Cristina Danilov (n. 9 mai 1970), licențiată în Filologie și Psihologie, a publicat cărți de poezie, Noi, fii melcului, Ceva care să-mi amintească de mine, eseuri, Fuga din Babel și alte povestiri pentru suflet, a coordonat și tradus antologia de versuri Ceva care să-mi amintească de mine. Este psiholog cu drept de practică. Cele patruzeci și cinci de tablete cuprinse în Cufărul lui Cain au fost publicate în cotidianul „Ziarul de Iași“, unde susține, din 2021, rubrica Opinii. Cartea este prefațată de Adrian Alui Gheorghe și are texte escortă semnate de Horia Gârbea și Toni Hrițac.
Titlul cărții de față s-a născut în timpul unei discuții telefonice între autoare și editorialistul cotidianului care găzduiește rubrica de psihologie a Cristinei Danilov. „E ca și când ai trage după tine un cufăr, unul în care primul păcătos veritabil al lumii și-a dosit întreaga lui natură umană. De îndată ce-l deschizi, încerci să găsești sens fiecărei emoții, raportându-te la ele. Prin suferință, înțelegi mult mai bine de ce e capabilă ființa umană (…)“, afirma atunci autoarea, dând la iveală un interesant joc de idei: cutia Pandorei este înlocuită, într-o lume creștină de cufărul lui Cain.
Cele patruzeci și cinci de tablete se situează la confluența dintre literatură, psihologie și gazetărie: un melanj interesant, un act delicat în care justa măsură și chiar un proces alchimic sunt necesare pentru ca „produsul final“ să fie unul izbutit. Din fericire, Cristina Danilov trece cu bine această probă de măiestrie. Cunoștințele din domeniul religios, mitologic, psihologic și literar sunt vaste, iar faptul că personalitatea autoarei are și un aspect ludic contribuie la reușita fiecărui text. Nu se poate spune când începe să „vorbească“ psihologul, nici când tace acesta pentru a lăsa loc scriitorului, de aceea am folosit termenul de alchimizare. Textele Cristinei Danilov par chiar o conversație cu un prieten, iar acesta este cititorul, unul în fața căruia te poți deschide, poți face analize și emite ipoteze, opinii, verdicte, fără teama de a fi greșit înțeles ori judecat. Există și o bine conturată latură civică și pedagogică în Cufărul lui Cain. Autoarea nu trece cu vederea ideile preconcepute, obscurantismul, snobismul, misoginismul, stereotipiile și alte tare ale societății contemporane. Ideile sale sunt exprimate clar și răspicat, chiar asupra unor subiecte mai delicate în spațiul românesc precum religia, locul femeii în familie/ societate ș.a.m.d. Tabletele Cristinei Danilov au și caracterul unor povești cu tâlc. Întreg alaiul de tare – prostia, mândria, imaturitatea, lașitatea, hoția și încă multe altele care, din păcate, ne sunt familiare, din interacțiunile zilnice, sunt luate și analizate de către psiholog, descifrate și valorificate literar de către scriitor. Autoarea evită încadrarea acestor povești în aria religioasă, a parabolelor sau în siajul Decalogului ori a Fericirilor și merge pe o variantă mai deschisă, nu și mai ușoară, care spune că „prin râs se pedepsesc moravurile“. Din acest punct de vedere, tabletele Cristinei Danilov amintesc de aspectul moralizator al snoavelor, de poveștile lui Nastratin Hogea sau ale lui Păcală și Tândală. Ajunse în gura satului, în gura lumii, întâmplările reprobabile devin povești doar în aparență simple, banale, efectul lor fiind unul de o rafinată asprime. Un alt aspect al acestor texte, iată, multifațetate, este acela că realizează o radiografie a societății românești contemporane. Doar pentru acest aspect și Cufărul lui Cain poate fi un important instrument de lucru pentru scriitori, dramaturgi sau scenariști. Iată, bunăoară, o situație destul de des întâlnită, despre care Cristina Danilov vorbește în tableta cu titlul Munchausen, povestea în care te crezi iubit. „Lipsa dragostei e înlocuită, la maturitate, cu dragostea de boală. Ipohondria și sindromul Munchausen sunt o salvare pentru unii, un mod de a fi iubit. Sindromul devine adăpost, un loc al tău unde atragi atenția și dragostea.“
Tabletele din Cufărul lui Cain sunt scrise într-un stil alert, asertiv, pe alocuri confesiv. Aspectul de „poveste“ permite și conducerea firului narativ sub forma unei demonstrații amintind de concluzia matematică quod erat demonstrandum. Limbajul specializat nu copleșește cititorul, fiind folosit acolo unde este necesar și lăsând locul stilului literar uneori, gazetăresc alteori, ori fuziunii inspirate a acestora. Însemnările unui psiholog cuprinse în Cufărul lui Cain nu ne răpesc speranța și, în plus, ne dezvăluie o autoare talentată cu o voce singulară în peisajul literar contemporan.