Am scris pînă mi s-a uscat cerneala
Am scris pînă mi s-a uscat cerneala în peniță.
Am scris pînă mi s-a uscat mîna dreaptă.
Am scris numai cu gura închisă.
Am scris pînă s-au întunecat rînd pe rînd toate literele
din alfabet.
Am scris în picioare am scris în genunchi am scris
pe coate tîrîș ca un șarpe fără cap
căci soarele pentru mine nici n-ajunge să apună.
Am scris încet pripit apăsat înghițeam repede
fără să mă înec cuvinte după cuvinte.
Am scris cum se naște orice cuvînt
viu țipă ca un copil
înainte de a adormi.
Dincolo de mine în spate însă
Credeam că n-o să ajung niciodată acolo acolo doar
iarba e cerul iar florile stele ce cad
parfumate decum le privești.
Întotdeauna am dat tot ce am avut.
Am fost gol-pușcă așa am rămas
nu îmbrăcat cu odăjdiile de obște ale fericirii
trupești de mai tîrziu.
Am început și eu cu sfîrșitul
alfabetul cu litera zet
să țip sănătos
fără să mă forțez fără
a lega măcar primele două silabe
materne.
Dincolo de mine în spate însă
era totul o apă vie
un aer matinal
din care am băut, am respirat adînc
înecându-mă puțin.
Un strop.
Un gust ce îl port încă
pe limbă.
Cînd să te strig
Sînt un biet bîlbîit niciodată nu ți-am putut spune
numele dintr-una.
Silabele în cerul meu palatin fac o coregrafie
mereu nouă cînd să te strig.
Și în tăcere mă bîlbîi puțin înainte de-a respira
primul cuvînt înainte de a adormi fug încurcat mereu
la dicționarul meu de sunete vii din piept
din care unul îmi suflă numai de mine auzit
în ureche acel sunet rătăcitor.
S-a făcut ziuă
Dis-de-dimineață s-a întîmplat și minunea asta.
Au înviat brusc toate cărțile altfel claie peste grămadă
din biblioteca mea
de sub care greu tot mai greu mă trezesc.
Praful de pe ele din ele invizibil
s-a transformat brusc în cel mai proaspăt polen
de început de lună mai.
Povestea din Muntele vrăjit, insinuant erotică
și discuția de acolo fatală
mi-au ajuns repede iarăși în inimă.
Citeam ca la început Annabel Lee
iar Blaga melancolic plutea solitar pe Luntrea lui Caron.
Dintr-o dată fereastra închisă s-a spart brusc fără zgomot
de o lumină nouă.
S-a făcut ziuă.
Chip
Au înflorit toți merii
ca în calendarul iulian de Crăciun
cînd se deschid cerurile și pămîntul crapă
înghețat mărunt mărunt
precum o oglindă neagră fărîmițată
în care se reflectă orișice chip.
Doar eu
mă uit în ea orb
și o pipăi așa cu privirea
ca pe o zăpadă neagră
din prima zi a facerii
o piele acolo întinsă la infinit
ca a unui nou-născut.
Fișă biobibliografică
Mai întîi am învățat să umblu.
Abia apoi să vorbesc.
Apoi să tac.
Mă ridicam greu în genunchi
în patru picioare cum s-ar zice
ca orice înger trezit brusc din somn
apoi hai sus – primul pas.
Cădeam întotdeauna în brațele mamei.
Aceasta se-ndepărta însă de mine
tot cu un pas
pe măsură ce deveneam și eu
o ființă pe propriile-i picioare.
Nu-mi dădeam însă seama
că pe măsură ce mă înălțam
ea se îndepărta tot așa
pas cu pas.
Acum că știu să merg
ea mă așteaptă cu brațele larg deschise
de la răsărit la apus.
Cu vorbitul a fost cel mai greu.
Bîlbîiam mereu și mereu aceleași silabe
ce nu se lipeau parcă nicicînd
în cerul gurii
într-un singur cuvînt.
Acum le înghit sec
fără sunet, cu ușurință.
Vorbirea mea a devenit tot mai ascunsă
și mai timid iscoditoare
de parcă se varsă într-o tăcere
fără cusur.
Zi
M-am speriat că se înserează iarăși prea devreme.
Că nu va fi acea zi lungă lungă promisă de la început.
Că se oprise ceasul ori că a rămas în ziua de ieri.
Calc pe apă mîna mea ajunge pînă la tine în somn
Multe.
Post-scriptum
Acum cînd m-am apucat și eu de scris
au dispărut toți cititorii.
Poeziile multe recunosc păreau de o frumusețe ciudată
cioplite direct în marmura
de abur a propriei mele respirații
(nimic nu cutremură mai mult niciodată decît ea
această frumusețe neașteptată)
în timp ce afară e întotdeauna iarnă cînd scriu
chiar și în mijlocul verii
e singurul anotimp bun pentru scris
o rimă a lui vers alb cum s-ar zice cînd
chipul tău de acum șterge toate toate celelalte chipuri
purtate rînd pe rînd de la nașterea ta încoace
căci orice naștere asta am învățat-o
destul de tîrziu
e o nouă lectură a lumii
în care ai căzut și tu așa
ca alții
sărac anemic tot mai tăcut
cu degetul arătător
direct înfipt
în nisipul alb
greu vizibil
al unei coli de hîrtie