Cercetările privind evenimentele din decembrie 1989, publicate în ultimii ani, dovedesc deopotrivă existența unor consistente preocupări istoriografice privind tema în sine, precum și un interes semnificativ al publicului românesc (și nu numai) pentru lucrări dedicate acestei teme. Așa se face că mai multe edituri românești au publicat contribuții științifice importante privind revoluția română din decembrie 1989. Amintim, bunăoară, aleatoriu, doar câteva din volumele apărute în spațiul istoriografic românesc: Revoluția din 1989. Învinși și învingători, Editura Polirom, 2020 (volum coordonat de Anneli Ute Gabanyi, Daniel Șandru, Alexandru și Andrei Muraru); Victorie însângerată. Decembrie 1989. Premisele, izbucnirea și desfășurarea Revoluției Române din decembrie 1989 (Constantin Corneanu, Cetatea de Scaun, 2023), Revoluția română. Mărturii, misiuni și diversiuni (coord. Sorin Bocancea, Editura Institutul European, Iași, 2015). Volumul, apărut la Editura Litera, îl are ca autor pe Cătălin Ranco Pițu, procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cel care a alcătuit rechizitoriul în dosarul Revoluției, privind trimiterea în judecată a unor persoane cu rol-cheie în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989, începând cu Ion Iliescu (fostul președinte al României) și continuând cu Gelu Voican Voiculescu, generalul Iosif Rusu (fost șef al Aviației Militare), – acuzați de săvârșirea unor infracțiuni grave împotriva umanității în acel decembrie 1989. Autorul își întemeiază volumul mai ales pe raportul Comisiei Senatoriale privitoare la Revoluția din decembrie, coroborând informațiile cu date provenind din presa vremii sau din preluarea și transcrierea unor emisiuni difuzate de televiziunea română, în zilele și săptămânile evenimentelor din decembrie 1989. Volumul lui Ranco Pițu nu este unul alcătuit după rigorile clasice ale unei lucrări științifice, în sensul că nu include un aparat critic și nici referiri sau puncte de vedere expuse de alți autori cu preocupări similare, în alte lucrări existente, privind tema abordată, dar nu este mai puțin important. Sprijinindu-se pe documente și mărturii ale unor participanți la evenimente – așadar martori direcți, lucrarea reconstituie și explică momentele reper ale revoluției, încercând să aducă în discuție și să ofere răspunsuri unor întrebări sau chestiuni rămase încă ne-elucidate, sau asupra cărora plutesc încă numeroase incertitudini sau controverse. Între acestea, cele cu rezonanța cea mai profundă sunt, desigur: cine sunt cei care au tras în manifestanți, de ce au existat atât de multe victime după momentul căderii regimului?; cine au fost teroriștii și, mai ales, au existat aceștia cu adevărat?; rolul diversiunii radioelectronice; rațiunile din spatele executării cuplului Ceaușescu; cum pot fi încadrate evenimentele din decembrie 1989 (lovitură de stat sau revoluție?); mecanismele ascensiunii la putere a lui Ion Iliescu și nu doar acestea. Textul are meritul că include și unele referiri legate de experiența personală a autorului, aceea de tânăr participant – un adolescent de doar 16 ani, la evenimentele de la Timișoara, din decembrie 1989, percepțiile sale fiind de natură să ofere o informație directă, nealterată în vreun fel, specifică doar unui martor ocular. Scenele trăite și descrise de autor includ, bunăoară, confruntările din 16 decembrie de la Timișoara care au avut loc între trupele Ministerului de Interne (inclusiv trupe de pompieri) și manifestanții anticomuniști.
Înainte de a aduce în discuție elementele cele mai importante legate de desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989, autorul evocă un episod sugestiv din momentele audierilor din dosarul Revoluției, anume audierea lui Ion Iliescu din octombrie 2016, desfășurată la camera de anchetă a Secției Parchetelor Militare. Cătălin R. Pițu evidențiază contrastul apărut între conversația inițială, una purtată elegant, la un nivel elevat, și a doua parte a audierii fostului co-președinte al Frontului Salvării Naționale și mai apoi președinte al României, Ion Iliescu, schimbarea tonului fiind declanșată de îndată ce discuția atingea chestiunea sensibilă a victimelor înregistrate începând cu seara de 22 decembrie 1989 și implicit a suspiciunilor privind responsabilitatea lui Ion Iliescu legată de evenimentele care au condus la numeroase tragedii, după preluarea puterii în stat. Autorul evocă atitudinea continuu refractară a fostului președinte, mai ales atunci când discuțiile alunecau spre abordarea chestiunii morților și răniților înregistrați începând cu noaptea de 22 decembrie, ca și refuzul acestuia de a da o declarație formală. Aceleași reacții aveau să se regăsească în toate celelalte discuții cu Ion Iliescu, prilejuite de audieri ale participanților, fiind totuși mai puțin tensionate decât cele survenite în momentele audierilor unui alt personaj cu rol important în zilele revoluției, anume Gelu Voican Voiculescu, care potrivit autorului, se dovedise cu mult mai agresiv (și la un moment dat inclusiv potențial intimidant) decât Ion Iliescu, la audieri. Lucrarea abordează apoi, într-o ordine cronologică, momentele reper ale revoluției române, începând cu izbucnirea evenimentelor de la Timișoara și continuând cu iureșul acțiunilor de reprimare desfășurate de mecanismele represive ale regimului comunist, încercările regimului de a înăbuși protestele, momentul mitingului popular din 21 decembrie de la București, evenimentele din noaptea de 21-22 decembrie din București, baricada de la Inter, fuga precipitată a lui Ceaușescu, ascensiunea noii puteri politico-militare, avalanșa dezinformărilor și diversiunilor și efectul lor direct, mai ales în victime umane, momentul procesului și execuției cuplului dictatorial, controversele legate de acțiunile securiștilor/teroriștilor, dilema revoluție sau lovitură de stat. Așa cum menționam, un spațiu important este dedicat succesiunii de dezinformări și diversiuni, diseminării de informații false prin intermediul TVR, radioului și presei centrale vizând îndeosebi inocularea psihozei teroriste în rândul segmentelor largi ale populației, concomitent cu preluarea și consolidarea puterii de către Consiliul Frontului Salvării Naționale și obținerii de legitimitate în fața societății. Episoade tragice, mai mult sau mai puțin cunoscute de publicul românesc, sunt descrise atent, în sprijinul acurateții venind mărturiile care provin de la martorii oculari. Între acestea, este de amintit episodul masacrului de la Otopeni, din 23 decembrie 1989 (atunci când trei camioane transportând soldați de la o unitate militară din Câmpina, chemați să apere aeroportul de acțiunile teroriștilor, au fost întâmpinate cu foc de apărătorii aero – portului, rezultând 48 de morți, anume 40 de militari și 8 civili). Un alt episod amintit este cel petrecut în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, legat de masacrarea echi pajelor USLA (con – duse de locotenent-colonelul Gheorghe Trosca) chemate de generalul Nicolae Militaru să apere sediul Ministerului Apărării Naționale de pretinsele grupuri teroriste, echipaje care au ajuns sub focul forțelor de apărare ale MApN, pe fondul lipsei de comunicare (potrivit altor puncte de vedere, a fost vorba de o acțiune de răzbunare a generalului Militaru față de locotenent-colonelul Trosca și cadrele DSS, întrucât acestea îl deconspiraseră pe general în trecut ca fiind colaborator al GRU sovietic), trupurile victimelor fiind lăsate expuse, apoi mutilate și profanate de mulțime, ca fiind teroriști.
Aceeași atmosferă de psihoză colectivă, care a generat tiruri haotice, adeseori fratricide, conduseseră și la episodul incendierii și distrugerii sediului Bibliotecii Centrale Universitare, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, echivalent cu pierderi inestimabile pentru patrimoniul cultural românesc, dacă avem în vedere întregul fond de carte rară și carte veche românească din Fondul Unicat, întreaga bibliotecă Maiorescu, manuscrise ale lui Mircea Eliade, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, George Coșbuc, Lucian Blaga. Desfășurarea evenimentelor și mai apoi proporțiile dezastrului sunt evocate în mărturia lui Iulian Stoica (fost director general la Bibliotecii Centrale Universitare), inserată integral în paginile volumului: ,,[…] după ce s-a întunecat, afară au început împușcăturile. Din păcate se trăgea puternic asupra clădirii în care se afla BCU… mi-am luat inima în dinți și am coborât în stradă în încercarea de a opri tirul asupra acestei clădiri. L-am întrebat pe primul militar, un soldat, de ce trage asupra clădirii bibliotecii și mi-a spus că din ordinul ofițerului care se afla prezent acolo, maiorul Mureșan. Ulterior, am aflat că a devenit general pe probleme de cultură… Am văzut multe tancuri aliniate în acel sector, toate cu fața spre bibliotecă… S-a tras asupra bibliotecii cu tot armamentul din dotare, mă refer aici atât la mitraliere, inclusiv cea de calibru mare, cât și la tunul de pe tanc. Am întrebat personal și alți militari, mergând de la tanc la tanc, de ce doresc să distrugă aceste valori, însă mi s-a răspuns cu insolență […]“. Departe de a epuiza tema, volumul lui Cătălin Ranco Pițu reprezintă o contribuție importantă, în efortul major de a reconstitui și înțelege faptele, de a răspunde întrebărilor și de a risipi controversele din jurul evenimentelor din decembrie 1989.