Unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii din ultima jumătate de secol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa a murit în data de 13 aprilie, la reședința personală din Lima, capitala țării sale natale, Peru. Cu două săptămâni înainte, împlinise 89 de ani. Mario Vargas Llosa a „fost înconjurat de familie și s-a stins în pace“ – așa cum a ținut să comunice Alvarez, fiul său, pe rețeaua de socializare X. „Decesul său îi va întrista pe rudele, prietenii și cititorii săi din întreaga lume, dar sperăm că ei vor găsi mângâiere, așa cum am găsit noi în faptul că s-a bucurat de o viață lungă, variată și fructuoasă și lasă în urmă o muncă care îi va supraviețui.“, s-a adăugat în delicata declarație publică făcută de familia lui Mario Vargas Llosa. Cauza morții marelui scriitor hispano-peruvian nu a fost făcută publică, familia acestuia adăugând că trupul lui Mario Vargas Llosa va fi incinerat, conform dorinței explicite a scriitorului, fără ca vreo ceremonie publică să aibă loc.
Nobel & nemuritor
În portretul de autor pe care Grupul editorial Humanitas îl face lui Mario Vargas Llosa – unul dintre cei mai iubiți autori străini publicați atât la Humanitas, cât și la Humanitas Fiction (aici unde are, de altfel, o remarcabilă și de mare impact serie de autor) – se menționează că Mario Vargas Llosa s-a născut la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia, împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. Anul 1955 este unul important –pentru că marchează momentul primei sale căsătorii: Mario Vargas Llosa se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. În tinerețe, este apropiat de mișcarea comunistă. După câțiva ani se va îndepărta de aceste idei periculoase, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten (și naș al primului său fiu), de servilism. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Este laureat și al altor premii literare de mare importanță: Premiul Cervantes, Premiul Principele de Asturias, PEN Nabokov Award. În 2023 a fost primit în Academia Franceză, ocupând cel de-al optsprezecelea fotoliu și devenind astfel primul membru al așa-numiților Immortels fără ca vreuna dintre cărțile sale să fi fost scrisă în limba franceză.
Cărțile unui spectator angajat
În 2023 Mario Vargas Llosa a declarat că Le dedico mi silencio este ultimul său roman. Această carte va apărea la începutul anului 2026 la Editura Humanitas Fiction în seria de autor, în care au fost publicate până în prezent 26 de titluri; practic, în limba română există cea mai mare parte a unei opere monumentale pentru peisajul literar inter național. Romanele, eseurile, povestirile lui Mario Vargas Llosa sunt traduse în zeci de limbi.
Mario Vargas Llosa a fost de două ori în România: în septembrie 2005 la București, când a susținut un dialog cu Gabriel Liiceanu, cu titlul „Chipuri ale răului în lumea de astăzi“, și în mai 2013 la Cluj, invitat pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai, unde a susținut un al doilea dialog cu Gabriel Liiceanu, „Despre ficțiune, literatură și civilizația umană“. Cele două dialoguri au apărut în volumul Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficţiunea ca necesitate vitală, publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2024.
În 1990, Mario Vargas Llosa a fost finalist al alegerilor prezidențiale din Peru, pierzând competiția pentru funcția supremă în stat în fața lui Alberto Fujimori. Experiența sa direct politică este admirabil descrisă în volumul de memorii Peștele în apă. După acel rateu în materie de angajament politic, Mario Vargas Llosa a continuat să scrie comentariu politic, de pe pozițiile unui „spectator angajat“, taxând și expunând derivele ideologice ale lumii noastre.
7 citate
- „Noi, latino-americanii, suntem visători prin natura noastră şi ne este greu să facem diferenţa între lumea reală şi ficţiune. Acesta este motivul pentru care avem muzicieni, poeţi, pictori şi scriitori atât de buni şi atât de mulţi lideri oribili şi mediocri.“
- „Flaubert spunea: «A scrie e un mod de a trăi». Ei bine, eu sunt dovada vie că așa este. Eu trăiesc scriind. Munca îmi organizează viața, mă apără de frustrări, de eșecuri, de obstacolele pe care le înfruntăm toți în viața de zi cu zi. Munca îmi ordonează tot ce mi se întâmplă, bune și rele, oamenii pe care îi cunosc, lucrurile pe care le văd, le citesc, le visez și, desigur, mi le imaginez. Am ajuns chiar să am impresia că tot ce fac nu are, în ultimă instanță, altă rațiune de a fi decât propria-mi muncă. Căci totul e determinat de pagina pe care o scriu.“
- „Cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară.“
- „Vocația mi se pare a fi punctul de plecare indispensabil în discuția noastră despre ceea ce pe dumneata te însuflețește și te neliniștește totodată: cum să devii un scriitor. E o chestiune misterioasă, de bună seamă, asediată de incertitudine și de subiectivitate. Dar asta nu înseamnă că se sustrage oricărei încercări din parte-ne de a o explica la modul rațional, evitînd mitologia vanitoasă, muiată în religiozitate și trufie, cu care o înconjurau romanticii, făcînd din scriitor un ales al zeilor, o ființă însemnată pe frunte de o forță supraomenească, transcendentă, ca să scrie acele cuvinte divine sub influența cărora spiritul uman se sublimează și, grație contaminării sale cu Frumusețea (cu majusculă, desigur), atinge nemurirea.“
- „Această situare în răspăr cu realitatea, această nepotrivire care este secreta rațiune de a fi a literaturii – a vocației literare –, face ca tocmai ea să ne ofere o mărturie unică asupra unei epoci date. Viața descrisă de ficțiuni – mai ales de cele mai reușite – nu este niciodată cea trăită realmente de cei care le-au inventat, le-au scris, le-au citit și le-au lăudat, ci una fictivă, pe care au trebuit s-o creeze artificial fiindcă n-o puteau trăi în realitate, drept care s-au resemnat s-o trăiască doar la modul indirect și subiectiv în care se trăiește această altă viață: a viselor și a ficțiunilor. Altfel spus, ficțiunea este o minciună care tăinuiește un adevăr adînc; ea e viața care n-a fost, cea pe care bărbații și femeile unei epoci date au vrut și n-au putut s-o aibă, așa că au fost nevoiți s-o inventeze. Ea nu este zugrăvirea fățișă a Istoriei, ci mai degrabă partea goală de dinăuntru, reversul măștii, ne-întîmplarea care tocmai de aceea a trebuit să fie creată de imaginație și de cuvinte, ca să aline ambițiile pe care viața adevărată nu era în stare să le satisfacă, să umple golurile descoperite de acei bărbați și acele femei în jurul lor și pe care ei se străduiau să le populeze cu nălucirile scornite de mintea lor.“
- „ Scriitor este cel care scrie nu ceea ce vrea el să scrie – acesta e omul obișnuit –, ci ceea ce vor demonii lui personali.“
- „A scrie romane înseamnă un act de rebeliune contra realităţii, contra lui Dumnezeu, contra creaţiei lui Dumnezeu care este realitatea.“