Clujul cultural este zona predilectă de interes pentru Elena Abrudan, profesoară universitară de jurnalism cultural și comunicare, deși multe alte spații nu-i sînt străine. În special artele vizuale se află în atenția ei și, în cadrul lor, artiștii contemporani au locul cel mai important. Volumul de față adună texte referitoare la fenomene care au marcat plastica ultimilor ani și relația fenomenului artistic de dată recentă cu publicul și cu piața de artă. Perspectiva autoarei este cu adevărat una jurnalistică, destinată să surprindă evenimentele și semnificația lor în momentul producerii. Totuși, unghiul său de vedere este mai larg, cuprinzînd corelația artei contemporane românești cu cea universală, dar și cu tradițiile ei, situate în secolul XIX și mai ales XX.
Elena Abrudan se referă la artiști încă tineri sau din generația de mijloc, oricum afirmați după 1989 și intrați mai decis în conștiința publicului în secolul XXI. Astfel, ea are în vedere nume precum Ciprian Mureșan, Cristian Rusu, Adina Pintilie, Mircea Cantor, Sebastian Moldovan și desigur Adrian Ghenie, steaua ajunsă la zenit.
Textele din carte oscilează între eseu și expunerea teoretică a unor tendințe și curente ale artei contemporane, dar și a unor tehnici de marketing cultural, și cronica vizuală. Ele au apărut în publicații culturale precum „EM Art“, „Tribuna“, „Luceafărul de dimineață“, „Observator cultural“ și altele, Elena Abrudan fiind o semnătură familiară pentru cititorii periodicelor de acest tip. În calitate de cronicar, scriitoarea manifestă curiozitate și pricepere în domenii variate ce intră în arealul plasticii moderne. Articolele sale se referă la pictură, dar și la sculptură, la instalații pe care le „povestește“ în chip incitant, mozaic, „obiecte“ ready-made, fotografie, grafică digitală etc. Piața de artă și experiențele comerciale care le completează pe cele estetice sînt un alt obiect de studiu pentru autoare și faptul că nu le ignoră trezește interesul cititorului.
Elena Abrudan folosește cu abilitate experiența sa extinsă în materie de artă. Cronicarul literar pune în valoare lecturile sale multiple. Cel de teatru, film, sau artă este avantajat de ce și cît a văzut în cariera sa. Antecedentele, în care intră și o semnificativă experiență internațională, îi permit autoarei să realizeze corelații între evenimentul la care se referă și altele, anterioare. Lucrarea discutată este pusă astfel într-un context potrivit, legăturile sale, uneori inaparente pentru nespecialist, îi sînt foarte clare cronicarului și, desigur, un rol însemnat revine capacității sale de a stabili conexiuni și mobilității privirii. Nu mai puțin, situarea în Cluj-Napoca, o cetate a artei, o favorizează pe Elena Abrudan, ceea ce se întîmplă aici fiind, după cum deducem din textele sale, important și paradigmatic.
O parte interesantă a cărții o constituie cea finală, de aproape 30 de pagini. Trei capitole sînt puse sub titlul secțiunii: „Dialogul artelor“. Aici Elena Abrudan se referă la comentarii poetice asupra lucrărilor de artă plastică așa cum apar ele în Rondul scriitorilor în dialog cu lucrări din parimoniul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, din anul 2020. Urmează comentariul expoziției de terminologie medicală interpretată grafic dintr-o expoziție a artistei și eseistei Laura Poantă și chiar cronica unui volum de poezie ilustrat. Dialogul artelor este sesizat cu acuitate de o autoare ce are acces deopotrivă la arta cuvîntului și la cea vizuală, stabilind și în aceste cazuri liniile unor dialoguri între domenii care se dovedesc complementare.
Volumul Elenei Abrudan este realizat cu atenție pentru proprietatea expresiei și pentru accesibilitatea comunicării. Cronicile sale și eseurile nu fac paradă de stil pretențios, ci expun acte artistice subtile cu simplitate și cu o plăcută însușire de a realiza o descripție convingătoare excusiv din cuvinte, volumul fiind lipsit de ilustrații, spre regretul totuși al cititorului. Este de înțeles că obținerea drepturilor de reproducere pentru o vastă galerie de lucrări menționate în carte ar fi pus în imposibilitate apariția, dar o părere de rău tot rămîne.
Artiștii români contemporani nu pot decît să se bucure, alături de toți cei care parcurg volumul, că Elena Abrudan le pune în valoare activitatea și îi comentează adecvat. Imaginea artei de azi este, prin textul autoarei una frumoasă și convingătoare.