar și comentarii filologice și de istorie literară, împreună cu note de editor la fiecare text în parte. Cartea furnizează și o binevenită bibliografie a Școlii Ardelene, precum și prețioase reproduceri fotografice, unele intruvabile altundeva, ale unor tipărituri sau portrete de epocă.
Astfel alcătuită, culegerea aduce o contribuție considerabilă la mai buna cunoaștere și înțelegere a Școlii Ardelene, începând chiar cu descrierea propriu-zisă a acesteia.
De pildă, faptul că 62 dintre textele prezente aici aparțin secolului al XVIII-lea și 135 secolului următor ne arată că, pe de-o parte, iluminismul românesc s-a sincronizat cu cel european (în cadrele arătate de Paul Cornea în Aproapele și departele, 1990), dar s-a prelungit mai mult decât acesta, atât prin „trecerea munților“ în Țara Românească și Moldova, cât și pentru că obiectivele sale nu au fost atinse, din cauza circumstanțelor istorice. Faptul că unele dintre inițiativele Școlii Ardelene, cum ar fi înființarea presei și a teatrului național, au fost urmărite și îndeplinite de către pașoptiști devine o certitudine, dacă privim activitatea iluministă românească dintre 1800 și 1830, ca și demersurile romantice dintre 1830-1840.
Dintre cele 197 de titluri antologate de colectivul condus de Eugen Pavel, 54 sunt rămase în manuscris. Nu este o cifră neglijabilă și vorbește de la sine despre dificultățile pe care le-au avut de înfruntat cărturarii Școlii Ardelene pentru a-și face cunoscute operele și ideile, în condițiile în care inițiativa lor de afirmare națională a nimerit în mijlocul unei dispute între Curtea de la Viena și magnații unguri. Prima dorea să mențină Transilvania în condiția de provincie administrată de către Viena și, în cadrele iozefinismului, să configureze Imperiul Habsburgic ca pe un imperiu multinațional, în care fiecare provincie să își aibă „coloratura“ dată de populația dominantă. Magnații unguri, atât cei din Transilvania, cât și cei din Ungaria, doreau dimpotrivă o restaurare a statutului de voievodat autonom al provinciei, ca pas intermediar către unirea cu Ungaria. Nu este, prin urmare, de mirare că primul volum al antologiei este consacrat scrierilor istorice ale iluminiștilor transilvăneni: în istorie, ei au căutat și găsit baza revendicărilor naționale românești. Remarcabil este faptul că, pe lângă textele clasice semnate de Inochentie Micu-Klein, Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior, editorii au adăugat alte texte prețioase, scrise de Toma Costin (inclusiv un comentariu în ungurește), Ioan Budai-Deleanu, Vasile Popp sau Teodor Aaron, ca și mai multe traduceri din istoriografia europeană, realizate de Ioan Teodorovici și Nicola Nicolau.
Este de semnalat și enorma problemă de stabilire a textului, pe care îngrijitorii ediției au avut-o de rezolvat. Ea provine din tripla înfățișare a operelor antologate: manuscrise, tipărituri cu litere latine, tipărituri cu litere chirilice. Totul, în condițiile în care nu a existat, între 1743 și 1830, vreo normă lingvistică, iar edițiile mai vechi erau pline de greșeli, unele semnalate la timpul cuvenit, altele nu. Sub acest aspect, nu sunt multe de reproșat, cel puțin din perspectiva unui cititor profesionist care nu este și un lingvist specializat în secolul al XVIII-lea. Aș spune chiar că este admirabilă moderația cu care s-a operat, între tentația – prezentă în edițiile mai vechi – de a „actualiza“ limba corifeilor Școlii Ardelene și cea de a prezerva particularitățile graiurilor din aceste texte, ce acoperă aproape un secol de evoluție lingvistică accelerată. Ceea ce contează mai mult este faptul că lizibilitatea pentru cititorul de azi nu acoperă caracteristicile personale și de epocă ale limbii textelor respective, după cum acest specific nu devine, totuși, o frână în calea lecturii de azi.
Ediției Florea Fugariu i s-a reproșat (și nu numai de către Z. Ornea) faptul că adnotarea filologică, bibliografică și istorico-literară nu a fost la înălțimea antologiei. Prezenta ediție, clădind pe terenul solid al celei din 2018, furnizează odată cu textele și întregul bagaj de cunoștințe necesar înțelegerii și integrării lor într-un cadru istoric și cultural, deopotrivă românesc și european. Deși majoritatea editorilor implicați sunt lingviști, ei dispun și etalează o cultură literară, filosofică și istorică de anvergură, care le permite să știe totul despre autorul și opera antologată.
Aș mai spune și că impre sio nează, în special în această ediție, amplitudinea preocupărilor filosofice și, în general, a gândirii iluministe din Transilvania românească. Etica, filosofia politică, metafizica, logica, didactica și filosofia naturii ș.a. sunt abordate cu curaj de către acești cărturari aflați, adesea, la prima sau a doua generație știutoare de carte. Este nu numai dovada rolului pe care l-a avut școala, cea românească și cea europeană (de la Viena și Roma), dar și o parțială contrazicere a teoriei, conform căreia iluminismul est-european a fost mai ales practic. Există și preocupări teoretice, inclusiv de filosofie a statului și dreptului: numai necesitatea luptei de emancipare națională a dat mai mare vizibilitate gramaticii și istoriei.
Prea amplă pentru a pretinde că am cuprins-o într-o cronică, noua ediție a antologiei Școala Ardeleană este o operă capitală a culturii române actuale. Ea depune mărturie despre buna orientare culturală și politică, despre deschiderea europeană pe baza căreia cărturarii transilvăneni au gândit afirmarea națiunii române moderne. Aniversarea eseului lui E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne (3 vol., 1924-1925), nu poate fi înțeleasă fără marea lucrare întemeietoare cuprinsă între copertele acestei ediții monumentale a textelor Școlii Ardelene.
PS.: Acest articol a fost scris înainte de a fi aflat vestea cutremurătoare a trecerii la cele eterne a profesorului Eugen Pavel. Dumnezeu să-l ierte!