Cea mai recentă lucrare a lui Peter Zeihan, apărută în primă ediție în 2022 (limba engleză), a devenit accesibilă de curând și publicului românesc, grație ediției îngrijite de Editura Litera, în seria Kronika. Mai curând puțin cunoscut cititorilor români (poate cu excepția unui segment restrâns de analiști), preocupările lui Peter Zeihan sunt în general circumscrise analizei geopolitice și geopoliticii mondiale, dacă avem în vedere contribuțiile sale anterioare, precum și activitatea sa substanțială în cadrul Stratfor (Strategic Forecasting Inc.), entitate americană de prestigiu, fondată de George Friedman și axată pe analize de securitate și riscuri geopolitice, ai cărei clienți includ de la instituții academice la corporații de anvergură precum Lockheed Martin sau Goldman Sachs. Deși volumul la care ne referim a apărut în versiunea engleză în anul 2022, acesta nu face trimitere în vreun fel la izbucnirea sau evoluțiile războiului din Ucraina, întrucât manuscrisul autorului a fost înaintat editurii cu doar câteva zile (16 februarie 2022) înainte de agresiunea rusă asupra Ucrainei și de evoluțiile care au urmat, trecând apoi prin procesul firesc de editare, corectare și tipărire.
Întemeiată pe o pletoră de date și informații statistice, fără îndoială interesante, esența lucrării este reprezentată de predicția unui cvasi-iminent colaps al globalizării, perceput ca un fenomen deja în desfășurare, cu evoluții rapide și urmări dezastruoase, nu doar în termeni economici.
Unele afirmații ale autorului sunt cel puțin discutabile, dacă nu cumva flagrante, complet nefondate, în vreme ce altele și-au găsit deja confirmarea în realitatea recentă. Exemplele sunt numeroase în acest sens, mai ales pentru prima categorie menționată: „Japonia pare hotărâtă să moștenească regiunea (Asia de Est), dar viitorul nu va fi chiar așa de senin. Da, desigur, puterea navală a Japoniei înseamnă că ar putea suprima China în câteva săptămâni (de fapt, puterea navală a Chinei este superioară celei a Japoniei – n.n.), după care ar putea alege momentul și locul unui conflict pe ocean (sic!).“ Și mai delicată este afirmația potrivit căreia „în primul rând, pacea face foarte mult rău planetei“ (p. 393), care nu se poate susține cu niciun fel de argumentație (Zeihan susține că o mare parte a omenirii a pornit astfel pe calea industrializării, fapt care a generat o explozie de emisii de carbon și implicit efect de seră, ca și cum izbucnirea și desfășurarea unui război planetar nu ar fi fost mult mai teribilă, dat fiind faptul că ar fi adăugat industrializării și economiei de război și alți factori, mai ales cumplite pierderi umane și materiale la nivel global). Pe de altă parte, evoluții cunoscute, precum declinul demografic (specific mai ales continentului european, dar nu numai) și mai ales retragerea (sau reconsiderarea poziției) SUA din sistemul economic mondial, inclusiv prin măsuri foarte recente (care nu puteau fi menționate în carte), precum impunerea, de către administrația Trump, a unor tarife vamale copleșitoare, de minimum 10 %, mergând până la 34%, reprezintă implicit lovituri puternice la adresa comerțului global și a globalizării. În altă ordine de idei, chestiunea declinului și îmbătrănirii demografice, asupra căreia se oprește Zeihan – una absolut reală, înseamnă, dincolo de fragilizarea sistemelor europene de pensii, încă un mare neajuns, anume acela că, de exemplu, o Europă îmbătrânită masiv nu mai poate absorbi decât într-o măsură tot mai mică ceea ce produce, de unde și importanța menținerii unui nivel ridicat al exporturilor, una din destinațiile principale fiind tocmai SUA, țară însă care se îndreaptă deja, după cum putem constata fiecare din noi chiar în zilele acestea, spre un război comercial cu Uniunea Europeană și nu doar cu UE, exhibând abordări mai degrabă izolaționist-protecționiste. De altfel, după cum este cunoscut, lanțurile de aprovizionare globale funcționează cu protecția marinei americane, iar evoluții recente au arătat existența unor ezitări în acest sens.
În construcția argumentației sale, desigur discutabilă, Zeihan pornește de la date și elemente reale, concrete, pentru a contura proiecții sau predicții sumbre pentru viitorul mediu și îndepărtat. Bunăoară, autorul evaluează anul 2019 ca fiind ultimul an bun al economiei mondiale, apreciind că anii de după 2020 vor fi ani de prăbușire a consumului, producției, investițiilor și a comerțului aproape peste tot, fapt ce ar conduce implicit la lovituri puternice receptate de globalizare, și la un viitor în care niciun sistem economic nu va putea funcționa nerăvășit, fără să suporte puternice trepidații, o nouă realitate în care capacitatea de adaptare este probabil provocarea cea mai mare. Mai mult decât atât, alegând unul din anii pandemiei de Covid 19, Zeihan evocă lipsurile de tot felul care s-au făcut simțite peste tot în lume, de la hârtie igienică la lemn, fructe, cutii de suc și faptul că toate acestea (dar mai ales fiecare intrare și ieșire din izolare) au determinat schimbări ale obiceiurilor de consum, de la achiziția de materiale pentru renovarea locuințelor sau îmbunătățirea standardelor de locuit (în izolare) la timpul rezervat vacanțelor, călătoriilor, socializării (după ieșirea din izolare). Ceea ce observă în mod corect Zeihan este faptul că fiecare schimbare a obiceiurilor de consum a atras după sine și reconfigurări industriale globale pentru a satisface noile cerințe, adică o re-adaptare a lanțurilor de producție și aprovizionare, care au ajuns în agonie în anul amintit (2021), în primul rând pe fondul unei volatilități a cererii. Pornind de la acest fapt real, Zeihan argumentează aproape analogic că procesul de de-globalizare (colapsul globalizării) va lovi puternic pe fondul instabilității aprovizionării și a unor vulnerabilități din cele mai diverse (exemplul oferit, producția de bluejeans, cu furnizorii de denim pentru SUA provenind din state precum China, Mexic și Bangladesh, în vreme ce țesătura este vopsită în țări precum Spania, Turcia sau Tunisia, folosind substanțe chimice fabricate în Germania, cu atât mai afectată acum, pe fondul taxelor vamale impuse de SUA, în procente diferite, fiecărui actor statal).
Zeihan aduce în discuție inclusiv unele chestiuni „neplăcute“ ale politicilor verzi, precum acumulatorii necesari autovehiculelor electrice, iar exemplul ales este unul cu atât mai de actualitate în aceste săptâmâni, anume bateriile de pe autoturismele electrice Tesla (care la momentul scrierii cărții nu se confruntau cu deficitul de imagine din prezent, ce a condus la pierderi masive ale cotatiilor bursiere). Autorul evidențiază că procesul de fabricare a unei singure baterii Tesla de 100 Kw/oră implică un consum mare de energie și emisii de 13 500 kg de bioxid de carbon, echivalentul poluării cu carbon generate de un autovehicul convențional cu motor pe benzină care ar parcurge 53 000 km, iar datele menționate corespund unui calcul care pornește de la presupunerea că Tesla este reîncărcată exclusiv prin folosirea de tenhnologii verzi, deși în realitate lucrurile stau diferit, cel puțin în SUA, unde rețeaua energetică este alimentată în proporție de 40% cu gaz natural și alte 19 % cu cărbune, iar acest profil mai degrabă tradițional ridică pragul de amortizare a emisiilor de carbon ale unui vehicul Tesla la 88 500 km. Poate că lucurile așa stau, sau stăteau, în realitate, în privința autovehiculelor electrice, dar la fel de adevărat este că industria auto electrică a progresat enorm în ultimii ani, nu doar în privința autonomiei acumulatorilor de pe autovehicule, ci și în privința caracteristicilor prietenoase cu mediul (materialele folosite, reciclarea acestora).
Pe de altă parte, Zeihan evocă inconsistența politicilor americane și europene, vorbind despre ultimele administrații americane (Clinton, W. Bush, Obama, Trump, Biden) ca expresie a unui populism narcisist, în vreme ce europenii sunt blamați pentru dificultățile în a se pune de acord asupra unor politici financiare comune sau de politică externă, inclusiv privind o politică comună legată de chestiunea refugiaților.
Deși susține că lucrarea în sine nu este o tânguire și nici măcar un îndemn de a trece la acțiune, întrucât, din punctul său de vedere, momentul propice de a merge pe un alt drum a fost ratat, de fapt, dincolo de proiecția sa mai degrabă sumbră, Zeihan provoacă tocmai la identificarea unor soluții de abordare înțeleaptă a viitorului, ținând cont de provocările lumii în care trăim. Dincolo de unele puncte de vedere mai mult sau mai puțin controversate, lucrarea este una utilă cel puțin prin prisma abundenței documentării și informațiilor privind istoria recentă.