cu asta trebuia început de fapt
cu urletele și plânsul
cu fățuca asudată și ochii plini de
promisiunea mereu îndeplinită
a groazei de zi cu zi
transfigurare prin durere
salvare prin chin
senzația că azi este veșnic iar mâine
nu vine
decât pentru a aduce un nou refuz
o criză proaspătă
un mic univers de zgomote
urlete și lacrimi
iubire și griji
cu strigăte râsete
politețe și frică
aici nicio poveste nu se împletește
cu cealaltă
nimeni nu se grăbește decât ca să plece
în tot acest timp
lucrurile merg înainte
ca și cum nimic nu s-ar întâmpla în
apartamentul 49
ca și cum n-am fi zilnic
martorii unui dezastru nou-nouț
mărturisitori ai unei micuțe tragedii
casnice
ca și cum asta e viață
tatăl lui alex
ar putea scrie o carte de dezvoltare
impersonală
pe care s-o vândă și să se îmbogățească
de fapt dacă ar vrea tatăl lui alex
ar putea face tot ce vrea
dar nu vrea
țară de căcat apocalipsă de căcat
pe vremea noastră
nu exista niciun adhd
boala asta-i o invenție a părinților
prea leneși să se ocupe de propriile
odrasle
și care-i supun efectelor îngrozitoare
ale acestor medicamente
când de fapt tot ce așteaptă copiii
de la ei
este dragoste și înțelegere
o invenție a medicilor plătiți
de companiile farmaceutice
care vor să-și vândă produsele
chiar cu riscul de a inventa noi tulburări
și de a semăna panica printre semeni
o invenție a americanilor
tatăl lui alex
se trezește devreme
ca să poată urî mai mult
el urăște oamenii frumoși
și pe cei mai puțin frumoși
femei și bărbați deopotrivă
animale și plante
lumea în general
faptul că mai degrabă există ceva
decât nimic
îi provoacă o repulsie de nedescris
tatăl lui alex urăște cu fervoare pe toată
lumea
nu vrea să discrimineze pe nimeni
peste toate plutește amenințarea supremă
a unui viitor veșnic
un ocean mâlos
mai întunecat decât speranța
decât toți anii din urmă
ceva ce nici mintea nu poate cuprinde
coșmarul recurent că există viață
după moarte
și viață după viață
tatăl lui alex
își pune căștile
când iese din casă
și dă muzica tare
să nu se audă gândind
acum poate vorbi singur pe stradă
în caz că-l apucă
toată lumea o face
tot e mai bine
decât să-și ia un câine
și să se facă că vorbește cu el
o pisică
decât să ia un cuțit
să facă o nebunie
sau să se certe cu necunoscuți
pe net
să nu se audă plângând
tatăl lui alex
știe să recunoască depresia celorlalți
în cele mai subtile gesturi tresăriri
și cuvinte
e doar una dintre superputerile lui
pe care nimeni n-o cere dar toți
o așteaptă
e foarte înțelept când e vorba de ceilalți
cel mai mult i-ar plăcea să poată deveni
ferm și empatic
mai ales invizibil
știe că și-ar forța norocul dacă ar cere-o
doar cu depresia lui nu știe ce să facă