Romanul lui Michel Butor La Modification (1957) este deseori menționat în noua carte semnată de Corina Ciocârlie CinéROMAn, cu subtitlul Ville éternelle, regards croisés (Editura Signes et balises, 2024). Protagonistul romanului, Léon Delmont, călătorește – ne amintim – cu trenul de la Paris la Roma pentru a-și întâlni iubita, pe Cécile. Numai că această călătorie se așează peste altele, anterioare, evocate într-o construcție narativă complexă, transformând romanul într-un palimpsest. Aceasta este de altfel figura ordonatoare a superbei cărți pe care o propune Corina Ciocârlie după ce, nu cu mult timp în urmă, ne-a încântat cu minunata flanerie livrescă Europe zigzag. Petit atlas des lieux romanesques (2021). Roma face parte dintre orașele care nu acceptă o lectură „inocentă“: în spate e o întreagă istorie, sunt autorii care au mers pe aceleași străzi, au admirat aceleași edificii, s-au plimbat în aceleași parcuri. Ce vrea să zică CinéROMAn? Că, mai întâi, vom avea o Romă a prozatorilor, apoi una a cineaștilor. Dar și că textul Corinei Ciocârlie, ilustrat cu multe fotografii (cele mai multe realizate tot de autoare !), amintește atât de acele romans-photos foarte în vogă la un moment dat, cât și de modalitatea în care unii cineaști au înțeles să-și tipărescă scenariile. Vorbind despre Roma nu poți să eviți clișeele, nu poți să nu calci pe urmele altora, situație pe care Corina Ciocârlie o asumă integral.
Cum bogăția de semnificații pe care le generează acest oraș pare inepuizabilă, autoarea selectează un număr (vreo șaizeci) de personaje, din romane și din filme, pe care le urmărește în deambulările lor și care se intersectează sfidând barierele temporale. Din literatură sunt reținuți Moravia, Zola, frații Goncourt, Modiano, Gracq, Doamna de Staël, Pasolini, Stendhal, Dumas (cu Contele de Monte Cristo), Gogol și lista, vertiginoasă, e mult mai lungă (intră în ea și un scriitor mai puțin cunoscut, precum Henri Calet). Sunt inventariate mijloacele de transport cu care ajungi la Roma sau te plimbi prin oraș: caleașca, trăsura, trenul, automobilul, scuterul – miticele Vespa (vd Vacanță la Roma). Câteva hărți și planuri, asemănătoare celor de la metrou, te ajută să vizualizezi mai precis traseele pe care le parcurg personajele. Gara Termini ocupă un loc privilegiat, poartă de intrare în oraș și reper inconturnabil. De neocolit sunt și o serie de monumente și locuri emblematice – Colosseumul, Fontana di Trevi, piazza Navona etc.,etc.; de la un punct încolo e imposibil de stabilit o ierarhie pentru că dobândești convingerea că totul merită – și trebuie – văzut. Autoarea are în vedere și utilitatea ghidurilor de călătorie care, printre altele, te ajută să-ți dozezi cât mai eficient timpul și să eviți formula city break, atât de răspândită astăzi. Ca să nu mai spun că, în călătoria protagonistului din La Modification, broșura cu Mersul trenurilor conferă coerență narațiunii și are, totodată, funcția de – reluând formula lui Barthes – efect de real.
Dacă priceperea – dusă până la virtuozitate – Corinei Ciocârlie de a jongla cu referințele literare și de a stabili scânteietoare asociații ne era cunoscută, la fel de spectaculoasă este partea consacrată filmului. Aceste pagini au avantajul de a permite o mai promptă vizualizare a decorului și de a-l lega, practic instantaneu, de personajele interpretate de actori cunoscuți. Regizorii sunt, toți, dintre cei mari: Fellini, Rosselini, Pasolini, William Wyler, Sorrentino, Nanni Moretti, Germi, Pasolini, de Sica, Dino Risi etc.,etc. La dolce vita și La grande belezza sunt două jaloane fundamentale, filmul lui Sorrentino arătând cât de puternic este mitul Romei eterne, de o frumusețe care îți taie – la propriu – respirația. Aflăm că titlul deliciosului film al lui Wyler, Roman Holyday (1953, cu Audrey Hepburn și Gregory Peck) trimite de fapt la niște practici sângeroase; nimic din acele obiceiuri barbare nu se mai regăsește în film. La dolce vita este indispensabilă pentru a reconstitui, în imaginație, Roma anilor ’60. Iată și un caz interesant de palimpsest filmic. În Un american la Roma (film din 1954 în regia lui Steno), eroul – interpretat de genialul Alberto Sordi – este fascinat de modul de viață american; vrea să meargă în America și se urcă pe Colosseum, amenințând că se aruncă în gol dacă nu obține viză (aviz amatorilor!). Regăsim scena, în alt registru, la Pasolini, într-un film de scheciuri din 1967, Vrăjitoarele (la care mai colaborează, printre alții, de Sica și Visconti). Scheciul regizat de Pasolini și jucat de Totò și Silvana Mangano începe ca o farsă și se termină cu un accident sinistru. Dar, așa cum cărțile se trag din alte cărți, și filmele se trag din alte filme: filmul cu Sordi fusese anticipat de un film al lui Henry Hathaway, Fourteen Hours (1951), a cărui tramă a dat naștere ulterior mai multor variațiuni. Ce vreau să spun de fapt: că (și) pentru cinefili cartea Corinei Ciocârlie e un regal.
Declarație de dragoste pentru „cetatea eternă“, excurs erudit care ne familiarizează cu geografia, istoria și spiritul orașului, formulă eseistică briliantă în care literatura își dă mâna cu filmul, trecutul cu prezentul, cartea Corinei Ciocârlie este pasionantă de la un capăt la altul. Recenzentul recunoaște cu umilință (și cu speranța că autoarea va fi îngăduitoare) că nu a găsit cuvintele potrivite pentru a-și exprima admirația.