Încercarea
Plictisit
de mofturile mele și
de ale altora,
de poemele mele și ale
altora,
mă bate gândul să mă
călugăresc.
Dar trebuie
să găsesc o mânăstire
care să-mi convină,
fără zborul păsărilor
care m-ar duce la
gânduri de mărire,
fără liniște cumpărată –
de femei nu mai vorbesc
și nici de cârciumi afumate –,
sau de proptele
cum ar fi să ajung
profet în poezie.
Mă mulțumesc
cu o carafă de vin călugăresc,
cu o psaltire care-i bună
de citit și cu iubita mea Ana,
pe care cred că nu a pus
stăpânire Satana.
Mi-ar mai ajunge, totuși,
să sfințesc un vers sau o rimă,
să nu creadă lumea
că am încercat o pantomimă.
Roata
Pe
cărarea cu țepi,
sticlă spartă și diamante,
mergând de-a-ndoaselea, sunt
mereu cu fața către soare.
O, ce noutate,
îmi veți zice,
zâmbind ironic.
Numai că soarele
mai și apune,
numai că soarele mereu
răsare ca un diavol
cu două fețe.
Pare că el are filozofia
sa, lumină murmurând și
întuneric;
Urcând și coborând,
nu poate fi
cumpărat cu nimic.
Deh, e un individ cu toane,
ceva ca o mașinărie a
cerului care a uitat
să se oprească.
Singur se luminează
și se întunecă pe sine.
Tot învârtind la roata lui,
îngerii au transpirat,
sporind roua pământului.
Panoplia
lui Radu Stanca
Poezie,
tu ești o femeie de stradă
care-și împarte frumusețea,
sugrumându-și iubiții, în noapte,
când suflarea ta
le simte geniul.
Așa s-a întâmplat cu mulți
și sufletele lor,
ca trofee,
se află în panoplia eternității.
Ești singura vinovată
de suferința ta.
Și aceste arme, toate,
sunt lustruite de lacrimile tale,
poezie.
Manșonul
Viața
este un mânz bătrân.
Ar necheza,
dar a răgușit,
ar zburda, i-au
ruginit încheieturile.
Obosit,
adoarme în speranță.
Ca într-un manșon
al domnișoarei râvnite.
Vagantul
Bătrâne penitent,
când n-ai ce face, lumii
te-mparți,
năpraznică-i fervoarea.
Nedumerirea e că-i un neant
pe unde se ascunde călătoarea
ce stă la colț
umila, -înălțătoarea.
Ochii de-i pui
pe orizont, se-apleacă doar
stele refuzate
și betege. Da-s mulțumite că
au câștigat un bătrânel care
se crede rege.
Tu ce să spui
de lumea îl aclamă împătimită,
parc-ar fi nebună?
Dar fii atent,
de mult nu se mai poartă
străinul cântec
rătăcit pe strună.
Prevăzător, ai să măsori
neantul,
să creadă lumea că vei fi
perdantul.
Urmează-ți calea, tu ești doar
vagantul.
Proprietarul
Singurătatea
nu mi-a fost niciodată
strâmtă.
M-am lăfăit în ea
ca un belfer, ca un
milionar de singurătate.
Cine mai e ca mine?
În tentativa de a cuceri
lumea,
am tulburat
atmosfera poeților.
Nu dau
o bucațică din ea.
Sunt mai rău ca un leu
ce-și apără puii.
Dar îmi mai trebuie
un singur lucru;
O sahară în care să mă
pierd.
Poem
Am
fost nefericit,
dar am trăit și minunea
ce m-a făcut să văd
razele ce izbucniseră
din pământul trupului
meu.
Dacă nu…
Să
cobor în interiorul meu
ca într-o peșteră.
Peșteră?…
Oare ce ascunde omul,
când el nu este
decât ceea ce este?
Nu ai nevoie să cobori.
Nici nu ai nevoie
să fii cititor în stele.
Fizionomia e și ea bună.
Orice coborâre s-ar
putea să fie întunecoasă..
Numai să ai curaj.
Dacă nu, roagă pe cineva
să te împingă.
Ispita
Pândesc
atent la chinuite
ore de neînduplecate
mandragore.