Despre cazul Samuel Paty s-a vorbit și s-a scris mult. A apărut acum a patra carte consacrată lui Paty, scrisă de sora acestuia, Mickaëlle Paty, în colaborare cu scriitoarea Émilie Frèche: Cursul domnului Paty (Éditions Albin Michel), Cartea, rezultat al unei minuțioase investigații și al unei documentări ample, are o puternică încărcătură afectivă, sora lui Samuel Paty încercând să facă lumină și să denunțe aproximațiile și minciunile care s-au spus despre fratele ei. Să reamintim, pe scurt, faptele. În 6 octombrie 2020, Samuel Paty, profesor de istorie-geografie la o școală din Conflans-Sainte-Honorine (regiunea pariziană), ține un curs de educație civică pe tema libertății de exprimare. Cum tot atunci avea loc procesul autorilor atentatului de la Charlie Hebdo, profesorul își construiește cursul luând atentatul drept principal reper. Proiectează pe un ecran, ca material ilustrativ, trei caricaturi apărute în revistă, una din ele referindu-se la profetul Mahomed. Înainte de asta îi previne pe elevii de confesiune musulmană că riscă să fie șocați, recomandându-le să întoarcă privirea sau să iasă din clasă cât timp sunt proiectate caricaturile. Fervent adept al principiului laicității, profesorul are totuși grijă să menajeze posibilele susceptibilități.
Ceea ce nu prevăzuse profesorul era capacitatea de a fabula a unor adolescente. O elevă, care NU fusese la școală în ziua respectivă, îi povestește tatălui, un anume Brahim Chnina, că profesorul le ceruse elevilor musulmani să ridice mâna după care îi dăduse afară din clasă, obligându-i să aștepte pe culoar; în plus, profesorul ar fi arătat niște desene blasfematorii la adresa Islamului și a Pro fetului. Chnina difuzează versiunea sa mincinoasă pe rețelele sociale, postarea devine virală pe Internet și, firește, atrage atenția unor militanți islamiști. Paty încearcă să restabilească adevărul, dar răul fusese făcut. Chiar și câțiva colegi ai lui încep să aibă îndoieli, iar unul se desolidarizează public. Direcțiunea școlii nu e suficient de fermă, inspecto ratul tărăgănează ancheta, pe rețelele sociale curg imprecațiile și amenințările, poliția nu vede în asta o urgență. Curioasă atitudine, pentru că din ianuarie 2015 până în octombrie 2020 în Franța avuseseră loc o serie de atentate teroriste soldate cu 259 de victime. Paty avea să fie victima cu numărul 260.
Ecoul evenimentelor de la Conflans-Sainte-Honorine ajunge și la Abdoullakh Anzorov, un tânăr de 20 de ani de origine cecenă care locuiește în orașul Évreux. Islamist fanatic, Anzorov decide că „necredinciosul“ trebuie pedepsit exemplar. Cumpără două cuțite, unul cu o lamă foarte lungă. Se duce în orașul lui Paty, găsește școala, dar, cum nu-l cunoaște pe profesor, le oferă 300 de euro unor elevi care urmau să-i arate victima. Suntem în 16 octombrie, după amiaza, Paty iese de la cursuri, elevii „voluntari“ își fac treaba, Anzorov se apropie de Paty, îi aplică 17 lovituri de cuțit și apoi, cu cuțitul cel mare, îl decapitează, pune capul lângă trup după care fotografiază scena și, previzibil, distribuie poza pe rețelele sociale. Este prins foarte repede, îi atacă pe jandarmi și este împușcat. Va fi, în decembrie, înmormântat în Cecenia ca un erou. La trei zile după Conflans-Sainte-Honorine, un atentat terorist face, la Nisa, trei victime.
Autoarele ne prezintă la un moment dat un bilanț sumar al atentatelor islamiste. Cifrele sunt înfricoșătoare. În martie 2012, Mohamed Merah ucide trei militari, după care, la o școală evreiască din Toulouse, omoară trei copii și un profesor. Mama lui Merah declară că e mândră de fiul ei, care „a îngenuncheat Franța“. În iunie 2015, Yassin Sahli îl decapitează pe patronul său. În noiembrie 2015, mai multe comandouri atacă sala de spectacole Bataclan și câteva restaurante din preajmă. Bilanț: 130 de morți. În iunie 2016, doi polițiști – un bărbat și soția lui – sunt decapitați la ei acasă, în fața copilului lor. În 14 iulie, un camion condus de Mohamed Bouhlel intră în mulțime, ucigând 86 de persoane și rănind alte 458. În 26 iulie, doi islamiști îl ucid, într-o biserică de lângă Rouen, pe părintele Jacques Hamel. În octombrie 2017, la gara din Marsilia, două studente de 20 de ani sunt ucise în mod sălbatic. Se înmulțesc atacurile cu cuțitul (de regulă, cuțite de măcelărie). În decembrie 2018, cinci persoane sunt asasinate la Târgul de Crăciun de la Strasbourg. Sinistra listă nu se oprește aici.
În ochii Mickaëllei Paty, statul e vinovat pentru moartea fratelui ei. Autoritățile nu au luat în serios amenințările islamiștilor, Samuel Paty nu a fost protejat. Uciderea lui Paty a avut loc în ceea ce Jacques Chirac a numit „teritoriile pierdute ale Republicii“, așadar acolo unde nu mai funcționează valorile democratice. Cele două autoare insistă mult pe principiul laicității, arătând că profesorul Paty a murit fiindcă a rămas credincios acestui principiu. În fapt însă, laicitate înseamnă respingerea fanatismului și a fragmentării sociale. Crimele amintite mai sus au fost comise de musulmani radicalizați, de islamiști fanatici. Mulți musulmani trăiesc în comunități închise, perpetuând obiceiuri anacronice. În școli, elevii musulmani refuză să citească Doamna Bovary sau să privească tablouri de Renoir pe motiv că sunt „imorale“. Civilizația occidentală este diabolizată și respinsă, iar această respingere poate lua, cum am văzut, forme violente. Mickaëlle Paty definește cu claritate fenomenul: „După această lungă anchetă, am căpătat convingerea că fratele meu nu a fost asasinat din întâmplare. El a murit deoarece în fața ofensivei islamiste noi nu am produs, de mulți ani încoace, decât o serie de renunțări pe care le credeam fără importanță, dar care au construit un sistem. Liderii noștri succesivi sperau să păstreze astfel pacea socială. A fost o eroare grosolană de analiză, întrucât islamismul nu e un dușman cu care să te așezi la masa negocierilor. El este un proiect politic totalitar, agresiv și care vede lucrurile pe termen lung.“