Cum am văzut rândul trecut, în romanul Râul dintre de Ngugi Wa Thiongo, publicat în 1965, două regiuni de dealuri în Kenya, Kameno și Mayuku, străbătute de râul Honia, răspund influenței colonizatorilor albi fiecare în felul său. Spre deosebire de centrele urbane ale Kenyiei – Nairobi, capitala țării, și Siriana, oraș școlar și medical dominat de misionarii creștini – în Kameno și Mayuku mulți locuitori respectau încă vechile tradiții locale. În Mayuku, religia creștină era susținută de Joshua. Predicator convertit în tinerețe în Siriana, profund convins de adevărul universal al acestei religii, el nu putea să înțeleagă de ce micii zei locali, „prinți ai întunericului“, cum spunea el, mai erau încă respectați. În Kameno însă, Chege, urmașul unei vechi familii de magicieni și războinici, era convins că spre deosebire de religia impusă de albi, în cele din urmă datinele străvechi vor învinge.
Conflictul tacit dintre datinele respectate în Kameno și credința universală susținută de Joshua în Mayuke s-a manifestat public în generația următoare. Waiyaki, fiul lui Chege, elev strălucit al școlilor din Siriana, învățase tot ce știau albii, fără să uite defectele lor. Adolescent, el abia așteapta circumcizia, obicei străvechi, dureros bine înțeles, dar care îi făcea pe băieți să devină cu adevărat bărbați. Predicatorul Joshua avea două fete, Muthoni și Nyambura, amândouă botezate și crescute în spiritul religiei creștine. Când se apropie sărbătoarea publică a tăierii împrejur – circumcizia pentru băieți, clitorectomia pentru fete – Muthoni se simte atrasă de acest obicei tribal. „Viața mea și a ta, îi spune ea lui Nyambura, sora ei, e aici, printre dealuri, așa cum știm amândouă. […] Cum altfel poate o fată să devină femeie?“ Dat fiind că familia ei n-ar fi de acord, ea fuge la mătușa ei care locuia în Kameno.
În noaptea tăierii împrejur, când tineri și adulți, femei și copii dansează pierduți în frenezia sărbătorii, Waiyaki o vede pe Muthoni, frumoasă, fericită, săltând nestăpânită, cântând, descriind cum un bărbat și o femeie fac dragoste. Luat și el în cercul celor care dansau, Waiyaki, la început distant, rezervat, își aude numele strigat de coriști și toboșari. „Și dintr-o dată a simțit că o mână și blândă și puternică îi luase sufletul și i-l bătătorea. […] Era liber, uitase totul, nu mai dorea decât un singur lucru, beția fără margini, extazul, plăcerea.“ Părăsind dansul, în întuneric, printre copaci, o găsește pe Muthoni și o întreabă de ce și-a părăsit familia. Sunt creștină, răspunde ea, „dar vreau să fiu femeie: cum aș putea să rămân departe de trib când toate fetele născute alături de mine, în același timp, m-au părăsit?“ Vreau să fiu, continuă ea, „o femeie frumoasă în tribul nostru“. Waiyaki, rămas singur, amețit, înțelege însă că nu se va mai întoarce la mulțimea din care, de fapt nu făcea parte.
În zilele următoare, tăierea împrejur, dureroasă, îl zguduie pe Waiyaki. Rana se umflă, dar după câtva timp se vindecă. Waiyaki, în sfârșit liniștit, află de la Chege, tatăl lui, că printre fete, una singură, Muthoni, continuă să sufere. Rana ei crește, devine din ce în ce mai gravă, dar Muthoni nu încetează să vorbească. „Sunt creștină, o anunță ea pe Nyambura, sora ei, în coliba mătușii lor în Kameno, sunt o creștină în tribul nostru. Am să cresc mare și sănătoasă în trib.“ Luată în sfârșit la spitalul din Siriana, înainte să-și dea sufletul, Muthoni îl roagă pe Waiyaki, venit să o viziteze, să-i spună lui Nyambura că „îl văd pe Isus. Și sunt o femeie, frumoasă în trib.“
De ce a făcut ea ce a făcut, se întreabă cei care au cunoscut-o, Waiyaki printre ei, fără să știe bine cui i se pune această întrebare. Cum vom vedea rândul viitor, și pentru discipolii lui Joshua, și pentru cei care, printre dealuri, continuau să urmeze vechile obiceiuri tribale, sfârșitul tragic al lui Muthoni răsuna ca o amenințare, ca un avertisment. Împăcarea nu e cu putință, voi, numai voi aveți dreptate.